Concurența

1.1. Geneza şi rolul concurenţei.

În literatura economică există controverse teoretice privind definirea concurenţei, tipurilor de concurenţă şi chiar existenţa concurenţei.

Concurenţa este “cuvântul de ordine” al economiei de piaţă şi reprezintă caracteristica esenţială a pieţei. Ca model de comportament al agenţilor economici în sistemul economiei de piaţă, concurenţa semnifică o realitate între participanţii la actul de vânzare-cumpărare, un raport de forţe între aceştia, o opoziţie care este vizibilă în special pe piaţa factorilor de producţie.

Privită ca un procedeu deschis de confruntare între care indivizii învaţă, printr-un procedeu de tatonări şi erori să-şi îmbunătăţească situaţia, concurenţa este apreciată drept cea mai bună de satisfacere a intereselor tuturor, respectiv de maximizare a profitului pentru întreprinzători şi de maximizare a satisfacerii nevoilor pentru consumatori.

Concurenţa fiind o confruntare între agenţii economici se desfăşoară într-un anumit mod când este vorba de piaţă liberă şi în alt mod când este vorba de piaţă monopolistă. Concurenţa în afara preţului se desfăşoară între agenţii economici ofertanţi folosindu-se metode şi instrumente specifice (reclamă, formă de prezentare a produsului, ş.a.).

Dacă avem în vedere mediul în care se desfăşoară concurenţa şi în primul rând protagoniştii concurenţei, principalele tipuri de concurenţă pot fi:

- concurenţa liberă (pură şi perfectă) ce are loc între mai mulţi agenţi economici cu o distribuţie relativ egală în ceea ce priveşte puterea lor economică pe piaţă;

- concurenţa monopolistă realizată între monopolul cu o anumită putere de piaţă şi restul unităţilor existente pe piaţa produsului cea realizată între firme cu produse substituibile precum şi concurenţa între oligopoli.

Concurenţa monopolistă este privită cu o anumită suspiciune, fiind considerată de unii ca un paradox, iar de alţii ca o contradicţie în termeni.

Măsurarea gradului de concurenţă şi de monopolizare se face prin numărul agenţilor economici implicaţi pe piaţa produsului. Astfel:

- numărul mare de ofertanţi şi de clienţi caracterizează concurenţa;

- unicitatea firmelor producătoare caracterizează monopolul;

- numărul redus al firmelor producătoare defineşte oligopolul;

- cazul unicităţii clientului la un număr de ofertanţi pentru un produs defineşte monopsonul;

- cazul numărului mic de clienţi ce revin la un număr mare de ofertanţi pentru un produs defineşte oligopsonul.

După definiţia tradiţională monopolul reprezintă controlul asupra ofertei, control exercitat de o singură firmă.

Când controlul este exercitat de un număr restrâns de firme, acestea formează oligopolul între care există un anumit grad de concurenţă. Când între aceste firme există înţelegeri asupra nivelului preţului, împărţirii pieţelor, cotelor de producţie şi de vânzare a producţiei etc., acestea formează carteluri iar între unităţile componente este înlăturată concurenţa. Situaţia de concurenţă este dată de existenţa unui număr de firme ofertante şi clienţi. Aici puterea agentului economic în raport cu piaţa este foarte mică. El nu poate influenţa nivelul preţului. În acest caz se spune că preţul este luat (primit) de afară.

Concurenţa se manifestă într-un mod specific - prin intermediul instrumentelor specifice - pe fiecare piaţă, respectiv, piaţa mărfurilor, capitalurilor, forţei de muncă, valutară. Astfel, într-o prezentare succintă, pe piaţa mărfurilor concurenţa vizează integrarea cît mai favorabilă a fiecărei firme dintr-o ramură în structura bunurilor produse în aceea ramură iar agenţii economici pot acţiona atât prin folosirea unor preţuri mai mici, cât şi prin oferta unui sortiment şi a unei calităţi îmbunătăţite.

Concurenţa desfăşurată pe piaţa muncii se realizează prin ocuparea locurilor de muncă prin concurs prin diferenţierea salariilor în funcţie de rezultate.

Indiferent de tipurile de concurenţă, de modalităţile de desfăşurare, ceea ce rămâne caracteristic este faptul că în ciuda imperfecţiunii ei, rămâne totuşi, condiţia prealabilă cea mai sigură pentru inovaţie şi progres în sistemul economic. Ea reprezintă modalitatea cea mai bună de alocare a resurselor şi de utilizare eficientă a lor