Identificarea avantajelor și dezavantajelor regionalizării administrative

Ansamblul serviciilor într-o ṭară este amenajat după un sistem de centralizare sau descentralizare, de autonomie sau subordonare. În cadrul unui sistem centralizat statul este singura persoană publică pe întreg teritoriul național, care asigură singur prin bugetul și agenții săi, satisfacerea (de fapt pseudo-satisfacerea) tuturor nevoilor de interes general. Un regim centralizat pur acceptă împărțirea teritoriului în circumscripții (pentru a permite o implantare națională a serviciilor de stat pe întregul teritoriu), dar nu sunt recunoscute comunitățiile ce corespund ansamblelor umane preexistente organizării centralizate.

Descentralizarea în administrația publică este un regim juridic opus centralizării, în care rezolvarea problemelor locale nu se mai face de funcționarii numiți de la centru, ci de cei aleși de corpul electoral sau desemnați de aceștia.

În sistemul administrativ descentralizat, colectivitățile locale, reprezentate prin autorități locale au dreptul de a lua decizii singure în ceea ce privește domeniul vizat. În acest regim juridic, autoritățile locale nu mai sunt subordonate celor centrale, iar actele lor (chiar neconforme cu legea) nu mai pot fi anulate de acestea din urmă, în cadrul sistemului administrativ, ci de către autorități precum prefectul, care este reprezentantul guvenului în teritoriu.

Descentralizarea înseamnă transferul competențelor administrative și financiare privind procurarea unor servicii publice de la nivelul administrației publice centrale la cel al administrației publice locale. Prin acest transfer se urmărește oferirea de servicii publice de cea mai bună calitate la un preț cât mai redus.

Descentralizarea teritorială, presupune acea formă, porțiune din teritoriul de stat (județ, oraș, comună), porțiune în care există interese comune ale locuitorilor, diferite față de cele de la nivel național. Aceste interese desfășurându-se pe mai multe domenii de activitate. Strict sociologic vorbind, solidariatatea cetățenilor în jurul acestor interse depinde de dimensiunile cadrului teritorial, ea fiind foarte puternică într-o mică localitate rurală și foarte superficială într-o aglomerație sau la nivelul unei regiuni.

Regiune - cuvântul regiune ne duce spre imaginea de spațiu, cât și spre aceea de grup uman, de colectivitate umană cu particularități și mai ales cu o anumită unitate sau identitate. Aceste prim elemente ale definiției regionale poziționeaza regiunea ca un intermediar între colectivitatea locală (cu un teritoriu și o colectivitate clar delimitate), și stat (delimitat teritorial, în care trăiește o națiune). Dar aceste două concepte de spațiu și de grup pot fi imediat „reutilizate” în două direcții diferite care duc, una spre regionalizare, alta spre regionalism. Prima pune accentul asupra spațiului: organizarea și cadrul său, cea de-a doua asupra grupului, a comunității: identitatea și acțiunea sa.

Principalele domenii care pot fi vizate de politicile regionale, sunt:

- Dezvolatarea întreprinderilor;

- Piața forței de muncă;

- Atragerera investițiilor;

- Transferul de tehnologie;

- Dezvoltarea sectorului IMM-urilor;

- Îmbunătățirea infrastructurii;

- Calitatea mediului înconjurător;

- Dezvoltarea rurală;

- Sănătate, educație-învățământ și cultură.