Aranjamente Florale Occidentale Clasice

Picturile, covoarele şi tapiseriile din Evul Mediu reflectă imaginea flo¬rilor în epocă. în afara folosirii lor ca modele în alcătuirea motivelor ornamentale, florile continuau să fie prezente cu precădere în viaţa religioasă.

De-abia în perioada Renaşterii ele au început să se folosească mai mult şi nu doar pentru marcarea unor evenimente deosebite. Se pre¬supune că atunci ar fi apărut şi obiceiul confecţionării ghirlandelor de Crăciun, rămas în occident până astăzi. Stilul de aranjare a florilor în

această perioadă era unul naturalist, mai puţin elaborat, caracterizat însă prin varietate, bogăţie florală şi simetrie. Se foloseau: margarete, crini, violete, trandafiri, anemone şi, pe lângă flori, fructe, conuri, frunze de măslin, iederă şi laur.

După Renaştere, în perioada barocă din secolele XVII-XVIII, pe lângă aranjamentele florale clasice în forme simetrice, au apărut şi unele în care existau elemente de asimetrie. In tablourile pictorilor flamanzi sau britanici ai vremii se pot vedea vase mari din care se revarsă buchete uriaşe de flori de o mare varietate - irişi, gălbenele, crini, bujori, narcise, nalbe sau trandafiri.

În perioada Rococo din secolul al XVIII-lea, în Franţa, predominau aranjamentele florale delicate şi cele în formă de arc de cerc. Mai târziu, în perioada Imperiului Napoleonian (1804-1814), aranjamentele erau mai masive şi se făceau în forme triunghiulare simetrice.

într-o epocă nu tocmai salubră, buchetele de flori erau apreciate în Europa nu numai pentru colorit dar şi pentru parfumul lor plăcut.

în secolul al XVIII-lea, englezii confecţionau vase speciale pentru flori, cu orificii sau deschideri pentru poziţionarea tulpinilor sub anumite unghiuri. Se pare că cea mai îndrăgită floare în imperiul britanic era trandafirul. în epoca victoriană s-a încercat pentru prima dată formularea unor reguli simple de aranjare a florilor. Se foloseau pe atunci, ca recipiente, vase din ceramică arsă, urne din alabastru, porţelan, argint sau cositor. Un aran¬jament avea, de regulă, o formă triunghiulară sau rotundă şi de cele mai multe ori conţinea trandafiri. Se mai foloseau lalele, crini, anemone, dalii, cerceluşi, ochiul-boului, micsandre şi alte flori de grădină. Cel mai adesea, aranjamentele nu erau prea înalte, deoarece florile se tăiau astfel încât să aibă o tulpină cât mai scurtă. Importante nu erau tulpinile flo¬rilor, ci corolele.

în America, primii colonişti cultivau în grădinile lor îndeosebi plante medicinale. Se pare că puritanismul epocii a limitat întrucâtva folosirea florilor pentru plăceri estetice simple, cum ar fi decorarea locuinţelor. în timp însă, practica aranjării florilor în Anglia şi Franţa a pătruns şi pe noul continent, răspândindu-se mai ales în coloniile centrale şi din sud. Se foloseau flori de grădină şi de câmp, care se strângeau în buchete bogate şi multicolore. în secolul al XVIII-lea, cel mai des folosite erau anemonele, crinii, trandafirii, nalba de grădină, floxul, floarea-soarelui, j violetele, gălbenelele, margaretele, garoafele şi gura-leului. într-o I perioadă de prosperitate economică şi înflorire culturală, aranjarea flo¬rilor a devenit o îndeletnicire plăcută şi populară. Au început ! astfel sa apară stiluri noi de aranjamente. Unul foarte apreciat era cel în | formă de evantai, cu flori prinse în centru şi frunze şi ierburi de câmp j diafane şi subţiri răsfirate pe fundal pentru a evidenţia prin contrast aglomerarea florală din faţă. In timpul iernii se făceau şi buchete din flori 1 plante uscate - cum ar fi creasta-cocoşului şi tot felul de ierburi orna-I mentale uscate.

La începutul secolului al XX-lea, arta japoneză de aranjare a florilor a (devenit cunoscută în lumea occidentală. Stilurile masive şi foarte orna¬mentale de aranjamente începeau deja să fie înlocuite de forme mai sim¬ple şi de dimensiuni mai mici impuse de o nouă artă de aranjament flo¬ral. După primul război mondial, horticultura a devenit o modalitate de petrecere a timpului liber foarte la modă. Au început să se organizeze expoziţii de flori în care erau prezentate diverse aranjamente florale. S-au formulat principii şi tehnici de aranjare care combinau stilul masiv european, bazat pe sublinierea volumelor, cu cel simplu oriental, bazat pe evidenţierea liniilor.

După 1950-1960, datorită dezvoltării şi ieftinirii transportului inter¬naţional, au început să se importe flori din diferite colţuri ale lumii. Varietatea materialelor uşor accesibile a crescut foarte mult în această perioadă. Astăzi, cel mai mare exportator de flori este Olanda, urmată de ţări din America de Sud, în special de Columbia. Olandezii sunt şi cre¬atorii unor stiluri de aranjamente foarte răspândite astăzi, bazate pe gru¬parea compactă de flori şi pe forme în care se evidenţiază liniile paralele ale tulpinilor.

Tendinţe în aranjamentele moderne occidentale

Stilurile practicate astăzi în lumea occidentală sunt o combinaţie a formelor tradiţionale de aranjamente masive, de mare bogăţie şi varietate florală, cu formele orientale mai simple şi mai aerisite, care pun în valoare frumuseţea liniilor unui aranjament. Ikebana a influenţat mult evoluţia stilurilor de aranjament floral din Occident.