Factorii climatici în viața pădurii

LUMINA

Cel mai important în viata pădurii este lumina fără de care fotosinteza nu are loc. La limita exterioară a atmosferei pământului intensitatea radiaţiilor solare este de cca. 2kal/cm2/min. Din această cantitate 1/3 se reflectă, 19% este absorbită în atmosferă la nivelul scoarţei terestre ajungând doar 47%. Această energie radiantă este formată din radiaţia difuză din nori şi din atmosferă. Lumina are influenţe importante directe sau indirecte pozitive sau negative.

INFLUENŢA LUMINII ASUPRA PĂDURII

Lumina ajunsă la nivelul coroanei cuprinde radiaţii cu lungimi de undă variate 290- 740 nanometri (nm=10-9m ). În acest ecart este cuprinsă zona percepută ca lumină vizibilă. En radiantă include şi radiaţiile UV cca 5% având lungimi de undă între 290-380 nm. Pe lângă lumina vizibilă la nivelul coroanelor coboară şi radiaţia calorică sub formă de radiaţii infraroşii cu lungimi de undă de 740-3000 nm. Razele infraroşii au o pondere în bilantul energiei radiante de cca. 45-50% pondere aprox. egală cu cu cea a luminii vizibile.

Sub nivelul coronamentului frunzişul arborilor funcţionează ca ca un filtru selectiv reflectând energia radiantă şi absorbind-o. Frunzele reflectă aproape 2/3 din energia infraroşie în timp ce lumina vizibilă este utilizată în proporţie de 80-90% în procesul de fotosinteză. Întrucât pădurea reflectă cea mai mare parte din radiaţia termică ele apar la nivelul scoarţei terestre ca zone mai reci

Intensitatea radiaţiei solare variază în funcţie de latitudinea şi orografia terenului (altitudine şi expoziţie). Cu cât ne îndepărtăm de la ecuator spre poli cu atât volumul intensităţii radiaţiei solare scade. Odată cu creşterea altitudinii radiaţia scade. Expoziţia joacă un rol hotărator asupra intensităţii radiaţiei solare, cea mai mică valoare se înregistrează pe versantul nordic şi invers. Datorită acestui fapt o serie de procese climatice sunt sensibil diferite. Pe versanţii umbriţi datorită radiaţiei scăzute vom avea un minus de căldură şi un plus de umezeală iar pe cei însoriţi este invers.

Lumina joacă un rol esenţial în procesul de fotosinteză. Pt ca procesul să aibă loc este necesar un minim de intensitate luminoasă (punct de compensaţie) care reprezintă nivelul intensităţii luminii la care la care absorţia de CO2 prin fotosinteză este egală cu pierderea lui prin respiraţie. Nu este acelaşi pt toate speciile, astfel pt speciile umbroase punctul de compensaţie reprezintă 1-1,5% din lumina plină în timp ce pt speciile iubitoare de lumină reprezintă 3-5% iar uneori 10-20% din lumina plină. Lumina are o contribuţie hotăratoare şi la formarea clorofilei în primul rând în treimea superioară a coroanei arborilor acolo unde se desfăsoară şi procesul de fotosinteză. Indirect lumina influentează şi creştera rădăcinilor deoarece arborele arborele trebuie să menţină mereu raportul între absorţie şi transpiraţie. Ea joacă un rol hotărâtor şi la nivel colectivităţii arborilor având o poziţie cheie în procesul de regenerare, creştere şi dezvoltarea arborilor, etajarea acestora şi eliminarea naturală.

Procesul de regenerare este asigurat şi garantat atunci când la nivelul solului se asigură minimum de energie radiantă pt instalarea şi creşterea seminţisului. Acest minim este în stransă legătură cu exigentele puieţilor ce provin de la diferite specii forestiere. Puieţii provin din specii de lumină au nevoie de spaţii bine luminate unde lumina să ajungă la nivelul aparatului folear, dacă puieţii provin din specii mai puţin iubitoare de lumină aceştia se pot dezvolta o perioadă de timp şi cu energie radiantă difuză (bradul).

Procesul de eliminare naturală este hotărat tot de energia radiantă. Exemplarele care îşi desfăşoară procesul de fotosinteză sub nivelul de compensaţie după caţiva ani pierd majoritatea frunzelor sau acelor şi se usucă.

Elagarea se datorează deficitului de lumină. Frunzele sau acele de pe ramurile inferioare realizează nivelul de fotosinteză sub sub punctul de compensaţie.

Lumina influentează atãt cantitatea cât şi calitatea masei lemnoase. În condiţii staţionale asemănătoare se pot realiza productivităţi echivalente atat în arboretele dese cât şi rărite. Totuşi calitatea masei lemnoase este diferită în cazul arboretelor cu lucrări de îngrijire rezultă o calitate superioară a masei lemnoase. Speciile lemnoase au exigente diferite fată de lumină şi acest aspect interesează în mod direct silvicultura.

Plantele pot fi împărţite în raport de exigentele lor fată de lumină în:

-plante umbrofile (sciatofile)

-plante heliofile (fotofile)

Silvicultural au fost diferenţiate specii de lumină, specii de umbră şi specii cu temperament intermediar (semilumină, semiumbră).

Temperamentul speciilor în sens silvicultural caracterizează comportamentul lor ecologic fată de lumină.

Dintre speciile de lumină amintim: laricele, pin silvestru, mesteacăn, salcâm, stejar pufos, cenuşerul, plop.

Dintre speciile de semilumină amintim: pinul negru, zâmbru, stejar, gorun, frasin, cireş,nuc, ulm de câmp.

Dintre speciile de semiumbră amintim: molid, duglas, jugastru, tei, carpen, ulm de munte, paltin de munte, paltin de câmp.

Dintre speciile de umbră amintim: brad, tisă, fag.

Exigentele speciilor fată de lumină variază şi cu vârsta arborilor. La frasin puieţii suportă câţiva ani şi umbrirea în timp ce ce exemplarele mature sunt iubitoare de lumină. Exemplarele tinere de brad suportă umbrirea până la 50-60 ani iar odată puse în lumină îşi reactivează creşterile în înălţime şi diametru. Puieţii de stejar nu suportă umbrirea mai mult de 1-3 ani.