Managementul Capitalului Natural

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Managementul Capitalului Natural.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 7 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domenii: Agronomie, Management

Extras din document

Capitalul natural al unei zone geografice sau politic – adminstrative constă în rețeaua de sisteme ecologice care funcționează în regim natural sau seminatural și din rețeaua de sisteme antropologice care rezultă din transformarea și simplificarea categoriei mai sus menționate. Componentele ierarhice ale capitalului natural sunt diversitatea genetică, diversitatea specifică și diversitatea ecosistemică.

Biodiversitatea include componentele capitalului natural la care se adaugă diversitatea etnică.

Preocuparea asupra problemelor de mediu a devenit mai intensă după cel de-al doilea război mondial. Numărul tratatelor internaționale privind mediul a început să crească constant după anul 1950. Astfel, în 1995 existau 173 de tratate internaționale, dar dacă se consideră și alte tipuri de acorduri cu obligativitate redusă, cum ar fi cele bilaterale, sunt înregistrate aproape 900 de tratate (French, 1996).

Unele dintre acordurile internaționale au dus la rezultate deosebite. Astfel, Protocolul de la Montreal din 1987 privind diminuarea stratului de ozon a dus în mai puțin de zece ani la o scădere a emisiilor de freon cu peste 77% față de nivelul înregistrat la 1988. Poluarea atmosferică din Europa a fost mult redusă ca urmare a semnării tratatului privind poluarea globală a aerului din 1979. Deși unele tratate au reputat succese, foarte multe au eșuat în a inția schimbări de atitudine la nivelul factorilor de decizie. Adesea, tratatele de mediu sunt concepute în termeni vagi și generali, încât atrag după sine puține obligații din partea semnatarilor.

În 1992 ONU a organizat în Brazilia, la Rio de Janiro, Conferința Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare, finalizată prin semnarea Convenției asupra Diversității Biologice de peste 170 de state. Obiectivele principale au fost consemnate în Agenda 21, un plan de acțiune amplu în vederea atingerii unei dezvoltări durabile. Având ca obiectiv rezolvarea unei largi game de probleme de mediu, sociale și instituționale, Agenda 21 reflectă înțelegerea acestor probleme cu care se confruntă lumea în prezent. Cea mai importantă instituție creată în urma Conferinței de la Rio de Janeiro a fost Comitetul Națiunilor Unite pentru o Dezvoltare Durabilă, constituit pentru a urmări aplicarea la nivel național a obiectivelor Agendei 21 și pentru a coordona la nivel regional și global diferitele programe pentru mediu și dezvoltare a ONU.

În cadrul Agendei 21 este specificată necesitatea pregătirii de către fiecare guvern în parte, a unei strategii naționale de dezvoltare durabilă. Până în anul 1996, 117 guverne constituiseră comisii naționale pentru dezvoltarea acestor strategii. Din păcate, majoritatea rapoartelor elaborate până în prezent sunt vagi, retorice, preponderent descriptive, enumerând programele existente pentru mediu și dezvoltare, dar au foarte puțin în vedere redirecționarea acestora. Multe din strategiile existente tratează rpoblemele de mediu ca probleme separate, a căror rezolvare depinde de ministerele de resort din țările respective, și nu ca probleme direct legate de economia mondială. Atât ls nivel național, cât și la nivel global, nu s-a ajuns la integrarea strategiilor privind mediul în politica economică (Flavin, 1997).

Pentru aplicarea Convenției asupra Diversității Biologice este necesară elaborarea unor planuri naționale pentru managementul biodiversității. Obiectivele urmărite strebuie să se refere la sporirea și menținerea unor condiții de bunăstare favorabile societății precum și la utilizarea durabilă a resurselor naturale prin măsuri de protecție, conservare și reconstrucție. Stabilirea şi implementarea măsurilor referitoare la biodiversitate la nivel naţional au fost până în prezent limitate, atât ca obiective, cât şi ca complexitate, reducându-se la:

- dezvoltarea reţelei naţionale de arii protejate;

- protejarea speciilor periclitate și refacerea efectivelor acestora;

- înmullțirea plantelor și animalelor in vivo și in vitro.

Unele țări au abordat problemele mai amplu, la nivel de bazine hidrografice, regiuni geografice, insclusiv rezervații ale biosferei. Puține țări au abordat însă problemele legate de stabilirea și implementarea unei strategii naționale pentru biodiversitate în maniera integrată cerută de Convenția asupra Diversitații Biologice.

Fisiere in arhiva (1):

  • Managementul Capitalului Natural.docx

Alte informatii

UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului