Competența organelor fiscale

Precizări prealabile

În vederea colectării veniturilor și asigurării supremației puterii de stat, statele centralizate medievale românești și-au creat organe regionale și locale cu atribuții fiscale, militare și judecătorești. Precizarea competenței lor teritoriale a impus crearea unităților administrativ-teritoriale. Deci, pentru administrarea impozitelor, taxelor și a diferitelor contribuții la bugetul de stat erau competente unitățile administrativ teritoriale în subordinea cărora se aflau organele regionale și locale cu atribuții fiscale. Observăm că organele fiscale făceau parte din cadrul organelor administrative.

În prezent, literatura de specialitate definește organele administrației publice ca fiind acele structuri organizaționale care, potrivit Constituției și legii, au personalitate de drept public și acționează, din oficiu, pentru executarea legii sau pentru prestarea serviciilor publice, în limitele legii, sub controlul direct sau indirect al Parlamentului.

Organele administrației publice prezentate mai sus au diferite competențe stabilite prin Constituție și alte legi (de exemplu, actele normative fiscale prevăd competențe și atribuții în legătură cu stabilirea și perceperea impozitelor și taxelor pentru administrația publică centrală și locală). De asemenea, administrația publică este supusă unor multiple forme de control.

Prin competența organelor administrației publice înțelegem ansamblul atribuțiilor stabilite de Constituție sau de alte legi, ce conferă drepturi și obligații pentru a duce, în nume propriu și în realizarea puterii publice, o anumită activitate administrativă. Deci, în general, administrația publică are atribuții pentru executarea, adică aplicarea legilor, precum și unele competențe pentru a preciza prin norme, modalitățile practice de stabilire, urmărire și încasare a impozitelor și taxelor, situație în care acționează în calitate de administrație fiscală.

Conducerea generală a activității executive în domeniul finanțelor publice este exercitată de Guvern, în cadrul atribuției sale constituționale de a exercita „conducerea generală a administrației publice”.

Competența organelor fiscale a fost analizată în literatura de specialitate din perspectiva unor expresii des întâlnite în practică, respectiv cea de aparat financiar sau de aparat fiscal.

Prin aparat fiscal înțelegem organele de stat care au atrubuții în aplicarea legislației fiscale, și prin aparat financiar înțelegem , lato senso totalitatea organelor statului care contribuie în mod direct sau acelea care doar înlesnesc înfăptuirea activității financiare, prin care se aplică politica financiară a statului , iar stricto senso cuprinde organismele de specialitate ale statului, cu atribuții în domeniul financiar.

Din categoria organelor fiscale fac parte Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală în subordinea căreia se află Garda Financiară, Autoritatea Națională a Vămilor, Direcțiile generale ale finanțelor publice județene, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și Direcția generală de administrare a marilor contribuabili. De asemenea, din categoria organelor fiscale fac parte și Comisia Fiscală centrală constituită la nivelul Ministerului Finanțelor Publice, autoritățile administrației locale și compartimentele de specialitate ale acestora precum și Comisia de proceduri fiscale constituită în cadul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Noțiunea de competență

Termenul de competență îl întâlnim în diferite domenii nefiind specific doar dreptului.

Din punct de vedere juridic, problema competenței interesează toate ramurile dreptului, de justa ei valoare depinzând cunoașterea organelor chemate să soluționeze problema privind apărarea drepturilor și intereselor persoanelor fizice și juridice în statul de drept.

În Codul de procedură fiscală se face referire la competența generală, teritorială și specială, dar în realitate așa cum vom putea observa în cadrul competenței teritoriale sunt tratate unele reguli de competență materială, iar competența teritorială este de fapt o competență teritorială specială.

Noțiunea de competență avută în vedere de către Codul de procedură fiscală are o sferă de aplicare mai restrănsă, referindu-se numai la activitatea de administrare a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat astfel cum este definită de articol 1 din Codul de procedură fiscală.

Prin competența organelor fiscale înțelegem aptitudinea recunoscută de lege unui organ fiscal de a adminstra impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat, de a asista și îndruma contribuabilii în aplicarea unitară a prevederilor legislației fiscale, de a exercita controlul fiscal și de a emite norme de aplicare a prevederilor legale în materie fiscală.

Competența organelor fiscale

Organele fiscale au competență generală privind administrarea creanțelor fiscale, exercitarea controlului și emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale în materie fiscală.

Această regulă cu caracter general, deosebit de importantă, capătă precizări legale specifice cu ocazia stabilirii competenței materiale a fiecărui organ fiscal, cum ar fi de exemplu faptul că în vamă, creanțele fiscale sunt administrate de către organele vamale sau faptul că anumite structuri din cadrul organelor fiscale au în competență colectarea creanțelor fiscale prin plată, altele efectuează numai activități de urmărire a creanțelor fiscale prin executare silită, asa cum, de altfel, există organe fiscale care au în atribuții doar efectuarea de activității specifice inspecțiilor fiscale.