Înființarea unei Plantații Pomicole

Plantaţiile pomicole se înfiinţează numai pe bază de proiecte tehnico-economice. Înfiinţarea plantaţiilor pomicole nu se poate concepe fără aplicarea prealabilă a lucrărilor de organizare şi amenajare raţională a terenului. Volumul şi natura lucrărilor de organizare şi amenajare a terenului destinat înfiinţării plantaţiilor pomicole, depind în mare parte de orografia terenului, natura solului, sistemul de cultură, particularităţile biologice ale pomilor, etc.

Relieful, natura solului şi factorul apă condiţionează orientarea parcelelor, a drumurilor de exploatare şi a rândurilor de pomi, a modului de amenajare antierozională a terenului, a reţelei de evacuare a apelor, etc.

Lucrările ce se execută pentru organizarea teritorului, se pot grupa în 2 categorii:

-lucrări de organizare interioară a terenului ce se aplică în toate plantaţiile,

-lucrări de amenajare a terenului ce privesc terenurile în pantă.

În cadrul lucrărilor de organizare interioară a teritorului plantaţiei, trebuie rezolvate probleme privind parcelarea, trasarea şi amenajarea drumurilor, amplasarea centrului administrativ şi a dotărilor tehnice, stabilirea speciilor şi soiurilor şi amplasarea lor pe teren, etc.

Înfiinţarea plantaţiilor de pomi în zonele colinare, impune măsuri corespunzătoare de combatere a eroziunii solului, de asigurare a condiţiilor optime de dezvoltare a pomilor şi de exploatare raţională a plantaţiei.

Lucrările de amenajare a terenului şi pregătire a solului trebuie să asigure conservarea, ameliorarea şi utilizarea cât mai judicioasă a fondului funciar. Documentaţia se sprijină pe informaţia ştiinţifică şi constă în adoptarea de soluţii diferenţiate în funcţie de tipul de plantaţie, direcţia de producţie, sistemul de cultură, etc.

Alegerea terenurilor pentru înfiinţarea de noi plantaţii este o lucrare de importanţă majoră pentru evitarea unor greşeli greu de remediat ulterior. Criteriile de alegere a terenurilor au fost restrânse la un număr redus de parametri ecopedologici şi acestea au fost grupate în criterii de climă, relief şi sol.

Pe baza acestor criterii, terenurile luate în studiu se grupează în terenuri fără restricţii, terenuri cu restricţii şi terenuri excluse pentru cultura speciilor pomicole (V.Voiculescu şi colab., 1983, V.Voiculescu, 1999).

Terenurile fără restricţii.

Această grupă încadrează versanţii cu pantă mai mică de 10% pentru măr, păr, prun, cireş, vişin. Pentru cais şi piersic, panta nu trebuie să depăşească 10%. Sunt terenuri neerodate, slab erodate prin apă, sau eolian, ori nedecopertate prin activităţi umane, cu profilul de sol afectat de procese de eroziune de suprafaţă, sau de decopertare numai în orizonturile superficiale. Formele de eroziune în adâncime lipsesc sau se limitează la prezenţa şiroirilor. Terenurile sunt situate pe versanţii fără potenţial de alunecare.

Terenurile cu restricţii

În această grupă intră terenurile cu panta de 10-15% pentru măr, păr, prun, cireş şi vişin. Sunt terenuri cu eroziune de suprafaţă prin apă sau eoliană, ori decopertate prin activităţi umane, moderată şi puternică cu profilul solului afectat până la orizonturile de tranziţie sau pe cel puţin 60 cm în adâncime. Formele de eroziune în adâncime sunt constituite din ogaşe cu adâncimea de 2-3 cm. Terenurile sunt situate pe versanţii cu alunecări stabilizate.

Terenuri excluse

În această categorie intră versanţii cu înclinarea mai mare de 15% pentru măr, păr, prun, cireş, vişin şi mai mare de 10% pentru cais şi piersic. Terenurile sunt afectate de procese de eroziune de suprafaţă prin apă sau eolian, ori decopertate prin activităţi umane, cu profilul solului erodat până la orizonturile B, C, CCa sau în întregime până la materialul parental. Formele de eroziune în adâncime constau în ogaşe adânci şi ravene. Terenurile sunt situate pe versanţii cu alunecări şi prăbuşiri active inclusiv semistabilizate şi alunecări curgătoare.

Prin lucrările solului se înţeleg operaţiile efectuate pe terenurile agricole cu diferite maşini şi utilaje, în scopul realizării în sol şi la suprafaţa solului a unui mediu de viaţă cât mai favorabil pentru plantele cultivate.

Lucrările solului realizează următoarele condiţii favorabile în sol:

_ creează o stare de aşezare a solului corespunzătoare necesităţilor plantelor, înlesnind dezvoltarea sistemului radicular, favorizează pătrunderea, acumularea şi păstrarea în sol a apei din precipitaţii şi asigură primenirea aerului din sol;

_ permit încorporarea îngrăşămintelor, a amendamentelor şi amestecarea acestora cu stratul de sol lucrat;

_ contribuie la combaterea buruienilor, a bolilor criptogamice şi a insectelor dăunătoare. Buruienile existente sunt distruse, iar multe boli criptogamice şi insecte dăunătoare ce îşi continuă ciclul de viaţă prin intermediul buruienilor, dispar odată cu acestea;

_ contribuie la intensificarea activităţii microorganismelor utile din sol, deoarece majoritatea acestor microorganisme necesită un mediu aerob, suficient de umed şi cald, condiţii ce se realizează prin lucrările solului;

_ activează toate procesele chimice din sol, ca urmare a îmbunătăţirii prin lucrări a regimului apei, aerului şi căldurii din sol.

Întreţinerea solului are un rol important în menţinerea sau creşterea cantităţii de materie organică din sol. În pomicultură, folosirea unor culturi intercalate de cereale şi leguminoase ca îngrăşământ verde sau înierbarea intervalelor dintre rânduri, pot contribui la creşterea conţinutului de materie organică din sol.

Întreţinerea şi lucrarea solului în pomicultură, are următoarele obiective: asigurarea umidităţii, reducerea sau prevenirea eroziunii solului, combaterea buruienilor, sporirea sau menţinerea materiei organice din sol, aprovizionarea cu substanţe nutritive, afânarea solului pentru realizarea unei bune circulaţii a aerului şi apei, precum şi a activităţii microflorei.

În plantaţiile pomicole se folosesc următoarele sisteme de întreţinere a solului : ogor lucrat, ogor erbicidat, ogor combinat, culturi intercalate, înierbare permanentă, mulcirea solului.

Ogorul lucrat (ogor negru), constă în menţinerea permanentă a solului afânat la suprafaţă , fără buruieni şi crustă. Aceasta se realizează prin efectuarea unei arături de toamnă, discuire în primăvară, iar vara prin lucrarea solului de 4-6 ori cu grapa cu discuri sau cultivatorul. Pe rândul de pomi, solul se lucrează manual sau mecanic.

Ogorul erbicidat constă în menţinerea terenului curat de buruieni cu ajutorul erbicidelor. Pe lângă avantajele pe care le prezintă ( reduce numărul de lucrări mecanice şi manuale, are efect pozitiv asupra structurii şi compactării în profunzime a solului, reduce ritmul de mineralizare a substanţelor organice, etc.), prezintă riscul poluării solului.