Importanța Cerealelor în Hrana Omului

Un loc prioritar în dezvoltarea agriculturii, ramura de bază a economiei unei ţări, îl

ocupă cerealele, specii vegetale deosebit de generoase prin potenţialul de producţie,

calităţile lor şi diversitatea largă de sintetizare ca sursă de hrană pentru om şi animale, dar

şi materie primă pentru procesarea industrială, cereale care sunt cultivate pe suprafeţe

întinse în întreaga lume.

Cerealele au constituit şi vor constitui întotdeauna grupa de plante de cea mai mare

importanţă pentru existenţa şi activitatea umană, datorită compoziţiei chimice a boabelor.

Circa 60% din proteine, 15% din lipide şi 70% din glucide, în general, 55 – 60% din

caloriile consumate de lumea întreagă provin din boabele de cereale. Producţia de bază a

acestor plante reprezintă şi principala materie primă pentru producţia de carne, lapte, ouă

şi are o largă utilizare în industria bunurilor alimentare şi de altă natură. În comparaţie cu

cerealele, leguminoasele au un conţinut de două–trei ori mai mare de substanţe proteice.

Proprietăţile fizice şi chimice ale boabelor de cereale permit transportul lor la

distanţe mari, dar şi păstrarea un timp mai îndelungat fără ca valoarea lor nutritivă să se

modifice. Prin urmare, ele pot fi consumate atât în anul recoltării cât şi păstrate ca stoc de

rezervă pentru cazul când în anii nefavorabili producţiile obţinute sunt mai mici.

6

În economia cerealieră a ţării noastre, porumbul ocupă locul cel mai important, are

contribuţia la producţia totală cea mai mare. Se cultivă pe 49–52% din suprafaţa semănată

cu cereale, iar producţia medie de porumb pe o perioadă de 30 de ani, a reprezentat 49,9%

din producţia totală de cereale.

Porumbul este utilizat în alimentaţia oamenilor, în industrie şi în furajarea

animalelor. Boabele de porumb se întrebuinţează în industria spirtului, amidonului,

dextrinei şi glucozei. Din germenii de porumb se extrage un ulei foarte bun în alimentaţia

dietetică. Uleiul de porumb reprezintă 3,7% din producţia mondială de uleiuri vegetale

comestibile (F A O , 1995).

Efectul fertilizării mai ales al fertilizării cu azot asupra conţinutului şi calităţii

biologice a proteinei din bobul de porumb este amplu cercetat.

Din consultarea literaturii se desprinde concluzia că administrarea dozelor

crescânde de azot sporeşte progresiv până la o anumită limită recolta de boabe de porumb

la unitatea de suprafaţă şi conţinutul de proteină al bobului, rezultând în final o sporire a

cantităţii de proteină realizată la hectar.

Producţia vegetală agricolă se poate mări luând în considerare două direcţii:

schimbarea structurii suprafeţelor cultivate în funcţie de interesele naţionale şi sporirea

continuă a producţiei obţinute la hectar.

Porumbul, în general, exportă odată cu recolta cantităţi însemnate de elemente

nutritive. În faza radiculară raportul N:P:K este de 5:1:8, în faza creşterii frunzelor, de

3:1:3, iar în faza de înspicare 1:1,2:0. Echilibrul fiziologic se realizează la un raport mediu

de 3:1:3.

Insuficienţa azotului încetineşte creşterea părţii aeriene inclusiv a boabelor; în

cazul insuficienţei prelungite, producţia de boabe se reduce până la 70% din producţia

realizată în condiţiile nutriţiei cu suficiente elemente nutritive.

Excesul azotului determină creşterea luxuriantă, intensifică transpiraţia, încât

plantele devin sensibile şi la secete de scurtă durată, sensibilizează plantele la cădere şi

boli, întârzie înflorirea şi maturarea.

Absorbţia fosforului în plantele de porumb decurge aproape paralel cu acumularea

de substanţă uscată, pe care o depăşeşte în primele faze de creştere, dar rămâne în urma

acesteia la maturitate.

La formarea şi umplerea boabelor se reutilizează, ca şi în cazul azotului, fosforul

acumulat anterior în frunze, tulpini şi pănuşi.

Importanta culturi

Porumbul (Zea mays L) este una din cele mai valoroase plante cultivate datorita productivitatii foarte ridicate si multiplelor intrebuintari a produselor sale in alimentatia oamenilor, in zootehnie si in industrie.Boabele (care contin in medie 10% proteine 7% substante extractive ne azotate, 4% grasime 2%, celuloza 1%, cenusa 13% apa), sunt folosite cu precadere ca nutret concentrat in alimentatia tuturor categoriilor de animale. Ele sunt utilizate in larga masura si in alimentatia oamenilor sub forme variate (mamaliga, turta, porumb fiert si copt, floricele, fulgi etc,) precum si ca materie prima pentru importante industrii (a amidonului, glucozei, alcoolului si uleiului), de la care raman reziduuri (tarate, turte, sroturi, borhoturi,) folosite in furajarea animalelor.

Tulpinile (coceni ) si frunzele ramase dupa recoltat se folosesc in hrana animalelor sau la fabricarea celulozei, iar panusile sunt utilizare pentru confectionarea la diverse impletiturii si ambalaje.In afara de porumb cultivat pentru boabe o importanta deosebita prezinta si porumbul cultivat ca planta furajera, pentru siloz sau masa verde. porumbul pentru siloz, recoltat in faza de lapte-ceara, asigura, in comparatie cu alte plante furajere, cea mai mare cantitate de unitati nutritive la hectar si la cel mai scazut cost de productie.