Raporturile dintre Legea contenciosului administrativ nr 554-2004 și Codul de procedură civilă

Referat
8/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 12 în total
Cuvinte : 2860
Mărime: 35.29KB (arhivat)
Publicat de: Andreea C.
Puncte necesare: 6

Extras din referat

I. Noțiunea

Conceptul de contencios vine din limba latină din verbul ”contendo” având semnificația de dispută sau ceartă. Așadar când spunem cotencios ne referim la două persoane ce se află în contradicție ambii luptându-se pentru a-si apăra anumite drepturi sau interese.

Astfel când spunem contencios administrativ ne gândim la o structură administrativă adică acele autorități judiciare cărora li s-a conferit puterea de a soluționa astfel de litigii dintre persoane.

La baza contenciosului administrativ este Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare care detaliază modul în care acesta își exercită puterea dar și Codul de Procedură Civilă.

Legătura dintre legea contenciosului administrativ numărul 554/2004 și Codul de Procedură Civilă este realizată cu ajutorul articolului 2 din Codul de Procedură Civilă și art.28 din al. 1 din Legea numărul 554/2004.

Astfel la articolul 2 din Codul de Procedură Civilă, se consacra aplicabilitatea generală a codului, instituind regula conform căreia acestui cod constituie procedura de drept comun în materie civilă precum și în materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare.

La articolul 28 al. 1 din Legea numărul 554/2004 se ține cont de compatibilitatea normelor procedurale de drept comun cu raporturile de putere dintre autoritățile publice dar și a persoanelor implicate în drepturile sau interesele lor legitime, ținând cont de aplicarea Codului de Procedură Civilă în materia contenciosului administrativ.

II. Prevederile legale relevante care consacră condițiile de exercitare a acțiunii civile cuprinse în Codul de Procedură Civilă

Cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile sunt:

- capacitatea procesuală;

- calitatea procesuală;

- formularea unei pretenții;

- justificare a unui interes.

Capacitatea procesuală este o condiție absolut necesară pentru ca o persoană să poate deveni parte în proces civil, astfel, o persoană lipsită de capacitate procesuală nu poate încheia acte de procedură deoarece acestea vor fi lovite de nulitate absolută.

Calitatea procesuală este identitatea părților și a subiectelor raporturilor juridice litigioase care au fost supuse judecății. Calitatea procesuală poate fi activă și pasivă.

Calitatea procesuală activă este atunci când există un reclamant ce vrea să își apere un interes, acesta fiind partea activă, iar calitatea procesuală pasivă este atunci când una pârât, aduce atingere unui interes al reclamantului, acesta fiind partea pasivă.

Formularea unei pretenții în procesul civil este de fapt doleanța reclamantului fa țăde pârât pentru a se soluționa un litigiu provocat. Această formulare a unei pretenții este dreptul reclamantului recunoscut de către instanța competentă.

Pentru a fi exercitat dreptul trebuie să îndeplinească următoarele condiții

- să fie recunoscut de lege;

- să fie exercitată în limitele materiale și juridice recunoscute de lege;

- să fie exercitată cu bună credință și să fie actual.

Justificarea interesului se face de către reclamantul căruia i-a fost atins un interes legitim,născut și actual, personal și determinat. Astfel, reclamantul formulează o cerere și invocă apărarea indiferent dacă e interesul este material sau moral. Acest interes trebuie să fie determinat, adică să fie din folosul practic, să fie concret și nu abstract, să respecte regulile de conviețuire socială, să nu încalce prevederile art.5 Codul Civil din 1864 respectiv ale art. 11 Noul Cod Civil, să fie personal, în sensul că reclamantul este titularul și să fie existent la momentul exercitării acțiunii civile.

O excepție de la această regulă este art. 33 din Codul de procedură civilă în care spune ”Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat pentru sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care să nu s-ar putea repara.”

Bibliografie

Suport de curs

https://lege5.ro/Gratuit/gyztaojtgy/codul-de-procedura-civila-din-2010

https://lege5.ro/Gratuit/gu3dsojy/legea-contenciosului-administrativ-nr-554-2004

www.universuljuridic.ro

Legea nr.47/1992 republicată

Suport de curs, Contencios Administrativ (A. I. Cuza, Iași)

Preview document

Raporturile dintre Legea contenciosului administrativ nr 554-2004 și Codul de procedură civilă - Pagina 1
Raporturile dintre Legea contenciosului administrativ nr 554-2004 și Codul de procedură civilă - Pagina 2
Raporturile dintre Legea contenciosului administrativ nr 554-2004 și Codul de procedură civilă - Pagina 3
Raporturile dintre Legea contenciosului administrativ nr 554-2004 și Codul de procedură civilă - Pagina 4
Raporturile dintre Legea contenciosului administrativ nr 554-2004 și Codul de procedură civilă - Pagina 5
Raporturile dintre Legea contenciosului administrativ nr 554-2004 și Codul de procedură civilă - Pagina 6
Raporturile dintre Legea contenciosului administrativ nr 554-2004 și Codul de procedură civilă - Pagina 7
Raporturile dintre Legea contenciosului administrativ nr 554-2004 și Codul de procedură civilă - Pagina 8
Raporturile dintre Legea contenciosului administrativ nr 554-2004 și Codul de procedură civilă - Pagina 9
Raporturile dintre Legea contenciosului administrativ nr 554-2004 și Codul de procedură civilă - Pagina 10
Raporturile dintre Legea contenciosului administrativ nr 554-2004 și Codul de procedură civilă - Pagina 11
Raporturile dintre Legea contenciosului administrativ nr 554-2004 și Codul de procedură civilă - Pagina 12

Conținut arhivă zip

  • Raporturile dintre Legea contenciosului administrativ nr 554-2004 si Codul de procedura civila.docx

Alții au mai descărcat și

Administrația publică în teritoriu

Administrația publică în teritoriu Activitatea executivă înfăptuită de administrația publică se realizează în cea mai mare parte a ei în...

Particularități ale regulamentului de ordine internă și contractul colectiv de munca

1.Particularități ale regulamentului de ordine interioară Articolul 241 din Codul Muncii precizează: ”Regulamentul intern se întocmește de către...

Evaluarea performanțelor individuale în administrația publică din România

Managementul performanței este un proces strategic în activitatea de resurse umane, având ca scop îmbunătățirea activității organizației pe termen...

Sistemul administrativ al Finlandei

Introducere În Evul Mediu, regatul suedez a cucerit Finlanda și s-a ocupat de creștinizarea acesteia. Asezarea geografica a Finlandei, intre...

Tutelă administrativă

Din punct de vedere etimologic, notiunea de tutela administrativa este imprumutata de dreptul public din dreptul civil, dandu-i-se un alt continut....

Smart City Gouvernance

In ultimii ani , notiunea de “smart city” este tot mai cunoscuta in toata lumea , inspirand strategiile atat din orasele mici , cat si din cele...

Internet of things implicații și probleme pentru societatea secolului XXI

REZUMAT Internet of Things reprezintă o tehnologie de pe piața actuală care are o însemnătate deosebită atât pentru consumatori, dar și pentru...

Managementul programelor și proiectelor europene

TITLUL PROIECTULUI: REABILITARE ZONA 4 COMPLEX BALNEAR PLAJA ZORILOR din orașul Amara,județul Ialomița. BENEFICIARUL (APLICANTUL):Primăria...

Te-ar putea interesa și

Proces de judecată a litigiilor

CAPITOLUL I ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV I.1 Noţiunea de contencios administrativ Intr-un stat intemeiat pe ordinea...

Reglementarea juridical a competenței judecătorești în dreptul procesual civil și implicațiile sale

Introducere Noul Cod de procedură civilă, deşi nu s-a distanţat semnificativ faţă de vechea reglementare, a adus mutaţii semnificative şi inedite,...

Fiscalitatea operațiunilor comerciale

I. Repere genearle cu privire la comercianţi 1. Noţiunea de comerţ În sens economic, comerţul reprezintă activitatea realizată cu scopul de...

Controlul Instanțelor de Contencios Administrativ asupra Actelor Administrative pe Calea Excepției de Nelegalitate

C A P I T O L U L I NOŢIUNEA ŞI TRĂSĂTURILE CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV 1.1 Noţiunea de contencios administrativ Etimologic, cuvântul...

Instrumente Juridice Noi în Lupta cu Autoritățile Drepturile Garanții

Capitolul I: Introducere Situatia drepturilor omului in Romania a inregistrat in ultimii ani o evolutie demna de remarcat atat in ceea ce...

Drept Contencios

PRELIMINARII Conform principiului separării puterilor în stat iniţiat de Montesquieu (1689-1755) în Franţa ,la nivelul unui stat de drept există...

Controlul jurisdicțional asupra activității administrației publice

I. Noţiunea de contencios administrativ Prin contencios administrativ se înţelege activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios...

Drept Administrativ

Capitolul I - Controlul activitatii autoritatilor administratiei publice 1. Notiunea, necesitatea si rolul controlului Administratia publica, în...

Ai nevoie de altceva?