Rolul patrimoniului unesco în societatea globală

Obs. preliminarii:

Lucrarea de față reprezintă o parte din cap. al 2-lea al lucrării de dizertație „Patrimoniul UNESCO”. Am ales acest capitol deoarece mi se pare că se pretează la o analiză conform cerințelor cursului de Etică și integritate academică.

Acest articol se oprește asupra câtorva dintre multiplele valențe care pot fi atribuite Patrimoniului umanității, construcție unică și generoasă, care în opinia unuia dintre „părinții săi” ar fi greu de realizat astăzi . Conceptul de patrimoniu universal a fost analizat de-a lungul timpului din perspective diferite de sociologi, antropologi, filosofi, psihologi, juriști și specialiști în știinte politice. Tema patrimoniului UNESCO a depășit granița culturală, a trecut în sfera politică, socială și economică și ocupă un rol central în discuțiile privind societatea globală și dezvoltarea durabilă.

Rolul social și economic al patrimoniului UNESCO

Cuvântul patrimoniu în sens comun indică un set de obiecte, cunoștințe, amintiri importante pentru o persoană sau un grup. Astfel, există locuri simbolice, situri și repere cărora comunitățile locale le atribuie atât o semnificație culturală, cât și una spirituală. Patrimoniul, în opinia lui Jacques Mathieu, - este rezultatul unui proces de selecție; ceea ce se numește patrimoniu derivă dintr-o decizie, dintr-o voință de sensibilitate individuală și colectivă, a unei nevoi de a păstra, a unei analize care are ca efect evidențierea valorilor " . Patrimoniul este rezultatul unei selecții, făcute de memoria colectivă, a unor elemente materiale sau imateriale cu încărcătură simbolică pentru comunitate și le-a transmis din generație în generație. Sau, cum spune Pascal Ory, un contract social între o anumită societate și un obiect determinat căruia i se recunoaște un interes, dacă nu universal, cel puțin colectiv.

O constantă a procesului istoric este transformarea. Orice este supus trecerii timpului. Așa și semnificația locurilor se schimbă. Lowenthal susține că există trei niveluri de analiză istorică, amintiri, înregistrări istorice și artefacte, care la rândul lor corespund celor trei discipline academice ale psihologiei, istoriei și arheologiei. De exemplu, când generația de război a vizitat prima oară câmpurile de luptă după încetarea conflagrației, a fost să aducă un omagiu și să-și amintească. Pe măsură ce generația respectivă încetează să mai fie alături de noi, motivațiile de a vizita acele locuri se schimbă. Locurile devin mai puțin de amintit și mai multe de făcut o excursie de o zi, mai puțin un memorial și mai mult o atracție turistică. Patrimoniul interpretează trecutul, încărcându-l cu o semnificație actuală și proiectându-l spre viiotor ”mariaj între cultura moștenită din trecut și cultura ca proiect de societate”.

Viitorul este reprezentat de relația dintre patrimoniu și comunitatea locală. În Ghidul operațional din 2019, sintagma „comunități”/ „comunități locale” apare destul de des, invitând state părți să încurajeze implicarea comunităților locale în procesul de gestionare și dezvoltare durabilă. Patrimoniul poate juca un rol important în dezvoltarea locală și ăn strategia de dezvoltare durabilă. (Declarația de la Amsterdam din 1975 privind protecția patrimoniului arhitectural european ).