Dezvoltare rurală - județ Dâmbovița

Judeţul Dâmboviţa are o suprafaţă de 4054km2 (1,7 % din suprafaţa ţării). Este situat în partea central-sudică a ţării, suprapunându-se bazinelor hidrografice ale râurilor Ialomiţa şi Dâmboviţa. Judeţele vecine sunt: Braşov la nord; Prahova la est; Ilfov la sud-est; Giurgiu la sud; Teleorman la sud-vest; Argeş la vest. Altitudinea maximă se înregistrează în Vârful Omu (2505 m) din Munţii Bucegi, iar cea minimă de cca 120 -125 m, în Câmpia Titu. Unităţile administrative componente ale judeţului sunt: 2 municipii, 5 oraşe şi 81 de comune cu 361 sate.

Relief

Teritoriul este dispus în trei trepte de relief, ce se succed de la nord spre sud pe o diferenţă de nivel de cca. 2400 m; acestea sunt alcătuite din munţi (9 %), dealuri (41 %) şi câmpii (50 %). Etajat de la câmpia joasă până la cele mai înalte piscuri ale Munţilor Bucegi, relieful judeţului Dâmboviţa prezintă o mare diversitate peisagistică. Succesiunea treptelor de relief poartă atât amprenta factorilor geologici, cât şi a celor fiziogeografici, care au participat activ la formarea şi evoluţia lor. Cea mai veche şi mai înaltă unitate de relief, situată în partea de nord a judeţului, este formată de munţii Leaota şi Bucegi. Primul masiv,fiind alcătuit din şisturi cristaline, se deosebeşte ca morfologie de Munţii Bucegi, în a căror alcătuire predomină calcarele, gresiile şi conglomeratele. Subcarpaţii alcătuiesc cea de-a doua treaptă de relief şi ocupă 23% din suprafaţa judeţului. Din punct de vedere geologic sunt alcătuiţi din depozite paleogene la nord şi neogene la sud. Aproape toată gama formaţiunilor este cutată într-o succesiune latitudinală de sinclinale şi anticlinale puternic faliate. Nota dominantă a reliefului o dau fenomenele de alunecare şi de eroziune torenţială, care scot din circuitul agricol suprafeţe apreciabile de teren. Piemontul Cândeşti constituie o treaptă de relief care se deosebeşte prin alcătuirea geologică, tectonică şi morfologică atât de Subcarpaţi, cât şi de zona de câmpie. Interfluviile sunt netede, împădurite, uşor înclinate spre sud şi fragmentate de văi mult mai adâncite în cuvertura de pietrişuri. Câmpiile, care ocupă peste 50% din suprafaţa judeţului, alcătuiesc cea mai joasă şi cea mai tânără treaptă de relief. Orientarea generală a interfluviilor , nord-vest -- sud-est, panta mică a acestora, lăţimea şi gradul slab de fragmentare dau nota dominantă a acestei unităţi. Din forajele existente se constată prezenţa unei cuverturi de pietrişuri de grosimi variabile peste care stau depozite loessoide sau de luncă. În condiţii specifice de climă şi vegetaţie, pe aceste depozite s-au format cele mai fertile soluri din judeţ.

Unitatea montană carpatică, situată în partea de nord, cuprinde două masive – Leaota şi Bucegi - complet diferite ca structură geologică şi înfăţişare. Masivul Leaota este alcătuit predominant din şisturi cristaline cu pante domoale şi culmi rotunjite. Văile sunt puternic adâncite, însoţite de versanţi cu înclinare moderată, având înălţimile cele mai mari în Vârful Leaota: 2133 m. Masivul Bucegi, alcătuit predominant din gresii şi conglomerate şi numai parţial din calcare, are înălţimi frecvente peste 2000 m: vârful Omu - 2505 m, vârful Doamnele - 2402 m, vârful Bătrâna 2181 m.Este bine marcat în ansamblul peisajului carpatic prin abrupturile sale marginale, ce pun în evidenţă flancurile externe prin varietatea reliefului său. Alternanţa de gresii, marne şi conglomerate, neuniformitatea litologică a conglomeratelor au condiţionat apariţia prin dezagregare şi eroziune diferenţială, a unui relief rezidual de turnuri şi coloane ce iau forme dintre cele mai bizare cele mai cunoscute fiind Babele şi Sfinxul . În bazinul superior al Ialomiţei domină relieful carstic, cu abrupturi, hornuri (Hornurile Ţapului), doline, chei (Horoabele, Urşilor, Peşterii, Tătarului, Zănoagei, Orzei), peşteri (Ialomiţei). Relieful structural este evidenţiat prin suprafeţele structurale, abrupturi, brine şi poliţe structurale. În bazinul superior al Ialomiţei sunt localizate,de asemenea, numeroase urme ale glaciaţiunii cuaternare: circurile de sub Mecetul Turce şi de la obârşia văii Sugărilor, văi glaciare, custuri, morene.