Gramineele perene din componența pajiștilor naturale

GRAMINEELE PERENE DIN COMPONENTA PAJISTILOR NATURALE

Vegetatia pajistilor este alcatuita in cea mai mare parte din plante perene, care au o mare importanta economica. Ele se asociaza in grupari functionale complexe si imprima pajistilor trasaturi specifice atat in privinta raporturilor dintre speciile componente cat si dintre acestea si biotopul in care se formeaza. De asemenea imprima pajistilor trasaturi specifice privind valoarea economica, posibilitatea de imbunatatire si de folosire.

Pentru studierea plantelor care cresc pe pajisti este necesara o anumita sistematizare si grupare a lor. Posibilitatile de grupare sunt multiple si se pot baza pe caracterele botanice, valoare economica, durata vietii si ritmul de dezvoltare, tipul de infratire si otavire, intensitatea acestora, cerintele fata de factorii de vegetatie, modul de comportare la folosirea prin cosit si pasunat etc.

Pentru scopuri practice prezinta importanta clasificarea care ia in considerare caracterele botanice si valoarea economica. Dupa aceste criterii, plantele care cresc pe pajisti se impart in : graminee, leguminoase, rogozuri si specii din alte familii botanice (diverse).

Gramineele

Din aceasta grupa face parte speciile apartinatoare familiei Poaceae (Gramineae). Gramineele formeaza cea mai insemnata grupa de plante care participa la formarea covorului ierbos al pajistilor, paticipand cu 30-90% din recolta totala. In pajistile din tara noastra se intalnesc peste 260 de specii, dintre care circa 70% sunt perene acestea prezentand importanta deosebita.

Gramineele perene realizeaza, in general productii mari reactioneza bine la fertilitate si la celelalte masuri de sporire a productiei au capacitate mare de infratire si otavire sunt bine consumate de animale, iar valoare nutretului este ridicata reprezentand un furaj energetic. De asemenea gramineele perene sunt adaptate la conditiile ecologice extrem de variate poseda o plasticitate ecologica ridicata. Numarul speciilor din aceasta familie botanica necomestibile sau toxice – datorita faptului ca unele specii sunt atacate de anumite ciuperci care determina fenomene de toxicitate – este redus. Gramineele perene acopera bine terenul formand un strat de telina. Moartea anuala a resturilor lastarilor neafectati de recoltare (pe o inaltime de 5cm de la sol) contribuie alaturi de moartea radacinilor la formarea unui strat de materie organica in sol si la suprafata acestuia.

Aceasta cantitate de materie organica nu poate fi mineralizata in totalitate astfel incat se acumuleaza impreuna cu organele vii ale plantelor formand telina. Acumularea unui strat gros de telina produce unele neajunsuri pajistilor reducand permeabilitatea solului pentru apa si aer precum si instalarea unor specii nevaloroase.

Particularităţi morfologice şi biologice

Sistemul radicular. După germinaţia seminţelor se formează rădăcinile embrionare (primare), care au rolul de a aproviziona tinerele plante cu apă şi elemente nutritive, însă după o scurtă perioadă (de la câteva zile la 3-4 luni), funcţiile de fixare în sol şi absorbţie sunt îndeplinite de rădăcinile adventive, care se formează în număr mare din nodurile bazale ale tulpinii şi de la nodurile stolonilor şi rizomilor, creându-se astfel un sistem radicular fasciculat. La unele graminee, cu înrădăcinare mai adâncă se găsesc rădăcini groase, de regulă neramificate, cu rolul de a aproviziona planta cu apă din straturile mai profunde ale solului. La gramineele cu tufă deasă se întâlnesc rădăcini mai groase, albicioase, care sunt prevăzute cu ţesuturi speciale conducătoare de aer, care fac posibilă creşterea acestor graminee pe soluri mai compacte, slab aerate, cu strat gros de

ţelină. La unele graminee, rădăcinile trăiesc în simbioză cu ciuperci, formând micorize (Holcus lanatus, Molinia coerulea, Nardus stricta, Festuca ovina), iar la Alopecurus pratensis, rădăcinile în simbioză cu bacterii formează nodozităţi, însă acestea sunt diferite de cele ale leguminoaselor, ca formă mărime şi structură.

La cea mai mare parte a gramineelor din pajişti, rădăcinile adventive trăiesc mai mult de un an şi împreună cu nodul de înfrăţire asigură perenitatea acestora.

Tulpina (lăstarii) gramineelor, numită pai (culm), este formată din noduri şi internoduri, în general cilindrică mai rar turtită pe toată lungimea (Poa compressa) sau numai la bază (Dactylis glomerata). La baza tulpinii, la unele specii se găsesc îngroşări bulbiforme (Poa bulbosa), unde se acumulează substanţe de rezervă.

Stolonii şi rizomii sunt organe metamorfozate subterane sau rar aeriene, formate din noduri şi internoduri. Stolonii au internodurile mai lungi şi subţiri, sunt supratereştri şi subterani, iar rizomii au internodurile mai scurte şi groase şi sunt numai subterani.

Stolonii supratereştri se formează din mugurii intravaginali, cresc la început oblic şi apoi se culcă pe sol (Cynodon dactylon), iar stolonii subterani se formează din mugurii extravaginali, au frunze reduse la solzi şi acumulează substanţe de rezervă ce ajută la regenerarea gramineelor perene (Typhoides arundinacea, Glyceria maxima, Bromus inermis). Sunt unele graminee din pajişti cu stoloni supratereştri şi subterani (Agrostis stolonifera).

Frunzele gramineelor sunt sesile, alcătuite din teacă (vagină) şi limb (lamină), cu formă mărime şi culoare diferite, reprezentând caractere de recunoaştere. Teaca este de obicei cilindrică închisă sau deschisă înconjură internodul pe o anumită porţiune şi poate fi glabră (Lolium perenne) sau păroasă (Holcus lanatus).

Ligula este o prelungire membranoasă a epidermei interne a tecii frunzei şi reprezintă caracter de deosebire a gramineelor în stadiul verde de vegetaţie. Astfel, aceasta poate lipsi (Festuca pratensis) sau este înlocuită cu perişori (Cynodon dactylon), sau lungă de 5- 6 mm (Agrostis stolonifera), de 2 mm, retezată şi fin dinţată (Bromus inermis), scurtă şi obtuză (Festuca rubra), cu 2 lobi (Cynosurus cristatus), sau mai scurtă la frunzele de la baza tulpinii (Phleum pratense).

Urechiuşele (auricule) sunt prelungiri ale bazei limbului şi au rolul de a închide teaca, pe care o ţine astfel strânsă de tulpină. Urechiuşele, ca şi ligula, reprezintă caractere de deosebire a gramineelor şi pot fi lungi şi subţiri (Agropyron repens), scurte şi glabre (Agropyron pectiniforme), mari, înconjurând tulpina (Lolium multiflorum), mici (Arrhenatherum elatius) sau pot lipsi (Bromus inermis, Alopecurus pratensis).