Hrană sigură pentru animale - alimente sigure pentru om - sănătate - pui de carne

INTRODUCERE

Dinamica constant ascendentă a populaţiei globului, extinderea obiectivelor

industriale şi dezvoltarea centrelor urbane au determinat creşterea cerinţelor de energie, de materii prime şi de hrană, procese care sunt limitate de resursele naturale ale planetei.

În aceste condiţii o preocupare a lumii contemporane o reprezintă rezolvarea

problemei alimentaţiei populaţiei globului. Se consideră că sursa cea mai importantă de surse proteice pentru harana omului o constituie produsele animaliere.

În realizarea acestui obiectiv, sectorul avicol oucpă un loc important, asigurand

polulaţiei cantităţi suficiente de carne şi ouă, produse cu un nivel proteic ridicat

Calitatea produselor animaliere a crescut continuu fiind determinată, pe de o parte de concurenţa existentă pe piaţa liberă, iar pe de altă parte de cerinţele consumatorilor.

În cadrul sectorului avicol creşterea broilerului de găină a constituit şi constituie

pentru crescători o preocupare permanentă, acest sector de activitate asigurând aproximativ 86% din producţia de carne la nivel mondial.

Producătorii de carne, şi în special de carne de pasăre, pentru a rezista concurenţei trebuie să aibă în vedere atât obţinerea de producţii mari şi de calitate superioară cât şi reducerea costurilor de producţie, cu respectarea principiului „Hrană sigură pentru animale –Alimente sigure pentru om – Sănătate”.

Un rol important în realizarea acestui deziderat le revine nutriţioniştilor, care trebuie să găsească noi posibilităţi de obţinere a unor produse animaliere de calitate superioară şi la costuri accesibile tuturor categoriilor de cumpărători.

Cresterea pasarilor, respectiv a puilor de carne, se ocupa in primul rand cu cresterea si exploatarea raselor de gaini si hibrizii rezultati din incrucisarile acestora

Cresterea pasarilor necesita cunostinte variate,din urmatoarele considerate:

- numarul mare de specii cu particularitati biologice de crestere si de intretinere foarte diferite unele de altele;

- caracterul complex al productiilor si in special al productiilor de oua;

- metabolismul foarte intens, care face ca pasarile sa reactioneze deosebit de repede la cea mai neinsemnata modificare a conditiilor de viata;

- modul de reproductie caracteristic, intreaga dezvoltare embrionara fiind sub conducerea nemijlocita a omului;

- gradul inalt de climatizare,mecanizare si automatizare a adaposturilor,astfel incat pasarile sunt sustrase aproape integral de sub influenta conditiilor de mediu natural.

In cresterea pasarilor pot fii practicate tehnologii de intretinere foarte variate mai ales prin gradul in care realizeaza satisfacerea cerintelor pasarilor fata de conditiile de intretinere si prin masura in care corespund cerintelor de ordin economic.

Numeroasele tehnologii de intretinere a pasarilor in perioada de crestere sau exploatare pot fii grupate in 3 sisteme:

-sistemul extensiv:

-sistemul semiintensiv;

-sistemul intensiv industrial.

In general, se considera ca sistemul de intretinere este cu atat mai intensiv, cu cat, acoperind mai complet si mai economic cerintele pasarilor, permite realizarea pe unitatea de suprafata in adapost, de productii mai mari, cu volum mai redus de munca si cu un cost mai mic.

Sistemele de intretinere pot fii caracterizate mai ales prin urmatoarele:

- intretinere pasarilor se face in libertate la sistemele extensive;

- in semilibertate la sistemele semiintensive;

- in captivitate la sistemele intensive industriale.

Provocările existente la nivel mondial înceea ce priveşte productivitatea, asigurarea stării de sănătate a animalelor şi implicit a securităţii alimentare, vizează şi sistemele ecologice de creştere a animalelor practicate atât în ţările membre cât şi în cele candidate ale Uniunii Europene.

Numeroase studii au evidenţiat faptul că în timp ce agricultura ecologică asigură condiţii mai bune pentru obţinerea unor produse animale necontaminate concomitent cu bunăstarea animalelor, ea prezintă un potenţial risc de boli infecţioase şi parazitare mult mai mare în comparaţie cu sistemele convenţionale de creştere a animalelor.

Date fiind aceste premise, în practicarea agriculturii ecologice s-a impus necesitatea găsirii unor soluţii alternative de îmbunătăţire a sănătăţii animalelor prin mărirea rezistenţei naturale a acestora la boli, evitându-se astfel utilizarea antibioticelor. O posibilă soluţie se pare că ar fi oferită de practicarea unei nutriţii adecvate, ce implică utilizarea suplimentelor pe bază de minerale organice şi probiotice.

În ultimele decenii, cercetările efectuate pe plan mondial în domeniul nutriţiei minerale au evidenţiat biodisponibilitatea şi activitatea biologică crescută a mineralelor organice în comparaţie cu formele anorganice. Acestea, pe lângă faptul că îmbunătăţesc performanţele animalelor, au o influenţă pozitivă şi asupra stării de sănătate a acestora. Efectele lor benefice au fost înregistrate atât la rumegătoare cât şi la monogastrice.

Mineralele organice de mare importanţă pentru nutriţia animalelor sunt: fierul,cuprul, zincul, seleniul.

Dintre acestea, seleniul are o deosebită importanţă în nutriţia animalelor de fermă (taurine, ovine, porcine) şi a pasărilor în special, ca urmare a ponderii crescute a cărnii de pasare şi ouă în consumul populaţiei.

Prezenţa seleniului suplimentar în hrana puilor de carne şi găinilor pentru ouă-consum conduce implicit la creşterea conţinutului de seleniu în carnea de pui broiler şi ouă şi la creşterea aportului de selenium pe care carnea de pui şi ouăle îl aduc în organismul uman.

Seleniul poate determina modificări fiziologice în ţesutul muscular al puilor, ceea ce are o influenţă directă asupra calităţii cărnii ce va fi destinată consumului uman Integrarea seleniului organic în lanţul alimentar favorizează un transfer mai mare al seleniului într-o formă ce poate fi utilizată la maximum de către organismul uman.

Sub formă organică, seleniul este legat chimic de un agent chelant, sau ligand, reprezentat de aminoacizi sau peptide. De aici provine şi denumirea de minerale sau oligoelemente proteinate.

Pentru obţinerea seleniului organic se folosesc drojdiile, cu un conţinut ridicat de săruri minerale. Daca mediul de cultură este sărac în sulf, drojdiile pot încorpora seleniul sub formă de metionină şi seleno-cisteină, în cantităţi mai mari decât cerinţele lor nutritive. Aceste tulpini de drojdie sunt capabile să formeze 97% selenometionina.

--O astfel de tulpină de Saccharomyces cerevisiae este utilizată în producerea produsului Sel-plex pe bază de seleniu organic obţinut şi comercializat de firma americană Alltech.--