Corupția politică

Corupția se desfășoară în toate statele, respectiv, în domeniile de activitate. Aceasta este cea mai practicată, întrucât reprezintă modalitatea cea mai eficientă, conform unor studii, de a obține ce îți dorești. Corupția nu are un „întemeietor” autentic, ea fiind fondată și, în același timp, interceptată ca un mijloc de apărare, cu ajutorul căruia îți asiguri, într-o mare sau mică măsura, „triumful”. Apariția ei se datorează încă din cele mai vechi timpuri, simbolizând rezultatul unor lipsuri, greve, sărăciei, atingerea anumitor scopuri (de cele mai multe ori, individuale/ personale), așa explică revista „The Economist”, într-un articol apărut în iulie 2017. Aceasta poate cuprinde toate domeniile de activitate, însă, cea mai gravă se întâlnește în sfera politică. În România, de exemplu, corupția politică „profesează” încă dinaintea Primului Război Mondial, astfel încât, totalitatea producției țării noastre, și anume, plantații numeroase de cereale, care au condus economia României „bătrâne” spre o dezvoltare considerabilă, au trecut sub dominația franco-englezilor, doar prin simplul fapt că aliatul său i-a cerut, oarecum, să dea foc tuturor grânelor ca fiind considerate ale lor. De asemenea, un alt exemplu ce stă la bazele promovării corupției politice în România poate fi considerat ordinul lui Ion Mihalache de a împușca minerii de la Lupeni-1929. Termenul de „corupție” lua amploare, cunoscând forme și metode cât mai diversificate, întrucât a devenit atribuția esențială a celor care dețin sau exercită o putere atât în stat, cât și a celor integrați într-un rang superior. Astfel încât, specialiștii oamenilor politici în acest domeniu ( de exemplu, GMC- Grupul Multidisciplinar privind

Corupția) o consideră ca fiind de mai multe categorii: activă (promisiunea) și pasivă (acceptarea/ primirea acelei promisiuni). . Se vorbește că aceasta s-ar fi răspândit, în mod vizibil, odată cu instaurarea comunismului, deoarece acea formă de guvernământ avea anumite principii specifice, interceptate de oameni ca fiind adevărate privațiuni. Astfel încât, modalitățile de siguranță înființate pe atunci, Securitatea și Miliția, se impuneau în mod exigent, populația a găsit metode de a-și dobândi resursele necesare pentru un trai mai bun și mai ușor, iar aceste „metode” constau în săvârșirea unor acțiuni secrete, pe ascuns (și nu neapărat furtul), dar se bazau pe minciună, ceea ce astăzi se intitulează într-un singur cuvânt: corupție.Astfel încât, pe atunci, s-a estimat o creștere semnificativăa acesteia, aproximativ de șase ori mai mare (atât fapte, cât și „autorii” lor). Pe măsură ce treceau anii, corupția politică era tot mai des folosită, înregistrându-se anual o creștere dublă a infracțiunilor săvârșite. Constatând acestea, începând cu 1900-2000, este vizată serios această problemă de către cei care erau la conducere, întrucât, prin 1994 se adoptă anumite legi și hotărâri, pentru a se încerca stoparea acestor fapte, fiind înființate proiecte de norme specifice care răspund pentru fiecare problemă pusă în discuție.

În România, corupția politică se datorează în mod special, conform lui Andrei Vocilă, unui respectiv regim politic existent, istoria țării, precum și situațiilor altora. Raportul dintre aceste distincte cauze este exact acela al aspirației guvernanților respectivi de a se „dezvolta”, mai exact, de a obține beneficii cât mai ridicare și prielnice. Aceasta reprezintă, după părerea mea, dominantul rol al corupției politice în România: dobândirea unui statut mai favorabil, venit ca exemplu, de cele mai multe ori, din situațiile externe, întrucât se poate observa că este mai des întâlnit în țările de dezvoltare. Dar, din contră, utilizarea atât de frecventă a acestui fenomen în țara noastră îngreunează procesul de integrare a Romaniei în rândul celor străine, pentru că amploarea corupției politice este un obstacol în fața anumitor investiții străine, de exemplu.