Conținutul, funcțiile și mecanismele finanțelor întreprinderii

1.1 Definirea Întreprinderii

Tehnic: locul unde se desfășoară procese tehnice de transformare a obiectelor muncii și realizarea de produse, lucrări sau servicii;

Economic: mediul complex în cadrul căruia au loc relații financiare, economice și sociale în vederea realizării de valori de întrebuințare și obținerea de profit;:

Juridic: este reprezentată de un grup de persoane ce și-au unit capitalurile în vederea desfășurării unei activități producătoare de profit;

Întreprindere este orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonial și autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit prin producerea de bunuri materiale și vânzarea acestora pe piață sau prin prestări de servicii, în condiții de concurență.

Întreprinderea și finanțele sale reprezintă veriga de bază a întregului sistem financiar, de credit și economic.

Întreprinderea în ansamblul său, din a doua jumătate a secolului XIX, când producția de mărfuri și schimburi au devenit obiectul preponderent al activității economice, este sursa de formare a veniturilor primare și distribuirea acestora participanților direcți la crearea lor și, în același timp, principala sursă pe seama căreia se produc redistribuirea (formarea veniturilor secundare) și repartizarea fondurilor în afara cadrului producător de valoare nouă.

Întreprinderea poate fi privită ca o entitate individualizată ce își desfășoară activitatea în cadrul unui mediu (mediu de afaceri concurențial) marcat de factori conjuncturali sau stabili.

Întreprinderea nu poate fi privită ca o entitate ruptă de mediul economic (de afaceri), deoarece ea are cel puțin trei tipuri de legături:

Mediul complex în care se află întreprinderea este format din patru universuri interdependente:

- universul economic;

- universul financiar;

- universul social;

- universul statal.

Întreprinderea are raporturi uzuale cu diferite organe statale prin care se realizează fluxurile de plăți privind obligațiile fiscale, și refluxuri sub forma încasărilor de subvenții, alocații sau alte finanțări cu scop special.

Întreprinderea are raporturi cu societățile de asigurare și reasigurare, în sensul plăților privind primele de asigurare pentru bunuri, persoane sau pentru răspundere civilă și refluxuri de la aceste societăți privind încasarea daunelor în cazul producerii riscului asigurat.

Raporturile întreprinderii cu sistemul de asigurări sociale, de regulă, apar doar ca fluxuri de plăți către subsistemele componente, respectiv bugetul de pensii și alte asigurări sociale, la bugetul de asigurări sociale de sănătate, bugetul de protecție socială prin ajutor de șomaj și alte asemenea.

Veniturile proprii ale întreprinderii sunt:

- fondul de dezvoltare;

- surse pentru finanțarea activelor circulante;

- fond de premiere sau fond de participare a salariaților la profit;

- fond de rezervă ce se constituie prin efectul legii, respectiv 20% în raport cu capitalul social la întreprinderile cu capital autohton și 25% în raport cu capitalul social la întreprinderile cu capital mixt;

- fond de rezerve statutare dimensionat în funcție de voința acționariatului și altele agreate de legislația fiscală.