Auditul ecologic sau eco-expertiza

Secolul al XXI-lea a preluat o mare problemă nerezolvată de secolul anterior - protecţia mediului înconjurător. Actualmente, există numeroase semnale de alarmă din cauza poluării excesive şi a epuizării unor resurse naturale. Cu toate preocupările existente în fiecare ţară şi la scară internaţională orientate spre protecţia mediului şi protejarea resurselor naturale, conservarea vieţii, a diversităţii ecologice se apreciază unanim că eforturile sunt insuficiente şi distribuite inegal pe glob. Susţinerea financiară a cheltuielilor pentru mediu este dependentă de starea economică a fiecărei ţări, deci decalajele existente între ţări vor marca profund şi acest domeniu. Cheltuielile pentru eliminarea sau micşorarea poluării depind de natura agentului poluant, gradul lui de toxicitate, efectele lui asupra mediului biotic şi abiotic. Valorile concentraţiilor maxim admise pentru fiecare poluant sunt diferite de la ţară la ţară, acestea influenţând atât gradul de depoluare, cât şi cheltuielile aferente acestui grad. Depăşirile acestor concentraţii maxim admise prin standarde naţionale, sau internaţionale atrag amendarea financiară a agentului economic, iar recuperarea şi valorificarea unor substanţe din agenţii evacuaţi în mediu reduce cheltuielile pentru depoluare.

Dintre măsurile concrete luate în unele ţări pentru reducerea poluării mediului se pot enumera:

- impozite ecologice plătite statului;

- creşterea costului benzinei;

- impozite pentru protecţia mediului,

- scăderea impozitelor la unele întreprinderi şi creşterea impozitelor la alte întreprinderi din sectoare poluante;

- introducerea altor impozite pentru crearea de resurse financiare ce urmează a fi utilizate în scopuri ecologice;

- implementarea reformei fiscale ecologice, pentru menţinerea constantă a veniturilor bugetare realizate din impozite. Reforma ecologică se referă la creşterea impozitelor la procesele cu consum mare de energie, apă, materii prime, ocuparea solului şi concomitent, scăderea altor taxe ale personalului muncitor;

- asigurarea transparenţei utilizării fondurilor obţinute din taxe şi impozite cu destinaţie ecologică.

Dezbaterile şi programele naţionale şi internaţionale încearcă să stabilească limitări la consumurile de resurse naturale, protecţia sub o multitudine de aspecte a mediului, dar fără stagnarea progresului şi cu crearea de noi locuri de muncă. Unele măsuri se impun greu, prin politica paşilor mărunţi, altele mai rapid. În acelaşi timp se impune o viziune pe termen lung, de 20 - 40 de ani, deoarece poluanţii actuali au efecte pe termen lung, unele efecte nu sunt bine cunoscute, sau prezenţa simultană a mai multor poluanţi nu permite cuantificarea exactă a efectelor imediate şi în timp. De aceea, pe lângă un software corespunzător necesar reducerii poluanţilor, sunt necesare şi mijloace moderne de control şi de informare asupra nivelului poluării şi al protejării mediului.

Obţinerea unor rezultate eficiente in politica de mediu depinde de:

- organizarea monitorizării factorilor de mediu;

- auditul ecologic;

- dezvoltarea pieţei ecoindustriilor;

- managementul de mediu.

Problemele de protecţie a mediului au implicări profunde în toate întreprinderile indiferent de mărimea acestora. Atitudinea pozitivă faţă de protecţia mediului reprezintă un factor esenţial în dezvoltarea pe o perioada nedeterminata a fiecărei întreprinderi. Problemele managementului de mediu au stata la baza de elaborare a standardelor internaţionale din seria ISO 14000. Acestea au fost adoptate şi în ţările membre ale Uniunii Europene.

România a recunoscut aceste standarde şi a elaborat standarde identice. Dezvoltarea durabilă reprezintă un aspect fundamental al administrării corespunzătoare a afacerilor, astfel încât aspiraţia spre creşterea economică şi promovarea unui mediu înconjurător sănătos să fie legate într-un mod nedestructibil. Managementul ecologic tinde să devină să devină şi în ţara noastră din ce în ce mai bine integrat în practica managementului faţă de implicarea comunităţii.

Managementul de mediu reprezintă o componentă a sistemului de management general, care include structura organizatorică, activităţile de planificare, responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi resursele pentru elaborarea, implementarea, realizarea, analizarea şi menţinerea politicilor de mediu.

Obiectivele de politică economică şi socială pentru realizarea unei dezvoltări durabile sunt:

- Redimensionarea creşterii economice în sensul conservării resurselor naturale;

- Modificarea calităţii proceselor de creştere economică;

- Satisfacerea nevoilor esenţiale pentru toţi locuitorii (muncă, hrană, energie, apă, locuinţe);

- Asigurarea unui nivel de creştere controlată a populaţiei;

- Conservarea şi sporirea bazei de resurse;

- Restructurarea tehnologică şi punerea sub control a acesteia;