Îngrășăminte Chimice

PRODUCŢIE

La începutul anilor 1990, industria de îngrăşăminte chimice putea să asigure o fertilizare de peste 200 kg substanţă activă la hectar(optim). Astăzi, consumul de îngrăşăminte este de aproximativ 30 kg la hectar(insuficient), ceea ce obligă combinatele chimice să exporte o bună parte din producţie. Din păcate însă, atât pentru agricultura naţională, cât şi pentru producătorii români de îngrăşăminte, preţul la export este mai mic decât la intern. Este un paradox sǎ se producǎ mai mult decât este nevoie dar totuşi agricultorii români cumpǎrǎ îngrǎşǎminte din export, la un preţ mai mic decât în România . Toate acestea se intâmplă în primul rând din cauza creşterilor de preţ la gazul metan, care reprezintǎ aproximativ 70% din costul final al îngrǎşǎmintelor chimice, dar şi în urma unei gestionări slabe a întreprinderilor din domeniu. Odatǎ instalat acest monopol asupra producţiei de îngrǎşǎminte chimice, în România, industria v-a funcţiona doar pentru export nu şi pentru necesarul intern. Acestea nu sunt decât politici de piaţa impuse de către marii investitori, iar aceastǎ manipulare afecteazǎ atât micii producǎtori cât şi producţia la nivel de ţarǎ. La începutul acestui an cel mai mare producǎtor de îngrǎşǎminte chimice din România, reprezentat de grupul InterAgro ameninţǎ cu închiderea celor opt combinate pe care le deţine, din cauza preţului mǎrit la gazul metan. Guvernul a intervenit însǎ şi a acordat prin intermediul RomGaz un discount de 15%, care a adus câştiguri importante în industria producǎtoare de îngrǎşǎminte.

Industria de îngrăşăminte se bucurǎ în ţările Uniunii Europene de protecţie din partea guvernelor, necesarul agriculturii fiind asigurat în proporţie de 80% de către producătorii locali.

CONSUM

In cazul micilor fermieri mărimea dozei de îngrǎşǎmânt este determinată de resursele financiare disponibile în momentul fertilizării. Într-o experienţǎ efectuatǎ în Romania în regiuni diferite(Insula Mare a Brǎilei, Judeţul Ialomiţa, Judeţul Giurgiu) s-a demonstrat cǎ doza de îngrǎşǎmânt influenţeazǎ producţia. În fiecare an s-au aplicat 120-130 kg N s.a./ha, iar în ultimii trei ani producţia nu a fost niciodată mai mică de 2,5 t/ha.

Este de la sine înţeles că o tehnologie care utilizează o doză de azot de această valoare include şi celelalte input-uri în cantităţile necesare obţinerii unor producţii ridicate.

Ar fi prea mult să conchidem că pragul de 120 kg N s.a./ha este o condiţie pentru a obţine constant producţii apropiate de 3 t/ha, dar trebuie să admitem că această doză asigură o oarecare stabilitate tehnologică producţiei. De exemplu, folosind această doză de azot, între anii 2004 şi 2006 producţia medie în Insula Mare a Brăilei a variat între 3,5t/ha (2004) şi 3,0 t/ha (2006).

Influenţa dozelor de azot mai mari de 100 kg N s.a./ha este relevantă într-o experienţă efectuată în Insula Mare a Brăilei, unde s-au obţinut rezultatele prezentate în tabelul de mai jos.

In mod cert, se pot însă obţine producţii mari, uneori chiar foarte mari, şi cu doze mai mici de îngrăşăminte. Sunt ani în care cu doze în jur de 90 kg N s.a./ha s-au obţinut producţii de peste 4,5 t/ha (Alexandru Gheorghe, Dima Şiangă, Octavian Racoviţeanu). În anul următor însă, cu acelaşi nivel al fertilizării cu azot, producţiile au fost cu 1-2 t/ha mai mici.

Rezultate experimentale privind influenţa fertilizării asupra producţiei de rapiţă

Variante experimentale

(kg s.a./ha) Productia

(kg/ha) Productia

Nefertilizat(Mt) 1284 100.00

40kgP2O5 toamna + 100 kg N primavara 2312 180.00

40 kg N + 60 kg P2Q5 toamna + 100 kg N primăvara

3811 298.00

Cum ar putea fermierii români să folosească mai eficient îngraşamintele cu azot?

Cercetătorii francezi de la INRA şi Cetiom au propus următoarea metodă:

a) Se cântăresc plantele de rapiţa(de exemplu) de pe suprafaţa de un mp în câteva repetiţii (în funcţie de uniformitatea culturii) şi se face media. Pentru a obţine rezultate corecte, valoarea biomasei epigee trebuie să reprezinte media a 3-4 determinări,

b) Se calculează necesaru azot după formula:

Doza N = (65 x Recolta dorită exprimata în tone -Biomasa epigee x 70 -50)/0,8, unde:

- 65 - consumul specific de azot (kg N/t seminţe)

- biomasa epigee - cantitatea de biomasa proaspătă (plantele tăiate de la colet), exprimată în kilograme, recoltată de pe suprafaţa de un mp

- 70 -coeficient de conversie a biomasei epigee în azot absorbit

- 50 - cantitatea de azot mineralizat din sol, exprimat în kilograme. Pe solurile sărace, această valoare ar trebui să fie mai mică (de exemplu 30)

- 0,8 - coeficientul de utilizare aparentă a îngrăşămintelor

Exemplu când recolta planificată este de 3 t/ha iar biomasa epigee este de 1,2

kg/mp: Doza N ,^, = (65 x 3 t/ha-1,2 kg/mp x 70-50)/0,8 = (195-84-50)/0,8 = 76kg N/ha

Între 2000–2003, cantitatea de îngrăşăminte chimice utilizate în agricultura româneascǎ a fost mai mică decât cea de îngrăşăminte naturale. În 2000, cantitatea de îngrăşăminte chimice utilizate a fost de 0,34 milioane tone, iar în 2003 de 0,36 milioane tone. În 2000 s-au utilizat 15,8 milioane tone de îngrăşăminte naturale, iar în 2003 17,3 de milioane tone.

TENDINŢE

Creşterea producţiei agricole s-a bazat în secolul trecut pe îngrǎşǎminte chimice, care in mare parte conţineau substanţe periculoase pentru corpul uman.

In aceastǎ situaţie globalǎ, descrisǎ sumar, Uniunea Europeanǎ işi propune sǎ treacǎ la o agriculturǎ ecologicǎ, bazatǎ pe produse curate care sǎ ajute la dezvoltarea şi menţinerea sǎnǎtaţii populatiei, cu utilizarea unor îngrǎşǎminte naturale, prin efectuarea muncilor agricole cu utilaje acţionate de motoare ecologice, care sǎ funcţioneze cu combustibili nepoluanţi şi multe altele. Trebuie menţionat cǎ aceastǎ acţiune este într-un stadiu de început atât în ţǎrile membre, cât şi în cele care se pregǎtesc sǎ adere la UE.