Bacteria ce degradează PET-ul - Biotehnologii de reciclare

PET-ul a fost brevetat în 1941 de către John Rex Whinfield, James Tennant Dickson și angajatorul lor, Asociația Imprimantelor Calico din Manchester, Anglia. E. I. DuPont de Nemours din Delaware, SUA, a folosit pentru prima dată marca Mylar în iunie 1951 și a primit înregistrarea în 1952. Sticla PET a fost brevetată în 1973 de Nathaniel Wyeth. (Whinfield, J. R., Dickson, J. T., 1941)

PET, prescurtarea de la polietilen tereftalat, este un material foarte răspândit în industria alimentară (îmbuteliere de băuturi răcoritoare și alcoolice, apă, lactate, ulei, oțet) și nu numai (ambalarea detergenților, cosmeticelor, produselor farmaceutice), fiind ieftin, ușor, rezistent la șocuri și reciclabil. Creșterea consumului acestora, mai ales în ultimii 10 ani, a dus la sporirea alarmantă a numărului de sticle depozitate necorespunzător în natură. Prin colectarea și reciclarea acestora, se stopează practic impactul negativ asupra mediului înconjurător. (van der Vegt, A. K.; Govaert, L. E., 2005).

De obicei, PET-ul este colectat și balotat pe culori: transparent, albastru, verde și maro. Reciclarea PET-ului se poate face de un număr limitat de ori, acesta pierzându-și proprietățile inițiale pe parcursul procesului de reciclare. Acest lucru se datorează particulelor de murdărie, contaminării și faptului că au loc modificări ale moleculelor. La reciclare se vor adăuga cantități mici de materii prime brute pentru a îmbunătăți calitatea produsului finit. Pentru obținerea unui kilogram de PET este nevoie de energie și de aproximativ 2 litri de petrol. Fluctuațiile prețului petrolului, precum și amenințarea epuizării resurselor disponibile de petrol trebuie să ne motiveze spre reciclarea, dar mai ales spre reducerea consumului acestui material. (Thiele, Ulrich K., 2007)

PET-ul în stare naturală este o rășină incoloră, semicristalină. Pe baza modului în care este procesată, PET-ul poate fi semi-rigid până la rigid și este foarte ușor. Acesta face un bun gaz și o barieră corectă împotriva umezelii, precum și o bună barieră în calea alcoolului (necesită un tratament "barieră" suplimentar) și solvenți. Este puternic și rezistent la impact. PET-ul devine alb atunci când este expus la cloroform și, de asemenea, anumite alte substanțe chimice, cum ar fi toluenul. (NPCS Board of Consultants & Engineers, 2014)

PET-UL este supus la diferite tipuri de degradări în timpul procesării. Principalele degradări care pot apărea sunt oxidarea termică hidrolitică și, probabil, cea mai importantă. Când se degradează PET-ul, se întâmplă mai multe lucruri: decolorarea, scindarea lanțului, rezultând greutatea moleculară redusă, formarea acetaldehidei și legăturile încrucișate. Decolorarea se datorează formării diferitelor sisteme cromoforice în urma tratamentului termic prelungit la temperaturi ridicate. Aceasta devine o problemă atunci când cerințele optice ale polimerului sunt foarte ridicate, cum ar fi în cazul aplicațiilor de ambalare. Degradarea termică și termo-oxidantă are ca rezultat caracteristicile slabe de prelucrare și performanța materialului. (Sharon, Chetna; Sharon, Madhuri, 2012)