Mărarul ca plantă aromatică

Mărarul

Anethum graveolens

Încrengătura : Magnoliophyta

Clasa : Magnoliopsida

Ordinul : Apiales

Familia : Apiaceae

Genul : Anethum

Specia : Anethum graveolens

1. Originea şi aria de răspîndire:

Este originar din sudul Europei şi Asia de sud-est. Numele “dill” (n.t. marar) isi are originile din cuvantul nordic “dilla”, care inseamna “a calma. A fost cunoscut şi cultivat încă din antichitate de către egipteni, greci şi romani. In Grecia antică mărarul se cultiva şi pentru înfrumuseţarea buchetelor de flori.Greci şi romanii, care ardeau seminţele şi le aplicau sub formă de cataplasmă, pentru a vindeca rănile. In istorie a fost utilizat ca antispastic pentru durerile digestive si era adesea recomandat ca cel mai bun remediu impotriva colicilor, la copii.

In timpul erei medievale, mararul era utilizat ca planta protectoare impotriva magiei si vrajitoriei, dar si ca ingredient special in pregatirea unei potiuni de dragoste. În prezent este cultivat pe tot globul. La noi se cultivă în toate judeţele dar pe suprafeţe mai mici, mai mult în culturi asociate.

Denumirea populară: crop, mărar, mărariu, mărar de gradină, mărar tare, mărăriu, mărăras, morar, morariu.

2. Particularităţi botanice şi biologice.:

Este o plantă anuală cu o perioadă scurtă de vegetaţie (25—30 zile pînă la recoltarea frunzelor şi circa 90 zile pînă la maturarea seminţelor). Are o rădăcină pi votantă, slab ramificată.

Tulpina este erectă, cilindrică, fistuloasă, striată, verde şi înaltă de 80— 160 cm. Frunzele sînt tripenat sectate, cu foliole filiforme, de culoare verde- gălbuie. Florile sînt mici, de culoare gălbuie-verzuie, dispuse în inflorescenţe (umbele compuse), cu polenizare entomofilă. Fructele sînt pseudoachene de culoare cafenie şi formă oval-eliptică. Au greutatea absolută de 1,5—1,8 g şi facultate germinativă redusă (45—50%), care se păstrează 2—3 ani.

3. Caracterizarea chimică a compuşilor din mărar:

Uleiul volatil obţinut din iarbă de mărar are următoarea compoziţie:

- Hidrocarburi monoterpenice: α şi β-pinen (sub 1 %), sabinen, mircen,α-felandren (15-20 % ), (+)-limonen (25-35 % ), mentatrienă, cis şi trans-ocimen, gamma-terpinen (1-2%), p-cimen (1-3%) şi terpinolen.

- Compuşi monoterpenici oxigenaţi: fenconă, cis şi trans-limonen epoxid, terpinen-4-ol, dilleter component caracteristic uleiului de mărar din iarbă, conferindu-i notă verde-ierboasă uşor anisată şi care se găseşte în proporţie de până la 5%, cis şi trans-dihidrocarvonă (circa 4%),(+)-carvonă (25-40%), component caracteristic uleiului de mărar, acetat de dihidrocarvil,acetat de trans-carvil,cis şi trans-carveoli dihidro-iyo-carveol,1-p-menten-9-ol.

- Sesquiterpenoide şi compuşi de altă natură, prezenţi în cantităţi foarte mici sunt următorii: dillapiol, miristicină şi β-cariofilen.

Uleiul volatil din fructe conţine aproximativ aceeaşi componenţi, diferenţele fiind în primul rând de ordin cantitativ. Conţinutul în α-felandren şi limonen este sensibil mai mic, în timp ce cantitatea de carvonă creşte, ajungând până la 60%.

Biogenetic, carvona are ca precursor α-felandrenul, a cărui concentraţie creşte în plantă până la înflorire , ca apoi să scadă, apărând în compoziţie carvona, a cărei concentraţie ajunge la maximul în fructele mature. Dilleterul dispare din compoziţia uleiului din fructe.

Uleiul de provenienţă indiană are un conţinut mare de dillapiol, apiol şi miristicină, limonenul, felandrenul şi carvona fiind prezenţi în cantităţi mici.

4. Obţinerea uleiului volatil :

Mărarul este cultivat atât ca plantă condimentară cât şi pentru extracţia uleiului volatil. Acesta se obţine atât din planta verde cu fructificaţii imature, cât şi din fructe uscate. Principalele tări producătoare de ulei volatil sunt: Germani, Olanda, Anglia, S.U.A, Italia, India. În Europa se produce mai ales uleiul din fructe, în timp ce în America cel din plantă verde. În India, Pakistan, Japonia se produce un ulei provenind de la altă specie de mărar, numit A. Sowa, diferit calitativ de cel european.