Conceptul, obiectivele și funcțiile agroturismului

1.1. Conceptul de turism

Prima definiţie a turismului dateazã din anul 1880 şi aparţine lui E. Guy Freuler şi sunã astfel: “un fenomen al timpurilor moderne bazat pe creşterea necesitãţilor de refacere a sãnãtăţii şi schimbare a mediului înconjurãtor, de a trezi şi cultiva sentimentul pentru frumuseţile naturii, de a le îndrãgi, de a se bucura de naturã şi îndeosebi de a contribui la creşterea bunãstãrii oamenilor, ca rezultat al dezvoltãrii comerţului, industriei şi al perfecţionãrii mijloacelor de transport”.

Apariţia turismului sub aspectul definiţiilor anterioare apare în secolul al XIX-lea, dar turismul era practicat şi de popoarele din antichitate.

Prima formã de turism la începutul erei noastre au fost pelerinajele la sanctuare.

În Evul Mediu cãlãtoriile se restrâng la târgurile şi cãlãtoriile de afaceri.

În secolul XVII - XVIII - renasc marile oraşe balneare utilizate şi de popoarele antichitãþii, cum sunt Plombieres, Vichy, Wiesbaden, Karlsbad etc.

În secolul XIX apar primele asociaţii turistice cum sunt Clubul alpin englez - 1857; Clubul alpin francez - 1874; Touring clubul francez - 1890.

Ritmul progresului tehnic (drumuri, cãi ferate, maşina, balonul, avionul) a marcat şi dezvoltarea impetuasã a turismului sfârşitului de secol XIX şi începutul secolului XX.

La noi în ţarã apare pentru prima datã “Oficiul Naţional de Turism” - în anul 1926 înfiinţat prin lege şi care a fost subordonat Ministerului de Interne.

Se cunoaşte cã turismul prin funcţia lui de consumator aduce o creştere a veniturilor în locurile unde acestea se deplaseazã temporar, datoritã faptului cã turismul, pe lângã serviciile de cazare solicitate, recurge şi la serviciile de alimentaţie, achiziţioneazã amintiri, articole cu specific local, diferite bunuri, etc. Suma totalã a unor astfel de resurse adiţionale de încasãri provenite de la turişti pentru mãrfuri şi servicii influenţeazã în ultima instanţã, creşterea venitului naţional prin însãşi structura cheltuielilor turiştilor care devin venituri ale altor ramuri participante la realizarea produsului turistic.

Evoluţia turismului se datoreazã unor factori ce pot fi clasificaţi în patru grupe mari şi anume:

- factori economici;

- factori sociali;

- factori educativi şi de civilizaţie şi

- factori organizatorici.

Îm prima grupã, aceea a factorilor economici, intrã sporirea veniturilor, modificãrile în structura cheltuielilor, dezvoltarea transportului, creşterea ofertei turistice, politica de preţuri şi tarife şi cooperarea economicã internaţionalã.

Factorii sociali se referã la latura demograficã, la urbanizare, la utilizarea timpului liber.

Factorii educativi şi de civilizaţie se referã la tendinţa de a cunoaşte cât mai mult, la dezvoltarea întrunirilor internaţionale şi la excursiile cu caracter documentar.

Factorii organizatorici vizeazã acţiunile guvernamentale în favoarea turismului, facilitãţile de vize şi schimb valutar, îmbunãtãţirea organizãrii turismului, sporirea atracţiilor turistice şi valorificarea potenţialului turistic.

Rolul turismului în economia nţionalã, este deosebit de important, datoritã complexitãţii acestui fenomen, a anvergurii activitãţilor necesitate de apariţia, menţinerea şi dezvoltarea lui. Turismul contribuie la întãrirea economiei ţãrilor, prin diversificarea activitãţilor economice, prin crearea de noi posibilitãţi de utilizare a forţei de muncã, prin participarea la crearea venitului naţional sau prin sporirea volumului exportului.

Turismul pune în valoare şi exploateazã economic, acel tezaur unic format din legãturile create de naturã şi climat, sau lãsate de istorie, folclor şi civilizaţie. Fãrã mişcare turisticã, bogãţiile naturale, culturale şi istorice ale unei ţãri nu vor putea sã facã niciodatã obiectul unei activitãţi economice capabile sã creeze venituri.