Identificarea și descrierea principalelor tipuri de ecosisteme la OS Segarcea Up III Desnățui

INTRODUCERE

Incă din cele mai vechi timpuri, în primele scrierii despre pădure se consideră că pădurea este cel mai mare dar care i-a fost hărăzit omului. S-a ajuns la concluzia, foarte adevărată că dacă pădurile au apărut înaintea omului, acesta nu va putea supraviețui în urma dispariției acestora. În zilele noastre respectul pentru pădure a devenit o necesitate datorită rolului polifuncțional, extraordinar și din ce în ce mai necesar la nivel mondial al pădurii.

Pentru poporul român pădurea prin funcțiile ei multiple (ecologice, economice, sociale) a avut și va avea o importanță existențială pentru spațiul carpato-dunăreano-pontic. Creșterea suprafețelor ocupate cu pădure, precum și menținerea și îmbunătățirea permanentă a structuri pădurii constituie un deziderat al silviculturi româneşti (Bercea, 2008).

Executarea corespunzătoare a lucrărilor silvo-tehnice devine o caracteristică definitorie a silviculturii intensive. În acest scop au existat preocupări meritorii din partea personalului silvic încă din ultimele decenii ale secolului al –XIX-lea. „Așa tăcute cum sunt, pădurile spun totuși, fără cuvinte tari, adevăruri crude și de durată, care hotărăsc creditul moral și material al unui popor. Cei ce lucrează cu forțele naturii știu că un echilibru odată rupt, numai cu greu și foarte târziu se poate restabili. Despădurirea merge mână în mână cu decadenţa popoarelor ce au săvârșit-o.” (M. Drăcea. 1981).

Studiul realizat până în prezent și complexitatea sarcinilor ce revin silviculturii și silvicultorilor pe linia apărării, conservării, ameliorării și valorificării intensive a fondului nostru forestier pun cu pregnanță în evidentă, necesitatea aprofundării cunoştinţelor privind specificul structural, funcțional și sistematic al ecosistemelor forestiere, precum și tehnologiile de întemeiere și îngrijire a acestora, de aplicare a regimurilor și tratamentelor, inclusiv de conversiune și transformare a pădurilor structural și funcțional necorespunzătoare. De aceea specialiștii din silvicultură au menirea de a contribui, cât mai sigur și evitând orice riscuri previzibile la sporirea resurselor forestiere, la creșterea ecosistemică a acestor resurse, la ameliorarea calității productive și a calității produselor, la valorificarea durabilă și eficientă a acestora. ( Bercea 2008). În acest scop trebuie gospodărite și pădurile din raza Ocolului Silvic Segarcea, Unitatea de Producție III Desnățui ele având un rol atât de protecție dar şi de producție.

PARTEA I. STUDIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII PRIVIND APLICAREA TRATAMENTULUI TĂIERILOR PROGRESIVE

Cap.1. TRATAMENTUL TĂIERILOR PROGRESIVE

1.1 BAZELE TEORETICE

Marea diversitate ecologică şi funcţională a fondului forestier, ţelurile de gospodărire fixate prin amenajamentele silvice, precum şi condiţiile tehnico-economice de gospodărire a pădurilor din ţara noastră impun aplicarea cu precădere a regimului codru, bazat pe regenerarea din sămânţă şi conducerea arboretelor la vârste mari. Tratamentul cuprinde un sistem de măsuri silvo-tehnice prin care se pregăteşte şi se realizează trecerea arboretelor şi a pădurii de la o generaţie la alta. Aceste măsuri trebuie să se afle în strânsă corelare cu cele care privesc conducerea arboretului pe durata întregului ciclu. Tratamentul urmează să rezolve următoarele obiective de bază:

• Eşalonarea în timp şi spaţiu a tăierilor.

• Stabilirea modului concret de punere în valoare a masei lemnoase.

• Asigurarea condiţiilor de producere şi conducere a regenerării.

• Stabilirea structurii pe care trebuie îndrumat fiecare arboret şi ansamblu de pădure astfel încât să beneficieze de o optimă stabilitate ecosistemică şi să ofere o maximă eficacitate ecologică, socială şi economică.

Ca regulă generală, tratamentul cel mai indicat este acela care permite recoltarea integrală a posibilităţii de masă lemnoasă cu cele mai mici eforturi, reuşind în acelaşi timp să asigure o cât mai sigură, ieftină, rapidă şi valoroasă regenerare şi pe cât posibil să evite riscul unor dereglări ce ar putea pune în pericol stabilitatea pădurii.

1.1.1. Caracteristicile tratamentului.

Tratamentul tăierilor progresive (tăieri în ochiuri, tăieri progresive în ochiuri) face parte din grupa tratamentelor cu tăieri repetate, la care regenerarea se realizează sub masiv Caracteristica principală a tratamentului tăierilor progresive o constituie declanşarea procesului de regenerare naturală sub masiv prin aplicarea de tăieri repetate neuniforme, concentrate în anumite ochiuri împrăştiate neregulat în cuprinsul arboretelor exploatabile, urmărindu-se, concomitent, instalarea şi dezvoltarea semințişului sub protecția masivului parental, până când acesta este capabil să constituie un nou masiv parental şi să preia integral funcțiile exercitate de vechiul arboret.

Cunoscut ca şi tratamentul tăierilor în ochiuri a fost fundamentat pentru a asigura o mai bună şi eficientă regenerare a arboretelor divers amestecate sau situate în condiții staționale neuniforme. Dispunând, în plus, de capacitatea de a realiza amestecuri viabile şi valoroase este mai intensiv decât cel al tăierilor succesive.