Coproprietatea

Deși, ca principiu, un bun sau o universalitate de bunuri aparține unei singure persoane sub forma dreptului de proprietate sau a altui drept real, acestea pot aparține, în aceeași formă, și mai multor persoane, și în această situație vorbim despre un drept comun.

Proprietatea comună poate fi definită, așadar, ca fiind acea modalitate a dreptului de proprietate care se caracterizează prin aceea că dreptul asupra bunului sau bunurilor aparține concomitent mai multor persoane, mai multor titulari care, tot concomitent, exercită atributele conferite de dreptul de proprietate sau alt drept real, fără ca bunul să fie fracționat în materialitatea sa.

Adeseori se pune semnul egalității între două noțiuni: coproprietate- indiviziune. Deși la o sumară analiză cele două noțiuni sunt similare, totuși între ele există diferențe cel puțin de natură cantitativă. Astfel, în timp ce coprietatea se referă la un bun individual determinat, indiviziunea poartă asupra unei universalități de bunuri. În aceste condiții, coproprietatea apare ca o modalitate a dreptului de proprietate asupra unui bun, în timp ce indiviziunea s-ar defini ca o modalitate a patrimoniului.

Tot, astfel, în literatura de specialitate s-a apreciat că între coproprietate și indiviziune ,,există apropieri esențiale cât privește regimul juridic”, iar deosebirea o găsim în privința obiectului. Pe câtă vreme proprietatea comună are ca obiect un bun individual, indiviziunea are ca obiect o universalitate de bunuri. În același sens s-au pronunțat și alți autori care, de asemenea, au considerat că la baza delimitării celor doi termeni prin care desemnează dreptul de proprietate comună trebuie să stea obiectul acestui drept.

Deși coproprietatea și indiviziunea pot lua naștere și în alte moduri deât prin succesiune-convenție, uzucapiune, etc.- totuși, în rezolvarea aspectelor legate de proprietatea comună pe cote-părți, practica judiciară și literatura de specialitate s-au întemeiat pe principiile enunțate de legiuitor în materia succesiunilor, unde cazurile de indiviziune sunt cele mai frecvente, fiind rare situațiile în care masa succesorală s-ar compune dintr-un singur bun individual determinat.

Forme

În dreptul nostru civil în vigoare, proprietatea comună se prezintă sub două forme: proprietatea comună pe cote-părți și proprietatea comună în devălmășie.

Proprietatea comună pe cote-părți se caracterizează prin aceea că titular al unui asemenea drept nu este o singură persoană, ci două sau mai multe persoane; întinderea dreptului fiecărui coproprietar este stabilită matematic, exact, dar abstarct, sub forma unei farcții zecimale raportate la drept și la bun; obiectul dreptului nu este divizat în materialitatea sa, în sensul în care coproprietarii cunosc întinderea dreptului, lor, însă nu cunosc partea materială din bun care corespunde dreptului lor.

Proprietatea comună pe cote părți poate fi de două feluri:

a)Obișnuită sau temporară;

b)Forțată sau perpetuă;

a)Proprietatea comună pe cote-părți

Caracterizare generală

Proprietatea comună pe cote-părți este întâlnită în literatura de specialitate sub denumirea de coproprietate, este acea formă a proprietății comune ce se caracterizează prin faptul că bunul aparține concomitent mai multor proprietari nefiind fracționat în materialitatea lui. Ceea ce este fracționat este numai dreptul de proprietate referitor la acel bun. Dreptul de proprietate este fracționat în cote-părți matematice, ideale, abstracte și nu în materialitate, astfel încât, pe perioada coproprietății, dreptul fiecărui coproprietar poartă asupra fiecărei particule din bun.

Cu alte cuvinte, ,,drepturile coproprietarilor se manifestă printr-o generalizare a dreptului fiecăruia în fiecare moleculă asupra bunului indiviz”. Cotele matematice, abstracte, se vor materializa doar odată cu încetarea coproprietății prin partaj.

Într-o altă opinie, coproprietatea este ,,situația juridică a unui bun sau a unei totalități de bunuri aparținând mai multor persoane sub forma unei pluralități de drepturi egale calitativ, dar limitate cantitativ prin însăși coexistența lor și purtând asupra ansamblului bunului sau bunurilor, iar dreptul fiecărui indivizar cuprinde maximum de prerogative compatibil cu coexistența mai multor subiecți de drepturi egale calitativ”. De asemenea, dreptul de proprietate comună pe cote-părți a mai fost definit ca fiind: ,,acea modalitate a dreptului de proprietate care constă într-o cotă-parte din dreptul de proprietate asupra unui bun sau universalității de bunuri, aparținând temporar mai multor persoane, drept ce conferă titularilor săi atributele dreptului de proprietate compatibile cu caracterul ideal al dreptului fiecărui titular, atribute ce sunt exercitate concomitent și simultan în conformitate cu legea și regulile de conviețuire socială.”

Cota-parte, ca noțiune esențială pentru lămurirea problemelor dreptului de proprietate comună, exprimă, așadar, pe de o parte, întinderea dreptului fiecărui coproprietar în cadrul dreptului de proprietate asupra bunului sau bunurilor comune, iar pe de altă parte, măsura în care fiecare coproprietar sau coindivizar își poate exercita, simultan și concurent cu ceilalți, atributele recunoscute de lege asupra bunului sau bunurilor ce alcătuiesc obiectul dreptului de proprietate comună, precum și obligațiilor corelative.