Agricultură generală

1. Cerinţele faţă de climă şi sol la grâu

Cerinţele grâului faţă de căldură. Pentru germinat, seminţele de grâu necesită temperaturi de minimum de l - 3°C; aceste valori au semnificaţie practică numai pentru semănăturile târzii sau dacă s-a semănat în sol uscat şi germinarea întârzie din lipsa apei (precum şi pentru grâul de primăvară). În mod obişnuit, în perioada de semănat a grâului în România, temperaturile aerului se situează înjur de 14 - 15°C, deci mai aproape de optim. La aceste temperaturi, răsărirea grâului are loc după 7-10 zile (cu condiţia asigurării umidităţii); o durată de peste 15 zile începe să fie dăunătoare, deoarece întârzie vegetaţia.

Efectele temperaturilor scăzute asupra plantelor de grâu sunt diferite, ca formă de manifestare şi ca grad de dăunare, în funcţie de faza de vegetaţie în care acestea surprind grâul .Rezistenţa cea mai mare se manifestă la culturile bine înrădăcinate şi înfrăţite; cele mai mari pagube se înregistrează în cazul culturilor de grâu surprinse de ger în curs de răsărire (faza de coleoptil).

Primăvara, o dată cu reluarea vegetaţiei cresc cerinţele plantelor faţă de temperatură; temperaturile favorabile plantelor de grâu aflate în faza de alungire a paiului sunt de 14 - 18°C, iar la înspicat 16 - 18°C. în fazele următoare, temperaturile pot creşte până la 20°C, valori care asigură, în cele mai bune condiţii, fecundarea şi formarea şi umplerea boabelor.

Cerinţele grâului faţă de umiditate. Faţă de apa din sol, cerinţele sunt moderate, dar echilibrate pe întreaga perioadă de vegetaţie. Se consideră că în zonele de cultură a grâului, trebuie să cadă cel puţin 225 mm precipitaţii pe perioada de vegetaţie (optimum 600 mm precipitaţii). Coeficientul de transpiraţie al grâului este de 350 - 400, ceea ce reflectă o bună valorificare a apei de către planta de grâu.

Vremea uscată şi călduroasă în timpul umplerii bobului poate determina un dezechilibru între pierderea apei prin transpiraţie şi absorbţia acesteia din sol. Ca urmare, în anumiţi ani se poate produce şiştăvirea boabelor. Temperaturile mai mari de 30°C şi vânturile uscate favorizează acest proces. Perioada critică pentru şiştăvire durează circa 10 zile, şi se suprapune cu perioada de migrare a substanţelor de rezervă din frunze şi tulpină, către bob (intervalul „palierului hidric”) .Pagubele (reducerea recoltei şi a calităţii acesteia) sunt cu atât mai mari (scăderea recoltei şi a calităţii acesteia) cu cât condiţiile care favorizează şiştăvirea survin mai spre începutul perioadei critice.

Cerinţele faţă de sol. Grâul preferă soiurile mijlocii, lutoase şi luto-argiloase, cu capacitate mare de reţinere a apei, permeabile, cu reacţie neutră sau slab acidă (pH = 6 - 7,5).

Cele mai favorabile pentru grâu sunt solurile bălane, cernoziomurile, cernoziomurile cambice, cernoziomurile argilo-iluviale, solurile brun-roşcate.

Nu sunt potrivite pentru grâu solurile pe care stagnează apa, fiind expuse la asfixiere pe timpul iernii sau acolo unde apa freatică se ridică, în anumite perioade, până în zona rădăcinilor. De asemenea, nu sunt potrivite solurile uşoare, cu permeabilitate prea ridicată, pe care plantele pot suferi de secetă, precum şi solurile prea acide sau prea alcaline.

În România grâul este cultivat în primul rând pe cernoziomuri şi pe soluri brun-roşcate. Având în vedere importanţa culturii grâului, aceasta se extinde şi pe soluri mai puţin favorabile, cum ar fi solurile brune-argiloiluviale, luvisolurile albice. Pe asemenea soluri este obligatorie aplicarea unor măsuri ameliorative (amendare, îngrăşare organică, afânare adâncă).

2. Rotatia culturii la grâu

Grâul este pretenţios faţă de planta premergătoare deoarece trebuie semănat toamna, destul de devreme, astfel încât până la venirea frigului să răsară, să înfrăţească şi să se călească pentru a rezista peste iarnă, în plus, planta de grâu are un sistem radicular destul de slab dezvoltat, cu putere mică de străbatere în profunzimea solului şi de absorbţie a substanţelor nutritive din sol.

Din aceste motive, grâul de toamnă preferă premergătoarele cu recoltare timpurie, care lasă solul structurat, bogat în substanţe nutritive, permit lucrarea devreme a solului, astfel încât, până în toamnă acesta să acumuleze apă, nitraţi, să se aşeze, să fie distruse buruienile, să fie mărunţite şi încorporate resturile vegetale.

Plante foarte bune premergătoare pentru grâu. Dintre acestea fac parte: mazărea, fasolea, borceagul, răpită de toamnă, inul pentru ulei, inul pentru fibră, cartoful timpuriu şi de vară, trifoiul, cânepa pentru fibră, la care se adaugă alte plante, cultivate pe suprafeţe restrânse: muştarul, năutul, bobul, sfecla pentru sămânţă, porumbul pentru masă verde, tutunul, macul, coriandrul, anasonul, chimenul.