Maramures - Izvor Agroturistic

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Maramures - Izvor Agroturistic.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 6 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Otilia Man

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 2 puncte.

Domeniu: Agronomie

Extras din document

Agroturismul este acea forma de turism în care persoana (sau grupul) se deplasează, cazează şi îşi desfăşoară activitatea într-un cadru natural, în mediul rural.

Agroturismul este capabil să valorifice excedentul de cazare existent în gospodăria ţărănească prin implicarea turiştilor în viaţa gospodăriei şi furnizarea acestora de servicii si activităţi (masă, cazare, interacţiune cu mediul socio-natural) proprii gospodăriei ţărăneşti, fără a-i conturba acesteia specificul.

Turismul rural îmbrăţişează toate activităţile turistice derulate în mediul rural, având drept scop valorificarea potenţialului natural şi uman al satelor

Situat in extremitatea nordica a României, la graniţa cu Ucraina, Maramuresul este compus din patru zone cu evoluţie distincta din punct de vedere istoric, denumite “tari”: tara Maramuresului, a Chioarului, a Lapusului si a Băii Mari.

Maramuresul este zona unde traditiile stramosesti, portul popular si arta veche se pastreaza ca nicaieri in alta parte a Romaniei. Judetul este practic un imens muzeu in aer liber. In mod special in tara Maramuresului, oamenii inca mai utilizeaza obiecte casnice si unelte care in alte parti se pot vedea numai in muzee. De aceea elementul primordial al turismului in Maramures este viata satului. Turistii care iau parte la una din sarbatorile populare, cum ar fi Tanjaua de la Hoteni (in jurul datei de 10 mai), Hora de la Prislop (in jurul datei de 15 august).

Bisericile din lemn sunt adevarate capodopere de arta populara. Ele se intalnesc in aproape fiecare sat maramuresean, fiind chiar repere pe plan mondial: cea mai inalta constructie de lemn din Europa a fost pana nu demult biserica manastirii de maici de la Barsana – 62 m, fiind depasita de biserica manastirii de la Sapanta – 72 m. Cea mai veche biserica de lemn se afla la Ieud – 1364, desigur cu unele restaurari ulterioare. Portile sculptate din lemn nu mai necesita prezentari, fiind de mult timp un simbol al Maramuresului. Ele pot fi admirate de-a lungul satelor de pe Valea Izei, Marei sau Cosaului. La fel si portul popular traditional, cu mentiunea ca multi locuitori il imbraca zi de zi, nu doar de sarbatori, ca in alte zone.

Un loc aparte il ocupa “Cimitirul Vesel”, unicat mondial atat ca idee, cat si ca realizare.El se afla in satul Sapanta, care exceleaza si prin obiectele de artizanat specifice: cergi, stergare, traistute. Statiunea balneoclimaterica Ocna Sugatag ofera turistilor baile sale sarate si vizitarea lacului format prin prabusirea salinei.

Pentru amatorii de turism montan, Muntii Rodnei dezvaluie peisaje unice, o flora si o fauna deosebit de bogate, incluzand Rezervatia Naturala Pietrosul Rodnei, protejata inca din 1932. Unica este si Valea Vaserului, care se deschide din orasul Viseu de Sus. Cu o lungime de circa 50 km, ea ofera posibilitatea unei calatorii cu o garnitura de tren pe linie ingusta, trasa de o locomotiva cu aburi, de-a lungul unei vai salbatice, cu cascade si tunele, fara alta cale de acces. Sighetu Marmatiei este un important centru turistic si cultural. Se remarca Muzeul de Etnografie si Arta Populara, inclusiv cu o sectie in aer liber: Muzeul Satului. La Sighet are loc anual, la 27 decembrie, faimosul “Festival al Datinilor si Obiceiurilor Populare de Iarna”. Tot aici se poate vizita un obiectiv deosebit: fosta inchisoare, azi denumita “Memorialul Gandirii Arestate”, si amenajata ca muzeu.

Cetăţi şi castele feudale din Maramures

Cetatea Chioarului

Centrul politic şi militar al domeniului Chioar, Cetatea de Piatră a fost ridicată în secolul al XIII-lea (însă menţionată abia în 1319) pe un câmp izolat, într-o cotitură a râului Lăpuş: „Cetatea este situată la peste 400 m altitudine, pe şeaua unui deal înconjurat de apa Lăpuşului, care realizează la poale un defileu între stânci” (Viorica Ursu, Traian Ursu, 1980).

În anul 1378, Cetatea a fost donată voievozilor Balc şi Drag şi fratelui lor Ioan, urmaşii voievozilor Dragoş din Maramureş, care au păstrat-o până la stingerea ultimului reprezentant al familiei (1555).

Dintr-un document din 1556 rezultă că domeniul Cetăţii cuprinde 67 de localităţi.

Între 1599 şi 1600, cetatea şi domeniul „s-a aflat din nou în mâini româneşti”, „predându-se” lui Mihai Viteazu, unificatorul principatelor române. La acea dată, Chioarul devine district - parte a unui comitat (judeţ) cu o anume autonomie.

După 1662, Mihai Teleki este numit în funcţia de căpitan al Cetăţii Chioar, ulterior familia extinzându-şi influenţa asupra întregului ţinut. Spre sfârşitul secolului, răs¬coala lui Rákoczi mătură Transilvania, iar chiorenii profită de ocazie şi se ridică împotriva lui Teleki. După Pacea de la Satu Mare (1711), „autorităţile nobiliare austriece hotărăsc dărâmarea Cetăţii Chioar, pentru a se evita regruparea aici a forţelor antihabsburgice”, fiind aruncată în aer în 1718 (vezi Graiul... zonei Chioar, 1983).

Castelul Teleki din Pribileşti

Localitatea Pribileşti, comuna Satulung, a aparţinut domeniului Cetăţii Chioar şi a făcut parte din proprietăţile căpitanului Mihai Teleki. Castelul a fost construit de Geza Teleki, ca şi reşedinţă de vară. În 1897, edificiul a fost supraetajat şi mo¬dernizat. După Al Doilea Război Mondial, familia Teleki a emigrat în străinătate, iar castelul a fost naţionalizat servind ca sală de cinema, depozit pentru cereale şi sediu al CAP. În prezent, se află într-un stadiu avansat de degradare.

Castelul Teleki din Coltău

Construit între anii 1740-1780, castelul este renovat în 1821. Administrarea mo¬şiei a fost preluată, în 1845, de Şandor Teleki, care leagă o strânsă prietenie cu poetul Petöfi Şandor. Acesta din urmă va găsi necesar să-şi petreacă la Coltău luna de miere împreună cu tânăra lui soţie, Julia Szendrey, prilej cu care va scrie 28 de poezii. Ultimul proprietar al castelului, contele Ioan Teleki, părăseşte pen¬tru totdeauna satul, în 1937, şi donează comunei Coltău vechiul castel. A slujit, ulterior, ca şi depozit al CAP, cămin cultural şi punct sanitar, iar după 1989 aici funcţiona şcoala primară, grădiniţa şi biblioteca comunală. Muzeul Teleki s-a deschis în 1960.

Fisiere in arhiva (1):

  • Maramures - Izvor Agroturistic.doc

Alte informatii

Facultatea de Stiinte Economice-Dunarea de Jos Galati