Funcția publică

Referat
7/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 8 în total
Cuvinte : 2008
Mărime: 17.80KB (arhivat)
Publicat de: Mona M.
Puncte necesare: 6

Extras din referat

1. Noțiunea de funcție publică în context european

Există două categorii de funcții publice în țările Uniunii Europene:

○ mai întâi, sunt funcționarii care lucrează la nivelul instituțiilor comunitare și care pot fi desemnați cu titulatura de funcționari europeni,

○ iar mai apoi există corpul de funcționari care lucrează în administrația proprie a fiecărui stat.

Fiecare stat membru reglementează regimul corpului de funcționari proprii în acord cu exigențele sistemului legislativ autohton.

Cu privire la funcționarii europeni, reglementarea statutului acestora revine instituțiilor comunitare.

La 6 septembrie 2001, Parlamentul European a adoptat hotărârea prin care a aprobat un Cod al bunei conduite administrative, textul acestuia fiind redactat de Mediatorul European. În câmpul de aplicare a Codului intră funcționarii și alți angajați ai Comunităților Europene, instituțiile și serviciile lor având obligația să ia măsurile necesare pentru ca dispozițiile Codului să fie aplicate în mod egal și altor persoane care lucrează în serviciul lor, fie cu contracte de drept privat, fie detașate din funcții publice naționale, fie ca stagiari.

2. Funcția publică și funcționarul public

Instituțiile Comunității Europene reunesc personal cu pregătire diversă, a căror activitate se desfășoară în conformitate cu prevederile cuprinse în acte normative special adoptate. Aceste acte normative conturează dreptul funcției publice europene, ramură de drept nouă care a dobândit autonomie datorită interesului special acordat acestor norme juridice și datorită importanței domeniului de reglementare pentru întreaga activitate a Uniunii.

Noțiunea de funcție publică europeană a intrat în limbajul fiecăruia dintre noi, fiind utilizată în două sensuri diferite, în funcție de contextul concret.

Mai întâi, în sensul cel mai larg al termenului, funcția europeană desemnează atât persoanele învestite cu autoritate publică care lucrează pentru o instituție sau un organism european dar și funcționarii care desfășoară activitate în structurile administrației publice pentru fiecare dintre statele membre ale Uniunii Europene.

La rândul lor, persoanele care lucrează pentru instituții și organisme comunitare sunt fie funcționari europeni (în sensul restrâns al noțiunii), fie agenți contractuali, adică persoane care desfășoară activitate în baza unui contract de muncă și nu sunt învestite de o autoritate publică.

Definiția noțiunii de funcționar european în sens restrâns este cuprinsă în art. 1 din Statut, potrivit căruia “este funcționar al Comunităților, în sensul prezentului Statut, orice persoană care a fost numită în condițiile prevăzute de acest statut, într-o funcție permanentă dintr-una din instituțiile Comunității, printr-un act scris al autorității învestite cu puterea de numire de această instituție.”

Așadar, dobândirea calității de funcționar comunitar este condiționată de existența actului de numire emis de autoritatea competentă.

Preview document

Funcția publică - Pagina 1
Funcția publică - Pagina 2
Funcția publică - Pagina 3
Funcția publică - Pagina 4
Funcția publică - Pagina 5
Funcția publică - Pagina 6
Funcția publică - Pagina 7
Funcția publică - Pagina 8

Conținut arhivă zip

  • Functia publica.doc

Alții au mai descărcat și

Mijloace și tehnici de comunicare - Relațiile cu media

furnizeză informații mediei; propun material precum fotografii, casete video, reprezentări grafice a informației asistate de calculator, etc;...

Structura pentru sprijinirea dezvoltării urbane durabile

Având în vedere importanța și compexitatea dimensiunii urbane a politicii de coeziune în perioada 2014-2020 și ținând cont și de experiența...

Drept Civil - curs și tematică pt examen

16.10.2017 Tematica Examenului 1. Norma de drept. Structura. 2. Raportul juridic civil. Structura. 3. Capacitatea juridical a partilor...

Administrație publică

STATUL - reprezintă forma instituționalizată de organizare politică a unei colectivități umane constituite istoric și localizate geografic pe un...

Organizații europene și euroatlantice

Istoria recenta a Europei este strâns legată de eforturile realizate imediat după cel de-al II Război Mondial. În prezent, vorbim de o Uniune...

Elemente de arhivistică, birotică și documentaristică

INTRODUCERE Arhivistica și informarea documentară (documentaristica) sunt discipline care au ca sferă de cercetare documentele scrise. Activitatea...

Finanțe publice

S 1 APARIȚIA SI EVOLUTIA FINANȚELOR PUBLICE La baza F.P. stau 2 elemente esentiale : STATUL SI BANII a carui evolutie de a lungul istoriei a...

Evoluția conceptului drepturile omului

Drepturile individuale ale cetățenilor și cetățenia europeană sunt consacrate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în Tratatul...

Te-ar putea interesa și

Statutul funcționarilor publici

INTRODUCERE In prezenta lucrare de diploma am propus tema „Statutul functionarilor publici romani”. Am considerat drept deosebit de interesanta o...

Infracțiuni contra intereselor publice săvârșite de funcționari publici și alți funcționari

INTRODUCERE Cresterea rolului administratiei publice în evolutia societatii moderne românesti determina o cunoastere profunda a acesteia pentru ca...

Considerații Privind Funcția Publică din Perspectiva Statutului Cadrelor Militare

Analiza functiei publice reprezinta o tema care este interesanta dintr-o dubla perspectiva: a) Istorica, dat fiind faptul ca functia publica si...

Funcția Publică în Sistemul Administrativ Francez și German

I Notiunea de functie publica Notiunea de functie publica reprezinta o notiune fundamentala a dreptului public, în general, a dreptului...

Cariera Funcționarului Public

ARGUMENT Începutul anilor 2000 este marcat de un sir de schimbări radicale în administratia publică. Aceste schimbări vizează în modul cel mai...

Secretarul Unitatii Administrativ-Teritoriale

CAPITOLUL I CLASIFICAREA FUNCTIILOR PUBLICE I.1. NOTIUNEA DE FUNCTIE PUBLICA Mijloacele prin care se realizeaza administratia publica sunt...

Reforma Funcției Publice

CAPITOLUL 1 RELATIA DINTRE ADMINISTRATIA PUBLICA, FUNCTIA PUBLICA SI FUNCTIONARUL PUBLIC 1.1. Natura juridica a raportului dintre administratia...

Analiza privind cariera funcționarului public din România și Franța

Cap. 1 Funcția publica și funcționarul public 1.1 Reglementare legală Sediul materiei în ceea ce priveste regimul juridic al funcţiei publice şi...

Ai nevoie de altceva?