Agricultura durabilă

În dorinţa de progres şi creştere economică cu orice preţ, omul a uitat, adesea, că este şi parte a sistemului natural, intervenind, uneori, peste capacitatea de suport a acestuia. Astfel, au apărut dezechilibre ale caror efecte deja simt, preocupările la nivel mondial fiind tot mai accentuate în direcţia contractărarii acestor efecte.

Pentru ca societatea să se poată adapta la marile probleme cu care omenirea se confruntă au fost elaborate strategii naţionale, cu obiective ce se vor concretiza în acţiuni ce vor rezolva în viitor problemele cu care societatea noastră se confruntă în prezent.

Începând cu noiembrie 2008, România are o nouă Strategie Natională pentru Dezvoltare Durabilă, elementul definitoriu al acesteia fiind racordarea deplină a ţării noastre la o nouă filosofie a dezvoltării, proprie Uniunii Europene şi larg împărtăşită pe plan mondial, agricultura durabilă fiind un capitol important al acestei strategii întrucât obţinerea de producţii mari, într-o situaţie de criză energetică prelungită, fară a prejudicia mediul ambiant şi sănătatea publică a devenit o problemă de interes mondial.

Dezvoltarea durabilă

"Dezvoltarea durabilă este acel proces de dezvoltare care răspunde nevoilor actuale fără a periclita capacitatea generaţiilor viitoare de a răspunde propriilor lor nevoi. [ ] Pentru ca dezideratul dezvoltării durabile să poată fi atins, protecţia mediului va constitui parte integrată a procesului de dezvoltare şi nu poate fi abordată indepedent de acesta."

Conceptul de dezvoltare durabilă s-a cristalizat în timp, pe parcursul mai multor decenii, în cadrul unor dezbateri ştiinţifice aprofundate pe plan internaţional şi a căpătat valenţe politice precise în contextul globalizării.

În istoria recentă, prima semnalare a faptului că evoluţiile economice şi sociale ale statelor lumii şi ale omenirii în ansamblu nu mai pot fi separate de consecinţele activităţii umane asupra cadrului natural s-a facut în raportul din 1972 al Clubului de la Roma intitulat Limitele creşterii Documentul sintetiza datele privind evolutia a cinci parametrii (cresterea populaţiei, impactul industrializării, efectele poluării, producţia de alimente şi tendinţele de epuizare a resurselor naturale), sugerând concluzia că modelul de dezvoltare practicat în acea perioadă nu poate fi susţinut pe termen lung.

Problematica raporturilor dintre om şi mediul natural a intrat în preocupările comunităţii internaţionale începand cu prima Conferinţă a ONU asupra mediului şi s-a concretizat în lucrările Comisiei Mondiale pentru mediu şi dezvoltare, instituite în 1985. Raportul acestei comisii, prezentat în 1987 de G.H. Bruntdland şi intitulat Viitorul nostru comun, a oferit prima definiţie acceptată a dezvoltării durabile ca fiind „ o dezvoltare care satisface nevoile generaţiei actuale fără a compromite şansele viitoarelor generaţii de a-şi satisface propriile nevoi”. Conceptul de dezvoltare durabilă reprezintă rezultatul unei abordări integrate a factorilor politici şi decizionali, în care protecţia mediului şi creşterea economica pe termen lung sunt considerate complementare şi reciproc dependente.

De la acest punct, problemele complexe ale dezvoltării durabile au căpătat o dimensiune politică globală, fiind abordate la cel mai înalt nivel la Conferinţa Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare Durabila de la Rio de Janeiro (1992), la Sesiunea Speciala a Adunarii Generale ONU si adoptarea Obiectivelor Mileniului (2000) şi la Conferinţa Mondială pentru Dezvoltare Durabilă de la Johannesburg (2002). S-au conturat, astfel, programe concrete de acţiune la nivel global şi local conform dictonului „ să gândim global şi să acţionăm local”.

În cadrul acestui proces au fost adoptate o seamă de convenţii internaţionale care stabilesc obligaţii precise din partea statelor şi termene stricte de implementare privind schimbările climatice, conservarea biodiversităţii, protejarea fondului forestier şi zonelor umede, limitarea folosirii anumitor produse chimice, accesul la informaţii privind starea mediului şi altele, care conturează un spaţiu juridic internaţional pentru aplicarea în practică a preceptelor dezvoltării durabile. Se recunoaşte, astfel, că Terra are o capacitate limitată de a satisface cererea crescândă de resurse naturale din cartea sistemului socio-economic şi de a absorbi efectele distructive ale folosirii lor.

Schimbările climatice, fenomenele de eroziune şi deşertificare, poluarea solului, apei şi a aerului, reducerea suprafeţei sistemelor forestiere tropicale, şi a zonelor umede, dispariţia sau periclitarea existenţei unui număr mare de plante şi animale terestre sau acvatice, epuziare accelerată a resurselor naturare neregenerabile au început să aibe efecte negative, măsurabile, asupra dezvoltării socio-economice şi calităţii vieţii oamenilor în zone vaste ale planetei.

Conceptul de dezvoltare durabilă are ca premisă constatarea că civilizaţia umană este un subsistem al ecosferei, dependent de fluxurile de materie şi energie din cadrul acesteia, de stabilitate şi capacitatea ei de autoreglare. Politicile publice care se elaborează pe această temă, precum cu Strategia Natională pentru Dezvoltarea Durabilă a Romaniei, urmăresc restabilirea şi menţinerea unui echilibru raţional, pe termen lung, între dezvoltarea economică şi integritatea mediului natural în formă înţelese si acceptate de societate.

Aspecte ale dezvoltării durabile:

- Abordarea integrativă

- Principiul "Gândeste global - acţionează local!"

- Viziunea de lungă durată asupra dezvoltării

Conceptul de dezvoltare durabilă poate fi caracterizat din mai multe puncte de vedere, prin urmatoarele elemente :

- economie : eficienţă, creştere, stabilitate

- societate: nivel de trai, echitate, dialog social şi delegarea responsabilităţilor, protejarea culturii/patrimoniului

- ecologie: conservarea şi protejarea resurselor naturale, biodiversitate, evitarea poluării