Importanta hibridarii in ameliorarea vitei de vie

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Importanta hibridarii in ameliorarea vitei de vie.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 10 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Conf. univ. dr. Adrian Asanică

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Agronomie

Cuprins

1. Importanta și tipurile de hibridări sexuate 3
2. Tehnica hibridării artificiale 4
3. Metode de ameliorare prin hibridare 6
3.1 Metoda de ameliorare pe calea hibridării naturale 6
3.3 Metoda de ameliorare pe calea hibridării interspecifică 8
3.4 Metoda de ameliorare pe calea hibridării intergenerică 9
BIBLIOGRAFIE 10

Extras din document

1. Importanța și tipurile de hibridări sexuate

Hibridarea sexuată constă în fecundarea care are loc între gameți proveniți de la indivizi diferiți. Astfel, înmulțirea sexuată este mai avantajoasa decat cea pe cale vegetativă deoarece prin încrucișarea între doi indivizi diferiți au loc recombinări de gene, ceea ce creează o constituție pronunțat heterozigotă indivizilor descendenți.

Aceștia au capacitate ereditară multiplă, au posibilități biochimice și fiziologice mai largi de utilizare a unor condiții mai variate, procesul sexual devenind astfel unul din importantele izvoare de variabilitate. Acești descendenți se remarcă prin mărimea, vigoarea, prolificitatea, rezistența sporită, comparativ cu cei obținuți prin autopolenizare.

Hibridarea sexuată da posibilitatea să se întrunească în organismul hibrid caractere și insușiri care provin de la două sau mai multe forme parentale cu ereditate diferită.

Hibridările sexuate pot avea loc pe cale naturală, realizându-se prin intermediul factorilor naturali, sau pe cale artificială, realizându-se prin intervenția omului. Hibridarea artificială poate fi forțată, semiliberă sau liberă. După numărul genitorilor care participă la hibridare, aceasta poate fi simplă (între 2 soiuri), dublă (între 4 parinți), triplă (între un hibrid și un soi), complexă (între o formă maternă și amestec de polen), repetată, retroîncrucișare (între hibridul din F1 și unul din părinți), reciprocă (între ge-nitori ce servesc pe rând ca forme materne și paterne) și altele, ca cea dialelă, de absorbție, de infuzie etc.

Din punctul de vedere al înrudirii genitorilor se deosebesc hibridări apropiate sau intraspecifice, când se încrucișează indivizi care fac parte din aceeași specie și hibridări îndepărtate sau interspecifice, când se încrucișează indivizi care fac parte din specii diferite, genuri sau forme îndepărtate geografic. Hibridările intraspecifice la vița de vie au fost efectuate în numeroase țări din Europa, America, Asia etc. și au avut ca rezultat creații valoroase pentru struguri de masă, pentru struguri de vin și pentru stafide.

Reușita sau nereușita hibridării interspecifice depinde de constituția genetică, însușirile morfofiziologice, condițiile de mediu. Aptitudinea pentru hibridare interspecifică se manifestă ca și un caracter ereditar, adică este condiționată genetic, prezintă variabilitate, este afectată de modificabilitate.

Probleme pot să apară datorită posibilității sau imposibilității încrucișării indivizilor care fac parte din specii ce aparțin la genuri sau familii diferite, cât și asupra sterilității sau fertilității acestor hibrizi. Hibridarea interspecifică este posibilă când speciile respective sunt mai înrudite și hibrizii rezultați vor fi fertili, și invers. Dificultatea cea mai mare în hibridarea interspecifică este determinată de diferența dintre genomurile celor două forme parentale. Dacă se încrucișează două specii cu același număr de cromozomi, dificultățile pot fi datorate structurii genomurilor și calității acestora; când se încrucizeșează forme parentale cu număr diferit de cromozomi și genomuri diferite, nefertilitatea poate fi determinată de factori de ordin cantitativ și calitativ.

Fertilitatea hibrizilor îndepărtați din F2 depinde de posibilitatea împerecherii cromozomilor celor doi gameți parentali și de repartizarea regulată a acestora către cei doi poli ai fusului de diviziune în timpul meiozei. În cazul când hibrizii posedă cromozomi bivalenți, meioza decurge normal și se formează gârneți cu același număr de cromozomi, care sânt fertili. Când pe lingă bivalenți se formează și univalenți, trivalenți sau polivalenți, repartiția cromozomilor la cei doi poli ai fusului de diviziune se face neregulat, astfel că iau naștere gameți cu un număr diferit de cromozomi, care în majoritatea cazurilor sunt sterili. Astfel, hibrizii îndepărtați dintre Vitis vinifera, care are 2n = 38 cromozomi și V. rotundifolia, care are 2 n = 40 cromozomi, sunt caracterizați prin 2n = 39 cromozomi și o sterilitate de origine cromozomică.

Hibridarea artificială interspecifică a jucat un rol important în ceea ce privește crearea noilor soiuri de viță de vie în America și în Europa, mai ales în Franța, după criza filoxerică. Încrucișările s-au făcut între speciile americane pentru crearea noilor soiuri din Vitis vinifera, din care au rezultat atât portaltoi, cât și hibrizii producători direcți.

2. Tehnica hibridării artificiale

Tehnica hibridării presupune efectuarea unui șir de lucrări, cele mai importante fiind : pregătirea pentru încrucișare ; alegerea butucilor materni ; castrarea și izolarea inflorescențelor ; pregătirea și păstrarea polenului ; polenizarea ; controlul inflorescențelor polenizate ; recoltarea strugurilor și extragerea semințelor hibride.

Pregătirea pentru încrucișare constă în confecționarea pungilor din hârtie pergament, cu ajutorul cărora inflorescențele castrate sunt protajate împotriva polenizării naturale. Tot în acest timp sunt pregătite pungile care vor îmbrăca inflorescențele după circa două săptămâni de la polenizare.

Alegerea butucilor materni presupune marcarea lor cu aproximativ o săptămână înainte de înflorit. Aceștia trebuie să prezinte o stare generală foarte bună și să fie reprezentativi pentru soiul și vârsta plantației.

Castrarea și izolarea inflorescențelor constă în îndepărtarea, cu 2—4 zile înainte de înflorit, a corolei și o dată cu aceasta a staminelor și sacilor polinici. Timpul optim de castrare se apreciază după numărul de frunze de pe lăstar, caracteristic pentru momentul înfloritului la fiecare soi. Pentru efectuarea acestei lucrări sunt alese inflorescențele cu condițiile cele mai bune de hrană. în acest scop, se poate trece la o reducere a numărului de inflorescențe, astfel ca să existe câte una pe fiecare lăstar fertil. Înainte de castrare, inflorescența este rărită prin îndepărtarea florilor slab dezvoltate și a celor care eventual au înflorit. În cazul unor inflorescențe alungite se poate trece la scurtarea cu 1/3—1/2 din lungimea lor. De asemenea, se recomandă o rărire prealabilă, astfel ca în final să rămînă în fiecare inflorescență un număr de butoni egal ce rezultă din procentul florilor legate la fiecare soi. După operația de castrare, inflorescențele sunt acoperite cu pungi, înfășurîndu-se gura pungii pe porțiunea de lăstar din apropierea inflorescenței pregătită pentru hibridare. Inflorescențele soiurilor hermafrodite funcțional femele (de exemplu, Coarnă albă) sunt tratate într-un mod asemănător, cu deosebirea că nu mai este necesară castrarea florilor. În schimb, ele se izoleaza în pungi mai devreme, cu 8—10 zile înainte de înflorirea celui mai timpuriu dintre soiurile roditoare sau de portaltoi.

Fisiere in arhiva (1):

  • Importanta hibridarii in ameliorarea vitei de vie.docx

Bibliografie

1. Ardelean, M., R. Sestraș, 1999, Ameliorarea plantelor horticole, Ed. Osama, Cluj-Napoca.
2. Gallais, A., 1990 - Théorie de la sélectione en amélioration des plantes. Ed. Masson Paris.
3. Indreaș, Adriana, 1994 - Curs de ampelografie. A.M.C. București.
4. Neagu, M., 1975, Ameliorarea plantelor horticole, Ed. Ceres, București.
5. Olteanu, I., Daniela, Cichi, Daniela, Dolores, Costea, D.C., Mărăcineanu, L.C., 2002 -Viticultura specială. Zonare, Ampelografie, Tehnologii specifice. Editura Universitaria, Craiova.
6. Ampelografia Romaniei, volumul I. Bucuresti, 1970.