Cadrul Juridic privind Agroturismul în România

Dezvoltarea impetuoasă a turismului, inclusiv a agroturismului, a impus elaborarea unor norme juridice care reglementează condiţiile, formele, teritoriile, relaţiile, precum şi alte aspecte care caracterizează această activitate. Aceste norme se constituie într-un pachet de legi, hotărâri, instrucţiuni etc., într-un număr mai mic sau mai mare, mai ample sau mai restrânse, cu influenţă mai mare sau mai redusă asupra activităţii turistice şi cu conţinut specific fiecărei ţări iar în cadrul acestora diferenţiat pe zone, în funcţie de factorii naturali, economici, ociali, de tradiţie şi efectul asupra celor care practică turismul (ofertanţi şi beneficiari).

Cadrul juridic al activităţii de turism şi agroturism, sub toate formele, are, în principal, menirea să stimuleze şi să protejeze această activitate, să promoveze studiile şi cercetările în domeniu, să reglementeze relaţiile dintre solicitanţi şi ofertanţi şi în interiorul acestora, precum şi obligaţiile ce revin participanţilor la activitatea de turism faţă de mediul înconjurător şi faţă de stat.

În România, unde agroturismul se manifestă mai modest ca fenomen şi se practică de dată mai recentă, comparativ cu ţările cu tradiţie în acest domeniu şi legislaţia aferentă este, de asemenea, mai săracă şi mai puţin cuprinzătoare.

Este cunoscut faptul că agroturismul reprezintă un fenomen care datează din timpuri străvechi, concretizat în acordarea de masă şi cazare de către ţărani drumeţilor care parcurgeau drumuri mai lungi şi înnoptau în diferite localităţi. Această activitate nu era încă reglementată prin acte juridice şi nici îndrumată, sprijinită sau controlată. Ea se realiza ad-hoc pe baza înţelegerii dintre cei doi parteneri. De multe ori, gazda nu percepea nici o plată pentru serviciile oferite, manifestând în acest fel tradiţionala bunătate a românului.

Odată cu extinderea turismului, inclusiv a agroturismului, a apărut necesitatea elaborării unor studii şi cercetări, precum şi a unei legislaţii corespunzătoare pentru mediul rural, respectiv agroturism, primele acţiuni s-au întreprins în deceniul al şaptelea al secolului trecut pentru turiştii aflaţi pe litoralul românesc al Mării negre şi în Delta Dunării.

În anul 1972, în baza Ordinului Ministerului Turismului nr. 297, Centrul de Cercetări pentru Promovarea Turismului Internaţional selectează şi introduce în circuit 118 localităţi rurale din România iar în anul 1973, prin Ordinul nr. 774 al aceluiaşi minister sunt declarate experimental 13 localităţi rurale: Bogdan Vodă, Fundata, Hălmagiu, Lereşti, Murighiol, Răşinari, Rucăr, Sibiel, Sfântul Gheorghe, Şirnea, Tismana, Vatra Moldoviţei şi Văideni. Dar aceste acte normative n-au fost de bun augur pentru că în anul 1974 prin decretul 225 este interzisă cazarea turiştilor străini în locuinţele persoanelor particulare, fapt care a însemnat nefuncţionalitatea localităţilor agroturistice stabilite prin OMT nr. 774. Au mai rămas valabile doar unele sate în care ONT Carpaţi transporta turişti pentru a participa la diferite manifestări cultural-folclorice.

Abia în deceniul trecut se reia activitatea turistică în mediul rural şi chiar în anul 1990 apare Hotărârea de Guvern nr. 438 privind înfiinţarea Comisiei Zonei Montane, precum şi Hotărârea de Guvern nr. 688 care stabileşte atribuţiile acestei comisii. În anul 1993 comisia se reorganizează şi atribuţiile ei sunt preluate de Federaţia Română pentru dezvoltare Montană. Ulterior, prin Ordonanţa de Guvern nr. 62/1994 şi Legea 145/1994 apar noi reglementări în domeniul practicării turismului în România.

Normele juridice de bază pentru practicarea agroturismului în ţara noastră sunt reprezentate de Ordonanţa guvernului nr. 63/1997, privind stabilirea unor facilităţi pentru dezvoltarea turismului rural şi Legea nr. 187/1998, pentru aprobarea Ordonanţei de guvern, care prevede şi unele modificări ale ordonanţei de guvern. Din conţinutul lor rezultă că statul român sprijină persoanele fizice, asociaţiile familiale şi societăţile comerciale care au ca obiect de activitate prestarea de servicii în pensiuni turistice şi agroturistice.

Persoanele fizice, asociaţiile familiale şi societăţile comerciale menţionate beneficiază de următoarele înlesniri: comisiile locale pot pune la dispoziţie terenuri necesare construirii, dezvoltării şi exploatării de pensiuni turistice şi agroturistice; acordarea de priorităţi pentru instalarea de linii de telecomunicaţii, racordarea la reţeaua electrică, de alimentare cu apă şi canalizare, precum şi la reţeaua de gaz metan; asistenţă tehnică de specialitate, sub toate formele de către Ministerul turismului; prezentarea gratuită de către Ministerul Turismului a efectelor pensiunilor turistice şi agroturistice privind promovarea, prin birourile de informare turistică din ţară şi din străinătate; includerea în programele instituţiilor de învăţământ cu profil turistic şi agricol a problemelor specifice pensiunilor turistice şi agroturistice, scutirea de la plata impozitului pe venit sau profit, pe o perioadă de 10 ani din momentul punerii în funcţiune a pensiunii turistice sau agroturistice; plata în tariful de uz casnic a consumurilor de energie electrică şi gaz metan, respectiv a tarifelor pentru persoane fizice a serviciilor de telecomunicaţii utilizate de pensiunile turistice şi agroturistice; arendarea de credite cu dobândă preferenţială pe o perioadă de maximum 10 ani pentru dezvoltarea şi modernizarea capacităţilor de cazare, dobânda reprezentând 50% din cea practicată pe piaţa bancară.