Importanța Creșterii Ovinelor

Importanţa creşterii ovinelor

Reprezintă o îndeletnicire foarte veche, practicată cu plăcere de gospodarii din zona de deal şi munte, aceasta fiind manifestarea dragostei şi a pasiunii oamenilor pentru creşterea oilor în scopul asigurării veniturilor necesare consolidării gospodăriei, cât şi pentru acoperirea nevoilor proprii de consum. Din aceste considerente, creşterea ovinelor se poate practica şi în unele gospodării din zona de şes a României, cu toate că oaia este considerată ca fiind principala concurentă a bovinelor, animale ce se dezvoltă bine în toate zonele ţării.

Cu alte cuvinte, în gospodăriile din zona de deal şi munte ovinele se cresc în turme mari, deoarece această îndeletnicire oferă câştiguri importante crescătorilor de oi, care, prin tradiţie, se numesc ciobani sau oieri. În zonele de câmpie, de obicei, gospodarii se ocupă în special de creşterea şi exploatarea bovinelor, această acţiune fiind considerată ca activitate de bază, pe lângă care, în exploataţie aceştia mai cresc un număr de 10 până la 100 oi. În scopul realizării unei eficienţe economice care să asigure un câştig satisfăcător pentru crescător, se recomandă ca în zonele de deal şi munte să fie organizate exploataţii familiale de creştere a ovinelor şi o capacitate de circa 250 oi şi mioare, activitate ce se poate dimensiona după posibilităţile date de condiţiile locale.

Ca o particularitate a creşterii acestei specii, trebuie să menţionăm de la început că exploatarea ovinelor nu este legată, în mod special, de existenţa exclusivă a terenului pentru producerea furajelor de volum, ca de altfel pentru bovine. Ovinele reprezintă specia care poate să-şi asigure hrana prin practicarea transhumanţei, metodă foarte veche aplicată de ciobani. Transhumanţa este, de fapt, plimbarea (pendularea) ovinelor din zonele de deal şi munte în zonele de şes, pentru consumarea excedentului de furaje de volum existente în exploataţiile familiale asociative sau la societăţi comerciale agricole din aceste zone.

Deşi, ca practică, această metodă este foarte veche, în condiţiile ţării noastre ea poate fi recomandată, în continuare, pentru creşterea şi exploatarea ovinelor, deoarece în perioada de toamnă-iarnă devine destul de eficientă datorită faptului că este mai uşor să plimbi turmele în diferite perioade ale anului în funcţie de furajele ce se pot asigura pe mirişti, porumbişti sau alte păşuni, decât să fie transportate cantităţi însemnate de furaje voluminoase de la şes la deal şi munte.

Îngrijirea mieilor

De modul cum sunt îngrijiţi şi hrăniţi miei în prima zi de viaţă depinde obţinerea unui tineret ovin sănătos, robust şi cu însuşiri productive bine dezvoltate. După ce mielul a fost expulzat din tractusul genital se procedează la eliminarea mucozităţilor atât din gură cât şi din nări, pentru uşurarea respiraţiei, cât şi de pe corpul mielului prin frecare cu o cârpă sau cu un şomoiog de paie. Se trece apoi la tamponarea ombilicului cu tinctură de iod. În toate cazurile mieii sunt lăsaţi să fie linşi de mamă pentru activarea circulaţiei sangvine, dar şi pentru recunoaşterea mielului, lucru foarte important. Deprinderea mielului să sugă la mamă se face la 20-30 minute după ce acesta se scoală şi se îndreaptă instinctiv spre ugerul oii.

Înainte de începerea suptului se vor îndepărta primele jeturi care sunt infectate cu diferite bacterii (se vor colecta într-un vas). De reţinut că primul supt se face până la saturaţie deoarece colostrul este bogat în gama globuline care asigură imunitatea organismului. Mieii cruzi împreună cu mamele lor vor fi ţinuţi în aşternut curat, în adăposturi călduroase, bine ventilate şi luminoase.

Microclimatul din adăposturi

În saivane (adăposturi pentru oi) trebuie să se asigure următorii indici de microclimat:

Temperatura în compartimentul oilor gestante trebuie să fie de 8-10 grade C, în maternitate 16-20 grade C, şi 16-18 grade C în compartimentul oilor fătate cu miei cu vârsta maximă de 30 zile.

Coeficientul de luminozitate va fi 1:12, 1:20 în compartimentul oilor gestante, 1:15 în maternitate, 1:12, 1:15 în compartimentul oilor fătate.

Umiditatea relativă trebuie să fie cuprinsă între 65-70% iar prin ventilaţie naturală să se realizeze împrospătarea continuă a aerului.

TEHNOLOGIA CREŞTERII MIEILOR ŞI A TINERETULUI OVIN

Alăptarea sau suptul la mielul nou născut se face la 2-3ore, de aceea mieii sunt lăsaţi lângă mamă, timp în care se supraveghează de către crescători momentul suptului pentru ca să ajute mieii mai slabi.

De la vârsta de 2 săptămâni mieii, obligatoriu vor fi învăţaţi treptat să consume nutreţuri concentrate in cantităţi de circa 25g, cantitate ce se măreşte progresiv astfel ca la vârsta de 2-3 luni consumul să ajungă la 250-300g/zi.

Cantităţile de lapte şi concentrate de la fătare până la vârsta de 4luni:

• Până la vârsta de 10 zile mielul are nevoie de 350g lapte colostral, cantitatea crescând până la sfârşitul perioadei la 500g/zi.

• De la 11 la 20 zile – 900-1000g lapte, completat cu nutreţuri concentrate şi fân de bună calitate.

• De la 21 la 30 zile – 1100-1300g lapte şi 70 -120g amestec furajer concentrat/cap/zi şi fân la discreţie sau iarbă de pe păşuni.

Pe măsură ce mieii consumă furaje concentrate fân sau iarbă de pe păşuni, consumul de lapte prin supt, începe să scadă la 800g/zi, iar amestecul de concentrate creşte la 250-300g/zi.

Amestecul de concentrate măcinate poate fi format din:

1. ovăz - 55% 2. ovăz -40%

porumb -25% mazăre -15%

mazăre -19% porumb -15%

săruri minerale -1% orz -15%

Total -100% tărâţe de grâu -7%

Şrot de fl. soarelui -7%

Săruri minerale -1%

Total -100%

Sărurile minerale sunt formate din părţi egale de sare de bucătărie făină de oase şi cretă furajeră.

Pentru stimularea creşterii mieilor este necesar să se amenajeze locuri de hrănire suplimentară a acestora. Mieii se obişnuiesc treptat cu nutreţurile concentrate şi cu fânul astfel ca trecerea de la regimul lactat să se facă treptat, evitându-se astfel deranjamentele stomacale, iar înţărcarea să se facă treptat fără stres.

Înţărcarea mieilor

Vârsta de la care se face înţărcarea diferă în funcţie de rasă. Astfel la oile cu lână fină din rasa Merinos şi Spancă, înţărcarea mieilor se face la 120 zile. De asemeni la această vârstă se înţarcă şi mieii opriţi de prăsilă din rasa Karakul.

La oile din rasa Ţigaie, mieii se înţarcă la 3-3½ luni, iar la rasa Ţurcană mieii pot fi înţărcaţi la 2 luni