Acțiunea în spațiu a normei juridice

I. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND NORMA JURIDICĂ

1.1 Noțiunea normei juridice

Ceea ce numim „Dreptul” unui anumit popor este întotdeauna o totalitate de reguli, de norme, înăuntrul cărora activitatea, conduita omenească ne apare ca trebuind să se limiteze. Realizarea dreptului, a prevederilor actelor normative, înseamnă aducerea la îndeplinire a normelor juridice prin respectarea și executarea acestora de către persoanele fizice și subiectele colective de drept precum și aplicarea normelor juridice de către organele de stat competente.

Aplicarea dreptului reprezintă forma juridică prin intermediul căreia se realizează dreptul cu ajutorul organelor de stat competente, formă cu implicații juridice deosebit de variate, cu multiple aspecte teoretice și tehnice. „Aplicarea dreptului” se referă la activitățile de realizare a dreptului, anumite activități care au diverse forme juridice și necesită o anumită procedură .

Statul este cel care desfășoară o activitate specifică, jucând un rol foarte important în asigurarea realizării prevederilor dreptului. Organele statului îndeplinesc prevederile normative și asigură îndeplinirea și respectarea normelor juridice de către cetățeni și organizațiile sociale, de toate subiectele de drept, aplicând la nevoie sancțiuni juridice .

Această „aplicare a dreptului” poate fi caracterizată ca activitatea de practică în cursul căreia organele de stat înfăptuiesc prevederile normelor juridice, acționând ca titulari ai autorității de stat; constituie un aspect, o formă a activității statale care se desfășoară în fome juridice oficiale, stabilite prin acte normative.

1.2 Trăsăturile normei juridice

În ceea ce privește normele sociale, puteam spune că normele juridice au anumite trăsături specifice care nu se regăsesc în caracteristicile celorlalte categorii de norme, trăsături care individualizează și permit identificarea normei juridice în cadrul normei sociale. Cum am menționat mai sus, norma juridică este o regulă de conduită generală și impersonală care este stabilită și recunoscută de stat, exprimă voința de stat și a cărei respectare obligatorie este garantată de forța coercitivă a statului. Este o regulă de conduită, de comportament a unui individ ce se manifestă în raportul sau relația acestuia cu altcineva (cu un individ, o instituție, o colectivitate, etc).

Scopul normei juridice constă în a asigura conviețuirea socială pentru a promova și consolida relațiile sociale potrivit idealurilor și valorilor care guvernează o societate; cu ajutorul normelor se reglementeză în forme specifice dreptului, relațiile interumane.

Norma juridică este elementul constitutiv al dreptului sau elementul primar, instituită de autoritatea publică sau recunoscută de aceasta si este considerată „celula de bază”, etalonul de conduită, modelul de comportament impus individului de către drept. Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește termenul de „normă” ca fiind o „regulă, dispoziție obligatorie, fixată prin lege sau prin uz; ordine recunoscută ca obligatorie sau recomandabila”.

a) Norma juridică are un caracter general și impersonal

Conform teoriei contractualiste, statul a luat naștere și s-a dezvoltat pe baza unui acord al voințelor particulare care cedează din libertatea lor absolută din starea de natură, în schimbul protecției oferite de corpul social astfel organizat; fiecare cedează părți egale de libertate și se bucură în aceeași măsura de protecție. Este vorba de o egalitate formală, nu una materială. Nu trebuie să se facă abstracție de diferențe, să fie privit doar generalul comportamentelor, să fie instituit un comportament ideal, abstract, normal; trebuie să fie aplicat tuturor, indiferent față de nevoia individuală a fiecăruia. Nu putem spune că generalitatea impune mediocritate, ea este neapărat legitimă și necesară. Norma juridică este generală deoarece se adresează tuturor oamenilor, șterge diferențele reale construind cetatea ideală. Nu sunt impuse grade în cazul generalității normei .

Din caracterul general al normei juridice, deducem că aceasta este o determinare universală care trebuie aplicată la cazul concret .

b) Norma juridică are un caracter obligatoriu

Deoarece scopul normei juridice constă în asigurarea ordinii sociale, stabilitatea și dezvoltarea relațiilor sociale în conformitate cu interesele societății, este necesar un caracter obligatoriu din partea normei, astfel încât să fie recunoscută de majoritatea destinatarilor. Însă obligativitatea nu rezultă din posibilitatea constrângerii, ci din legitimarea ei la nivelul conștiințelor particulare înălțate la universalitatea ei. Pentru îndeplinirea scopului, este necesar ca norma juridică să îndeplinească unele condiții: să corespundă structurii și necesităților superioare ale societății, să fie recunoscută ca fiind obligatorie de majoritatea cetățenilor, în temeiul conștiinței caracterului necesar .

c) Norma juridică are un caracter tipic

Această trăsătură descinde din caracterul general al normei de drept care urmărește o reducere, o egalizare a însușirilor semnificative ale relațiilor sociale și izolarea, neconsiderarea diferențelor individuale care sunt nesemnificative. Pentru a forma un model de conduită pentru acceptarea și impunerea normei în relațiile sociale (dintre persoanele fizice, în colectivitățile umane, instituții), se realizează un raport cu interesele esențiale ale societății care trebuie protejate.