Stadiul armonizării legislației românești cu aceea a Uniunii Europene

1. PROCESUL DE ARMONIZARE LEGISLATIVĂ

Armonizarea legislației naționale cu reglementările comunitare este un obiectiv major ce trebuie să se regăsească în strategia de aderare a oricărui stat candidat la calitatea de membru al Uniunii Europene.

Termenul de armonizare se referă la stabilirea unui obiectiv cheie al experiențelor comunitare de la CECO(Comunitatea Economică a Cărbunelui și Oțelului) la U.E.M (Uniunea Economică Monetară).

Prin coordonarea politicilor și instrumentelor CE și ulterior U.E. nu a dorit să impună o uniformizare a legislațiilor și practicilor, ci să stabilească o cooperare mai strânsă în diverse domenii ținând cont de specificul și de nivelul de dezvoltare a țărilor membre, cu scopul de a consolida procesul de integrare.

Preocuparea pentru o armonizare progresivă s-a manifestat în diverse moduri, mai ales, prin elaborarea de norme juridice nelimitative (recomandări, aprobări) prin acceptarea unor protocoale adiționale la Tratatul de Mastricht.

Armonizarea legislativă este procesul prin care legislațiile țărilor membre și a celor care doresc să adere la UE se aliniează normelor dreptului comunitar. Armonizarea legislativă este necesară pentru buna funcționare a pieței unice comunitare, a politicilor UE a economiei statelor membre și pentru transpunerea în practică a principiilor democrației și a statului de drept care stau la baza edificiului comunitar, când crearea pieței interne (cunoscută sub denumirea de piață unică) era în faza de început.

Armonizarea legislativă s-a făcut prin recunoașterea mutuală a normelor statelor membre până în momentul în care au fost adoptate noi norme comune și obligatorii tuturor țărilor membre (norme de drept comunitar)

Cităm cu titlu de exemplu legislativ privind societățile comerciale, adoptată imediat după 1989 (Legea 31/1990 privind societățile comercială,) copiind practic multe din instituțiile franceze și care a fost ulterior supusă amendării în mod repetat, având în vedere că standardele impune de acquis-ul comunitar în materie de societate comercială au determinat unele corelări, ultimele regăsindu-se în proiectul de lege pentru revizuirea clauzelor obligatorii ale actului constitutiv.

Pentru România, armonizarea legislației reprezintă o necesitate care decurge, în primul rând, din opțiunea sa fundamentală pentru reformă si constituirea unei economii de piață și, în același timp, o obligație asumată prin Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, Comunitățile europene si statele membre, pe de altă parte, acord ratificat de tara noastră prin Legea nr. 20/1993. Capitolul III din Titlul V din Acord este consacrat exclusiv armonizării legislației. Potrivit art. 70 din Acord, armonizarea legislației va urmări în special următoarele domenii: legea vamală, legea societăților, legea bancară, conturile si taxele societăților, proprietatea intelectuală, protecția forței de muncă si a locurilor de muncă, securitatea socială, serviciile financiare, regulile de concurentă, protecția sănătății si vieții oamenilor, animalelor si plantelor, protecția consumatorilor, impozitarea indirectă, standardele si normele tehnice, legile si reglementările în domeniul nuclear, transport si mediu.

2. IMPLEMENTAREA ACQUIS-ULUI COMUNITAR IN ROMANIA

Procesul de armonizare a legislației românesti cu acquis-ul comunitar, s-a derulat pe baza Programului Național de Aderare a României la Uniunea Europeană (PNAR). Acestui program i-a fost anexat Planul național de aderare (PNAA), document complex, care cuprindea o listă detaliată a tuturor actelor care trebuie adoptate pentru armonizarea legislativă în cadrul fiecărui capitol de negociere. De asemenea, PNAA fixează prioritățile concrete pe termen scurt si mediu, indicând actele comunitare care trebuie preluate în legislația internă, tipul actului normativ de transpunere (lege sau hotărâre de Guvern), instituția responsabilă si termenele prevăzute pentru aceasta.

Dacă începutul acestui proces în România a fost unul tardiv și inconsistent, începând din anul 2001, România a trebuit să accelereze, în mod substanțial, procesul de armonizare a legislației naționale cu cea comunitară, efortul legislativ de compatibilizare a legislației românești cu acquis-ul comunitar cunoscând o evoluție sinuoasă. Acest fapt s-a reflectat în numărul de acte legislative armonizate, dar si în Raporturile Comisiei, privind ritmul de preluare a acquis-ului comunitar, care au subliniat lipsa sau inconsecvența unor mecanisme atât la nivelul executivului cât si al legislativului Cadrul instituțional al procesului de armonizare legislativă în România a conferit rolul

principal în organizarea si planificarea acestui proces, Guvernului, care a avut sarcina de a elabora planurile de armonizare legislativă, pe baza indicațiilor impuse de instituțiile europene si de a prezenta propunerile legislative care transpun acquis-ul comunitar. Lista actelor cu relevanță comunitară adoptate anual demonstrază preponderența actelor adoptate la nivelul executivului (hotărâri, ordonanțe, Ordonanțe de urgență, ordine ale ministrilor).

În ceea ce priveste intervenția Parlamentului în adoptarea acquis-ului comunitar, aceasta nu are loc doar în faza de dezbatere si adoptare a actelor legislative, ci si în faza prealabilă, a verificării modului în care proiectele transmise respectă acquis-ul comunitar. Această etapă prealabilă se realizează de către Consiliul Legislativ, organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării si coordonării întregii legislații.