Contractul de concesiune

1. Generalitati ale contractului de concesiune

Ideea concesionarii unui bun public a fost prezenta inca din dreptul roman, insa fundamentele institutiei concesionarii pentru bunurile private se regasesc abia in Evul Mediu. Dupa caderea Imperiului Roman, se incetateneste obiceiul de a transforma folosinta pamantului in ceva perpetuu, bazat pe un contract si in schimbul unei rente, concesionarul avea doar posesiunea si folosinta, iar proprietarul originar putea pastra proprietatea bunului concesionat.

Concesionarea s-a extins astazi, nu se mai concesioneaza doar pamanturi, ci si alte bunuri, inclusiv servicii, care apartin fie statului, fie unitatilor administrativ-teritoriale ori institutiilor publice. Serviciile publice ocupa un rol important in viata unei comunitati, de aceea se urmareste o cat mai buna administrare si valorificare a acestora.

Institutia concesiunii este complexa, are multiple implicatii, atat in plan politicostatal, cat si social. Natura sa juridica nu este usor de conturat, fiind definita drept o ocupare temporara a domeniului public, deci este o operatiune de instrainare, caracterizata prin faptul ca este revocabila , rascumparabila si nu este perpetua.

Contractul de concesiune de lucrari ori de servicii reprezinta un contract cu titlu oneros,asimilat potrivit legii actului administrativ, incheiat in scris prin care una sau mai multe entitati contractante incredinteaza executarea de lucrari ori prestarea si gestionarea de servicii unuia sau mai multor operatori economici, in care contraprestatia pentru lucrari sau pentru prestarea si gestionarea de servicii este reprezentata fie exclusiv de dreptul de a exploata rezultatul lucrarilor care fac obiectul contractului, fie de acest drept insotit de o plata.

Atribuirea unei concesiuni de lucrari sau de servicii implica intotdeauna transferul catre concesionar a unei parti semnificative a riscului de operare de natura economica, in legatura cu exploatarea lucrarilor si/sau a serviciilor respective.

Atribuirea concesiunilor de lucrari publice intra in prezent sub incidenta normelor de baza prevazute in Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European si a Consiliului, iar atribuirea concesiunilor de servicii care prezinta interes transfrontalier intra sub incidenta principiilor Tratatului privind functionarea Uniunii Europene (TFUE), in special principiul liberei circulatii a marfurilor, al liberei stabiliri si al libertatii de a presta servicii, precum si a principiilor care decurg din acestea, precum egalitatea de tratament, nediscriminarea, recunoasterea reciproca, proportionalitatea si transparenta.

In vederea eliminarii perturbarilor care persista pe piata interna, la nivelul Uniunii este necesara o aplicare uniforma a principiilor TFUE in toate statele membre si eliminarea discrepantelor in ceea ce priveste intelegerea acestor principii.

Aceasta directiva recunoaste dreptul tuturor statelor membre si al autoritatilor publice de a decide cu privire la modul de gestionare pe care acestea il considera cel mai adecvat pentru a executa lucrari si a furniza servicii. Prezenta directiva nu ar trebui sa afecteze in niciun fel libertatea statelor membre si a autoritatilor publice de a furniza in mod direct lucrari sau servicii catre public sau de a externaliza aceste prestatii.

In Romania, institutia concesiunii a fost consacrata ,in perioada interbelica, de doctrina dreptului public si utilizata in practica administratiei publice romanesti, preluata fiind din doctrina si practica Europei occidentale. Activitatea de concesiune, la noi in tara, este definita prin legea 219/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, art.125 din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001 dispune ca bunurile care fac parte din domeniul public sau privat de interes local sau judetean pot fi concesionate. De asemenea, sunt si alte reglementari speciale, privind concesionarea unor bunuri, activitati economice ori servicii publice, continute de Legea 50/1991 privind autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor, Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere , O.G. nr. 16/2002 privind contractele de parteneriat public privat.

Statele membre ale Uniunii Europene au libertatea de a decide, in temeiul principiilor TFUE cu privire la egalitatea de tratament, nediscriminarea, transparenta si libera circulatie a persoanelor, organizarea furnizarii de servicii, fie ca servicii de interes economic general, fie ca servicii fara caracter economic de interes general sau ca o combinatie a acestora.

In cazul concesiunilor care ating sau depasesc o anumita valoare, este oportuna asigurarea unei minime coordonari a procedurilor nationale pentru atribuirea unor astfel de contracte pe baza principiilor TFUE, in vederea garantarii deschiderii catre concurenta a pietei concesiunilor si a unei certitudini juridice adecvate. Prevederile de coordonare respective nu ar trebui sa depaseasca ceea ce este necesar in vederea atingerii obiectivelor stabilite .

Grupurile de operatori economici, inclusiv cele care iau forma unei asocieri temporare, pot participa la procedurile de atribuire fara a fi obligate sa dobandeasca o forma juridica specific. Autoritatile contractante sau entitatile contractante au posibilitatea de a stabili in mod explicit modul in care urmeaza ca grupurile de operatori economici sa intruneasca conditiile referitoare la situatia economica si financiara sau criteriile privind capacitatea tehnica si profesionala, impuse operatorilor economici care participa pe cont propriu.

Executarea contractelor de concesiune de catre grupuri de operatori economici sa faca necesara stabilirea de conditii care nu sunt impuse participantilor individuali. Printre astfel de conditii, care ar trebui sa fie justificate de motive obiective si sa fie proportionale.