Conceptul de Dezvoltare Durabilă a Agriculturii

CONCEPTUL DE DEZVOLTARE DURABILĂ A AGRICULTURII

Procesul productiv din agricultură face parte din sistemul economic, care este, totodată, un subsistem al sistemului economico-ecologico-social-politic.

Este necesar ca politicile economice agrare să permită sistemului productiv să-şi construiască noi strategii, tactici, tehnologii ecologice, pentru a putea continua şi a-şi reface capacitatea productivă proprie.

Sistemul productiv agricol a putut funcţiona timp îndelungat, sporindu-şi eficienţa, din câteva motive importante:

- utilizează unele resurse nelimitate în spaţiu şi timp, care sunt naturale, necostisitoare: energia solară (luminoasă şi calorică), aerul (bioxidul de carbon, oxigenul);

- se bazează pe resurse limitate spaţial şi cantitativ, dar nelimitate în timp dacă se respectă condiţiile de regenerare calitativă (solurile şi apa);

- se sprijină pe serviciile aduse de multe categorii de microorganisme (bacterii, ciuperci, protozoare), care asigură reciclarea şi reutilizarea resurselor proprii.

Se poate spune că agricultura se mai poate practica atât timp cât există soare, sol, aer şi microorganisme.

Productivitatea sistemului agricol a scăzut în prezent la nivel global datorită mai multor cauze:

- diminuarea proporţiilor resurselor de bază (solul şi apa), deteriorarea calităţii lor, reducerea potenţialului lor de a susţine producţia agricolă;

- criza energetică şi costurile mari ale resurselor adăugate;

- modificarea climei şi poluarea atmosferei;

- degradarea şi dezechilibrarea mediilor abiotice, distrugerea echilibrelor ecologice.

Este cert că agricultura trebuie să funcţioneze permanent, durabil, adică atât timp cât vrem să se succeadă generaţiile pe pământ. Totodată, agricultura trebuie să se dezvolte în timp, să crească, pentru a susţine nevoile tot mai mari ale generaţiilor viitoare (altfel spus, să fie sustenabilă).

1.1. AGRICULTURA ŞI MEDIUL

Mediul se constituie şi funcţionează ca un sistem unitar la nivel planetar, iar agricultura mondială este legată de mediul global. Agricultura globală, mondială, acţionează într-un spaţiu în care ea însăşi formează acest mediu caracteristic, care exercită influenţe decisive asupra mediului general.

Cei care proiectează sau gospodăresc mediul într-un spaţiu oarecare, trebuie să folosească acele tehnici sau tehnologii care să îndeplinească funcţii utile pentru om, dar care să nu contravină intereselor mediului, resurselor sale, factorilor săi, echilibrelor sale. Este clar că interesele mediului într-un spaţiu limitat sunt interesele întregii societăţi umane actuale, dar şi cele ale viitorimii.

Calitatea vieţii oamenilor depinde şi de calitatea mediului, nu numai de produsele alimentare. Se impune, deci, gestionarea cât mai rapidă a conflictului între mediu şi dezvoltare, întrucât reducerea cantitativă a resurselor, deteriorarea calitativă a acestora, proasta calitate a mediului, nu permit dezvoltarea şi, cu atât mai puţin, o dezvoltare durabilă şi sustenabilă.

Pentru agricultură, mediul natural reprezintă unul din factorii de producţie indispensabili, motiv pentru care acesta trebuie să fie foarte bine protejat, deoarece agricultorul depinde de plante şi animale.

Între agricultură şi mediul înconjurător au existat, mult timp, legături armonioase. În primele faze societatea umană s-a dezvoltat după modelul unui ecosistem natural, în cadrul unei economii naturale de tip agrar. Ulterior, însă, pentru a-şi asigura hrana, omul a impus o modificare substanţială a structurii bazei energetice, astfel încât resursele reînnoibile au fost înlocuite cu cele nereînnoibile.

Agricultura a devenit intensivă, s-a accentuat specializarea fermelor şi a regiunilor. Prin înlocuirea omului şi animalelor cu energia combustibililor fosili, prin sporirea capacităţii productive a solului, prin mărirea randamentului culturilor, ca urmare a folosirii îngrăşămintelor şi a pesticidelor, s-au mărit substanţial producţiile, dar, în acelaşi timp, nu a mai fost posibil să se păstreze armonia între agricultură şi mediul natural.

Intensivizarea agriculturii a avut un impact mare asupra mediului înconjurător, astfel încât au apărut diverse probleme:

- utilizarea substanţelor chimice a condus la poluarea mediului înconjurător, care este dăunătoare florei şi faunei şi prezintă pericol pentru sănătatea omului;

- creşterea animalelor în sistem industrial a determinat poluarea aerului, ca urmare a emisiei de amoniac;

- s-a intensificat eroziunea fizică şi chimică a solurilor;

- dezvoltarea necondiţionată conduce la deteriorarea mediului natural şi sănătăţii omului, punând în pericol existenţa acestuia. Sănătatea este afectată negativ prin reziduurile pesticidelor şi îngrăşămintelor chimice, metalelor grele, aditivilor din alimentaţia animalelor, prin alte substanţe poluante prezente în sol, apă, în întregul lanţ alimentar;

- contaminarea apelor de suprafaţă şi subterane cu nitraţi şi fosfaţi, care poate conduce la îmbolnăvirea populaţiilor locale, la scăderea resurselor de apă, la creşterea costului aprovizionării cu apă;

- datorită stropirii culturilor şi împrăştierii pe câmp a dejecţiilor lichide şi semilichide are loc poluarea atmosferei, ce afectează sănătatea omului;

- eroziunea, tasarea şi poluarea solului determină diminuarea producţiei culturilor agricole şi degradarea calităţii resurselor de apă; ca urmare a concentrării fermelor are loc degradarea peisajului şi a habitatului speciilor sălbatice. Acelaşi efect îl are şi dezvoltarea monoculturilor, desfiinţarea gardurilor vii şi a teraselor, drenarea solurilor umede.

Agricultura ar trebui să contribuie la protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului, dar practicarea unor sisteme de agricultură neraţionale a condus la deteriorarea mediului natural.

În ceea ce priveşte factorii de limitare a calităţii solului, s-a stabilit că solul compactat datorită cultivării inadecvate ocupă circa 44 % din totalul terenului agricol, iar eroziunea apei a afectat 43 % din suprafaţa agricolă a ţării.