Hameiul (Humulus Lupulus)

Importanta.

Desi se cultiva pe suprafete restranse, hameiul este una dintre plantele tehnice de cea mai mare insemnatate economica, conurile constituind materia prima indispensabila pentru industria berii.

Conurile de hamei au si proprietati medicinale complexe, intrand in compozitia ceaiurilor hipotensive si calmante ale sistemului nervos, ale afectiunilor renale avand efecte diuretice, ale afectiunilor ulceroase etc. Sub forma de decoct hameiul se utilizeaza impotriva caderii parului si altor afectiuni (Kaganovski si Raimon, 1980). Uleiul volatil confera conurilor de hamei proprietati bactericide, indeosebi tuberculostatice (Constantinescu si

col., 1969). Frunzele de hamei, impreuna cu coardele, tocate si amestecate cu porumb, constitue un furaj suculent bogat in proteine si amidon, care

administrat in hrana vacilor contribuie la sporirea insemnata a productiei de

lapte (Lageludecke, 1960).

Lastarii tineri, aparuti din butuc la disprimavarare, se folosesc in alimentatia omului sub forma de supa sau salata.

Raspandirea.

Creste în zăvoaie, lunci, tufisuri, crânguri, pe garduri; se găseste aproape în toate zonele.

Cele mai mari producătoare de hamei sunt, în prezent, Cehia, Germania,

Danemarca si SUA.

In flora spontana a Romaniei, hameiul creste în zonele umbroase de pe langa apele curgatoare, la marginea padurilor, prin cranguri, mai ales la deal si prin depresiuni sau în luncile umbrite de la ses. Se intalneste în Transilvania, mai ales in judetele Cluj, Mures si Alba, Hunedoara, Sibiu si Brasov, în Moldova (Nemt, Suceava), Muntenia (Dealurile subcarpatice), Dobrogea (Delta Dunarii).

Se cultiva ca palnta tehnica sau decorativa.

Culturi mai intinse se gasesc in plantatii special amenajate din zonele

Orastie, Cluj, Sighisoara, unde se valorifica conurile pentru industria berii.

Suprafata si productia.

Suprafata cu hamei în Romania a crescut pana în 1990, cand s-a ajuns la 2620 ha, din care 2350 ha pe rod, cu productii medii pe tara de 11,2 q/ha, unele unitati obtinand productii de 15-20 q/ha.

Din pacate, dupa anul 1990 suprafetele si productiile de hamei au scazut simtitor (în anul 1995 erau pe rod 1727 ha, în anul 2000 sub 500 de ha, iar în prezent se cultiva circa 210 ha), una din cauze fiind si importul masiv.

Compozitia chimica.

La maturitatea tehnologica, conurile de hamei contin in jur de 75-80% apa si 20-25% substanta uscata. In substanta uscata intra o serie de compusi comuni tuturor plantelor cum sunt: compusi azotati (albumine, polipeptide, aminoacizi) in proportie de 10-20%, extractive neazotate (hidrati de carbon, dextrine, lignine,

pectine) in jur de 20-25%, taninuri 2-8% si substante minerale 5-10%.

Pe langa acestea, in compozitia substantei uscate din conuri intra compusi specifici hameiului, reprezentati prin substantele amare (8-25%) si uleiuri volatile (0,2-2,5%).

Pentru industria berii prezinta importanta substantele amare, uleiurile volatile si taniurile care imprima berii insusirile sale caracteristice. Acestea sunt principalele componente ale lupulinei. Taninul se afla in cantitati relativ mari si in celelalte componente ale conului de hamei, in special in rahis.

Substantele amare sunt, in esenta, un amestec de acizi amari si rasini, care detin rolul principal in fabricarea berii, dand gustul, spuma si efectul de conservant, antiseptic.

Rasinile sunt produsi de oxidare si polimerizare a acizilor amari, avand si ele o valoare amara mai redusa. Fenomenul oxidarii si polimerizarii acizilor amari este

influentat de conditiile de aerare, de temperatura si umiditatea conurilor de hamei

in timpul pastrarii. Printr-o pastrare necorespunzatoare, valoarea amara a conurilor

scade ca urmare a transformarii unei parti din acizii amari in rasini.

Dupa solubilitatea in diferiti solventi, substantele amare se impart in doua grupe:

- rasini moi, care include toate fractiunile solubile in hexan, respectiv acizi

amari alfa si acizi amari beta, precum si produsii lor prin oxidare;

- rasini dure (tari), care reprezinta fractiunile insolubile in hexan, dar solubile

in eter si benzen.

Dupa valoarea amara, substantele amare au fost impartite in patru grupe:

- acizi amari alfa (humulone), care cuprind cinci analogi cu valoare amara

ridicata: humulonul, cohumulonul, adhumulonul, prehumulonul si posthumulonul;

- acizi amari beta (lupulone), de asemenea cu cinci analogi dar cu valoare

amara scazuta: lupulonul, colupulonul, adlupulonul, prelupulonul si postlupulonul;

- fractiunea gama (humulinone), fara valoare amara;

- fractiunea delta (hulupone), fara sau cu slaba valoare amara.

Continutul in substante amare ale conurilor de hamei depind in mare masura de

insusirile genetice ale soiurilor dar si de conditiile de conditiile de vegetatie, clima si de nivelul de fertilizare. In anii mai ploiosi si in zone mai bogate in precipitatii,

precum si in conditii de fertilizare echilibrata, continutul in substante amare este mai ridicat.

Uleiurile volatile.

Graunciorii de lupulina din conuri contin cantitati variabile de uleiuri volatile, denumite si uleiuri eterice sau esentiale. Ele confera berii aroma si mirosul caracteristic.

Proportia de uleiuri volatile in conurile de hamei este variabila, fiind influentata de insusirile genetice ale soiului si de conditiile de vegetatie. In mod obisnuit soiurile sarace in substantae amare si in zone sarace in precipitatii, respectiv cu insolatie puternica, se acumuleaza cantitati mai mari de uleiuri volatile, fiind diferita si structura fractiunilor componente. Continutul in ulei volatil poate sa varieze intre 0,2-2,5% sau chiar mai mult.