Agrotehnică antierozională - mecanismul eroziunii hidrice

I. DEGRADAREA ANTROPICA A TERENURILOR

Natura se gaseste in mod evident, in fata unui declin ecologic, in care factorul antropic a avut rolul determinant, ca factor de deteriorare prin mijloace directe-indireste, multiple si complexe, apropiate sau indepartate in timp.

Solul reprezinta un subsistem component al ecosistemelor terestre, rezultat al numeroase procese fizice, chimice si biologice. Solul si organisme-le formeaza în cadrul biosferei o unitate inseparabila. Solul este suport si mediu de viata pentru plantele superioare terestre, principalul mijloc de productie vegetala si forestiera.

Poluarea solului consta în orice actiune care produce dereglarea functionarii normale a acestuia ca suport si mediu de viata pentru plantele terestre superioare din cadrul diferitelor ecosisteme naturale sau antropice.

Solurile sunt supuse unor procese continue de degradare si alterare. Degradarea reprezinta procesul de maruntire si dispersare a rocilor si mineralelor în fragmente mai mici, sub influenta temperaturii, apei, vântului, gravitatiei si vietuitoarelor. Procesul este ireversibil. Alterarea reprezinta totalitatea proceselor chimice la care sunt supuse rocile si mineralele sub actiunea apei, acizilor minerali, organici si a sarurilor. Degradarea si alterarea actioneaza simultan.

Pentru a-si îndeplini functiile, solul trebuie sa fie într-o forma accesibila, deci: poros, umed, aerat (cu fractie mare de goluri). Plantele îsi extrag din sol elementele de baza: azot, fosfor, potasiu, calciu, magneziu, sulf, bor, fier, mangan, cupru si zinc. Compozitia chimica a solului este în continua schimbare, prin procese rapide sau lente de pedogeneza, cu implicatii asupra ecosistemelor.

In context se inscriu:

1. Deteriorarea prin eroziune

2. Deteriorarea prin supraexploatarea resurselor biologice

a) defrisarea padurilor

b) suprapasunatului

3. Deteriorarea prin constructia de baraje si canale

4. Deteriorarea prin poluare

a) ploile acide

b) poluarea cu ingrasaminte chimice si pesticide

1.Deteriorarea prin eroziune

Eroziunea – ca forma de degradare a solului sau a rocilor, se datoreaza actiunilor ploilor, vantului si omului care prin lucrarile agricole, a distrus textura solului, i-a dezgolit in fata radiatilor solare si l-a saracit de asociatiile vegetale naturale.

Omul, printr-o folosire abuziva a pamnatului, a dus la o micsorare a capacitatii de retinere a apei in sol. Aceasta se evapora, sau se scurge rapid la suprafata, provocand dese inundatii, deoarece lipseste stratul cu vegetatie arborescenta care sa „amortizeze” efectele precipitatiilor puternice. Aceasta eroziune se datoreaza poluarii cu pesticide si ingrasaminte chimice, ploilor acide, taierilor masive de paduri, lucrarilor necorespunzatoare ale solului, care in timp degradeaza textura acestuia.

Eroziunea a afectat in ultimul secol pe intreg globul 20 mil km2 din terenurile cultivate, adica 28% din suprafata lor. In tara noastra suprafata supusa eroziunii este de circa 7 milioane hectare, fiidn afectata zona centrala a Transilvaniei, Podisul Barladului si zona Subcarpatilor de curbura.

Se stie ca solul uscat, degradat si lipsit de vegetatie, formaeaza norii de praf cu actiune devastatoare. Asa s-a intamplat in anul 1934 in statele americane – Kansas, Texas si Oklahoma, cand solul a fost erodat pe o suprafata de 450.000 km2, pana la o adancime de 25 cm, in unele locuri, constituind cea mai mare catastrofa, a carei cauza a fost actiunea omului necontrolata.

Ca masuri de evitare a aeroziunii, omul a afolosit inca din vechime, mai ales in Asia, cultivarea in terase limitate de santuri care retin apa; aratul in brazde, care urmeaza curbele de nivel, acoperirea in permanenta a solului cu un strat de resturi vegetale sau de culturi care sa restabileasca echilibrul chimic in sol.

2.Deteriorarea prin supraexploatare

a) defrisarea padurilor

Padurile reprezinta factorul determinant in mentinerea echilibrului ecologic, climatic si hidric, reprezentand ecosistemul cu o capacitate de regenerare de 3-5 ori mai mare, decat oricare alt ecosistem natural.

Taierile masive din ultimii 80 de ani, mai ales dupa primul razboi mondial, a dus la o reducere a suprafetei de 9 milioane ha la 6.3 milioane ha paduri, din care astazi 5.5% sunt afectate de poluare si daunatori. Vegetatia forestiera contribuie la incetinirea scurgerii de suprafata, pastrarea litierei, a covorului vegetal ierbos si la retinerea apei. Litiera este sursa principala de intoarcere a elementelor minerale in sol si a substantelor organice.

Despaduririle masive in scopul valorificarii lemnului constituie o cauza esentiala a degradarii solului prin eroziune, mai ales pe terenurile in panta. In anul 1975 productia anuala mondiala de lemn a fost de 2,4 miliarde m3. Datorita acestui fapt prin interventia distructiva a omului, care solicita lemnul drept combustibil, pt constructii, in industrie sau pt eliberarea terenurilor necesare agriculturii. Pe glob sunt tari ca Spania si Grecia care si-au redus suprafata impadurita pana la 15%.