Chinchilla

INTRODUCERE

În ultimele decenii creşterea animalelor de blană s-a imbogaţit cu o nouă specie, posesoare a unei blani foarte frumoase şi care se hraneşte cu nutreţuri vegetale. Ca urmare a faptului ca aceasta specie, numită chinchilla (a nu se confunda cu rasa de iepuri Chinchilla), este rezistentă, putin pretenţioasă, necesită spaţii restranse de creştere, nu emană un miros caracteristic, ea poate fi crescută usor pentru productia de blana atat în mediu rural cât şi în cel urban.

Datorită caracterului ei bland şi aspectului exterior frumos, chinchilla poate fi crescută în apartament ca şi ca animal de companie.

În ţara noastră această specie a cunoscut o creştere a numărului de exemplare atât ca animal de companie, dar mai ales creşterea sa pentru industria blănurilor, înca din anul 1974. Investiţia ca şi afacere presupune recuperarea investiţiei în primul an de activitate fiind o afacere cu o rată mare a profitului.

PREZENTARE GENERALĂ

Din punct de vedere al sistematicii zoologice, chinchilla face parte din:

Clasa MAMALIA

Subclasa THERIA

Grupa EUTHERIA

Ordinul RODENTIA

Subordinul HYSTRICOMORPHA

Familia CHINCHILLIDAE

Genul CHINCHILLA

Chinchila face parte din familia rozătoarelor. Ea este originară din ţări cum ar fi Argentina, Bolivia, Chile.

Este un animal acoperit cu blană trăind liberă pe vârfurile munţilor până la înălţimii de aproape de 3000 m. Chinchila s-a adaptat bine la diferenţe mari de temperatură, zi – noapte, umiditate mică, ceea ce face ca să reziste o mare perioadă de timp fără apă. Fiind rozătoare ea se hrăneşte cu ierburi, seminţe, rădăcini, tulpini, frunze ale unor arbuşti.

Bazele creşterii chinchillei în captivitate au fost puse de un inginer minier american care lucra la exploatarile de minereu din munţii Anzi, numele lui este Mathias Ferrel Chapman. Acesta a devenit interesat de ele şi, dupa mult timp, a obţinut permisiunea de a le importa în Statele Unite ale Americii. El a reusit sa aduca în SUA 11 chinchille, 4 femele si 7 masculi de Chinchilla Langier. Cu aceste exemplare, Chapman a pus bazele primei ferme de creştere a chinchillei în Inglewood, statul California.

În Europa aceste animale au ajuns datorita unui comerciant de blanuri de origine germană, pe numele de Breadie. Acesta a furat 32 de chinchille de la ferma din Inglewood şi le-a adus in Germania. Acestea au constituit baza genetică cu ajutorul căreia chinchilla s-a raspandit în Europa.

Chinchila este valoroasă pentru blana ei dar şi pentru carne. Astfel cine se hotărăşte să crească chinchile, pe lângă blană, va avea un profit ce nu este de neglijat prin vânzarea cărnii cu care se hrănesc alte animale cu blană cu o importanţă deosebită la rândul lor. Chinchila este un animal nocturn care se hrăneşte numai cu nutreţuri. Ea se adaptează foarte uşor creşterii în captivitate nefiind deloc pretenţioasă. Este blândă şi cu ea se poate lucra foarte bine. Dacă este prinsă, nu muşcă, nu zgârie, nu se zbate. Îi place să fie mângâiată, ţinută în braţe.

În cazul în care este speriată, chinchila suferă un fenomen ciudat. Rezultatul acestei acţiuni îl constituie căderea părului şi împrăştie un miros puternic de migdale. De asemenea elimină un puternic miros de urină.

Din punct de vedere economic, acest lucru este negativ, deoarece blana se reface foarte greu (după câteva luni) şi poate să nu mai ajungă la calitatea dorită. De aceea trebuie lucrat prudent şi cu blândeţe cu ele.

Numele îi parvine de la indienii „chincha” pe care spaniolii i-au găsit în America de Sud, atunci când au ocupat-o în secolul al VI-lea.

Firul de chinchilă este foarte subţire, de aproximativ de 200 ori mai subţire decât la om. El fiind foarte subţire şi foarte des blana nu face „cărări” atunci când trecem cu mâna prin ea.