Ombudsman-ul European și Responsabilul European pentru Protecția Datelor

I. Ombudsman-ul European

Instituția Ombudsmanului a fost înființată în Suedia, în anul 1809, de către Parlament care a introdus în noua Constituție Biroul Ombudsmanului Parlamentar, ca instrument care să poată permite Parlamentului să exercite un anumit control asupra exercițiului puterii de către executiv, prin monitorizarea modului în care autoritățile publice respectă legile.

Dar această idee nu era nouă în 1809. Monarhul absolut Karl al XII-lea a creat în anul 1713 Biroul Ombudsmanului Suprem al Majestății Sale. În perioada respectivă, Karl al XII-lea era în Turcia (într-o zonă aflată pe teritoriul Basarabiei de astăzi) de aproape 13 ani, iar în absența sa administrația a devenit neglijentă. Ca urmare, el a reglementat Ombudsmanul Suprem ca fiind reprezentantul său suprem în Suedia.

Sarcina acestuia era de a se asigura că judecătorii (mai târziu și funcționarii publici în general), acționau cu respectarea legilor în vigoare și își desfășurau activitatea în mod corespunzător în alte privințe. Dacă Ombudsmanul aprecia că aceștia nu își îndeplineau sarcinile în mod corespunzător, era abilitat să inițieze procedurile legale împotriva lor pentru abatere de la sarcinile lor. În anul 1719, Ombudsmanul Suprem a devenit Cancelarul Justiției. Acest birou încă mai există și în prezent, Cancelarul Justiției acționând ca Ombudsman guvernamental. În anul 1766, Parlamentul a ales pentru prima data Cancelarul Justiției, dar din 1772 numirea Cancelarului Justiției a redevenit o prerogativă regală.

Potrivit Constituției din 1809, puterea statului a fost împărțită între rege și Parlament. Regele numea Cancelarul Justiției (cu alte cuvinte, acesta era Ombudsmanul regal), în timp ce Parlamentul numea Ombudsmanul Parlamentar.

Principalul scop pentru care a fost înființat a fost pentru a apăra drepturile cetățenilor prin stabilirea unei agenții de supervizare complet independentă de executiv. Ca și Cancelarul Justiției, sarcina Ombudsmanului era de a supraveghea aplicarea legilor de către judecătorii și funcționarii publici. Astfel, Constituția din 1809 prevedea ca Parlamentul să numească în funcția de Ombudsman Parlamentar o persoană „cunoscută pentru competența sa judiciară și pentru probitatea sa exemplară”. Prin urmare, rolul său era de a veghea asupra protecției drepturilor cetățenilor. De exemplu, printre atribuțiile Ombudsmanului Parlamentar se aflau încurajarea aplicării uniforme a legislației și clarificarea obscurităților legislative. Activitatea sa se desfășura mai ales sub forma de inspecții și anchete. Plângerile au jucat un rol relativ nesemnificativ în perioada de început. În primul secol de existență al Ombudsmanului Parlamentar, numărul total de plângeri a fost de aproximativ 8000.

Următorul Ombudsman Parlamentar a fost înființat în Finlanda, prin Constituția din 1919. Ideea a atras atenția în afara Scandinaviei, după reglementarea Biroului Ombudsman în Danemarca, în anul 1954. În ultimii 30 de ani, această instituție s-a răspândit în întreaga lume, astfel încât în prezent există aproximativ 120 de instituții de tip ombudsman.

Institutia de tip ombudsman s-a dezvoltat in doua forme:

1. ombudsman cu competență generala - tratează toate problemele care decurg din disfuncționalități in administrație

2. ombudsman cu competență specială - specializat intr-un anumit domeniu (de exemplu: ombudsman pentru protecția copilului, ombudsman pentru protecția consumatorilor, ombudsman pentru servicii financiare, ombudsman pentru egalitate si anti-discriminare, ombudsman pentru persoane cu dizabilitati, ombudsman impotriva discriminarilor etnice, ombudsman pentru apărare etc).

Ombudsmanul European este ombudsman al Uniunii Europene, cu sediul în clădirea Salvador de Madariaga din Strasbourg.

Ombudsmanul European a fost instituit prin Tratatul de la Maastricht, iar primul, Jacob Söderman din Finlanda, a fost ales de Parlament în 1995. Ombudsmanul actual, Emily O'Reilly din Irlanda, a preluat funcția la 1 octombrie 2013.

În ceea ce privește modul în care este ales, ombudsmanul este numit de Parlamentul European pentru un mandat de 5 ani care poate fi reînnoit. Aceasta este una dintre primele sarcini care le revin deputaților proaspăt aleși. Termenul funcției este reînnoibil. La cererea Parlamentului, Ombudsmanul poate fi înlăturat de către Curtea de Justiție dacă "nu mai îndeplinește condițiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sale sau dacă se face vinovat de o abatere gravă". (Articolul 228 din Tratatul privind funcționarea UE).

Atribuțiile acestuia sunt de a investiga diferite tipuri de administrare defectuoasă de către insituțiile și organismele UE, precum comportamentul abuziv, discriminare, abuz de putere, lipsa de informații sau refuzul de a furniza informații, întârzieri nejustificate și proceduri incorecte. Ombudsmanul nu poate investiga Curtea Europeană de Justiție în calitatea sa judiciară, Tribunalul, Tribunalul Funcției Publice, administrațiile naționale și regionale (chiar și în cazul legislației UE), judecătorii, persoanele fizice sau corporațiile. Plângerile pot fi înaintate de cetățeni ai statelor membre sau de rezidenți pe teritoriul Uniunii ori de asociații și întreprinderi cu sediul în UE.

În ceea ce privește modul de funcționare a instituției, biroul Ombudsmanului începe investigații după primirea unei plângeri sau din proprie inițiativă. Ca organism imparțial, nu primește instrucțiuni din partea vreunui guvern sau a vreunei alte organizații. În fiecare an, îi prezintă Parlamentului European un raport de activitate. Uneori, este posibil ca Ombudsmanul să soluționeze problema informând, pur și simplu, instituția vizată. Dacă este nevoie de mai mult, se fac toate eforturile necesare pentru găsirea unei soluții amiabile. În caz de eșec, Ombudsmanul poate adresa recomandări instituției în cauză. Dacă acestea nu sunt acceptate, Ombudsmanul poate redacta un raport special pe care îl înaintează Parlamentului, iar acesta ia măsurile care se impun.