Metodologia Analizei Microeconomice

Metodologia pentru orice ştiinţă reprezintă mijloacele ştiinţifice cu ajutorul cărora se studiază esenţa, dinamica fenomenelor precum şi structura acestora în perioada supusă analizei.

Cuvintele “methodos” = mijloc, cale şi “ logos” = ştiinţă determină formarea noţiunii de metodologie.

Metologia operează cu o multitudine de metode şi procedee specifice cunoaşterii fenomenului luat în studiu. Între metodologie şi metodă există o corespondenţă biunivocă, metoda fiind parte integrantă a metodologiei.

În analiza economică a fenomenelor se folosesc de regulă mai multe metode sau procedee de calcul pentru a identifica influenţa factorilor asupra determinării fenomenelor în evoluţia lor şi pentru a descoperi asemănările şi deosebirile cât şi avantajele şi dezavantajele pe care le oferă fiecare metodă aplicată.

Metodele pe care le conferă ştiinţa în analiza fenomenelor economice pot fi :

– generale ( metode matematice, statistice, cibernetice etc.);

– specifice ( metoda iterării, metoda comparaţiei, metoda divizării etc.).

1.1. Metoda comparaţiei

În desfăşurarea procesului de analiză a fenomenelor economice, comparaţia ocupă un loc important. Ea reprezintă forma cea mai obişnuită de materializare a procesului de gândire logică aplicat în examinarea fenomenelor economice, prin care se caută să se stabilească asemănările şi deosebirile dintre acestea.

Utilizarea curentă a comparaţiei în analiza activităţii economice provine din faptul că orice rezultat al activităţii unităţilor se examinează şi se apreciază, în primul rând nu ca o mărime în sine, ci în raport cu un criteriu, cu o bază de comparaţie.

Cu ajutorul comparaţiei se poate constata nivelul fenomenelor, proporţiile şi ritmul lor de dezvoltare. De asemenea, comparaţia, pe baza confruntării situaţiei efective cu diferiţi termeni de referinţe, oferă posibilitatea aprecierii ca satisfăcătoare sau nesatisfăcătoare activitatea unităţii, sau a procesului examinat.

Comparaţia orientează analiza spre adâncirea studierii fenomenelor în vederea scoaterii în evidenţă a cauzelor care au generat modificările, reprezentând în acelaşi timp premisa utilizării celorlalte metode.

Esenţa metodei comparaţiei constă în examinarea indicatorilor ce redau situaţia efectivă a fenomenului sau procesului analizat raportat la nivelul aceloraşi indicatori aflaţi în altă ipostază. Ea se efectuează practic prin punerea faţă în-faţă a valorilor respective, determinarea modificărilor ce s-au produs şi interpretarea datelor obţinute. În acest scop datele se ordonează în tabele adecvate.

Baza de comparaţie la care se raportează datele efective se stabileşte în funcţie de scopul analizei, de posibilitatea pe care aceasta o oferă în reliefarea rezervelor existente în cadrul unităţii. Ea poate fi reprezentată de nivelul prevederilor de plan, a situaţiilor efective din perioada sau perioadele precedente, de nivelurile de îndeplinire a aceloraşi indicatori în alte unităţi etc.

De o importanţă deosebită în realizarea justeţei concluziilor la care se ajunge cu ajutorul comparaţiei, o constituie asigurarea comparabilităţii datelor. Comparabilitatea presupune exprimarea unitară a rezultatelor, asigurarea conţinutului omogen al indicatorilor şi a formei de exprimare a acestora, luarea în considerare a schimbărilor ce au intervenit în metodologia de calcul a indicatorilor comparaţi din diferite perioade sau locuri din care provin.

Principalele cauze care pot face ca unele date să nu fie comparabile pot fi:

- schimbările organizatorice survenite;

- schimbările teritoriale (arondări, dezarondări);

- utilizarea unor unităţi de măsură sau coeficienţi de echivalare diferiţi;

- modificarea conţinutului surselor informaţionale;

- utilizarea procedeelor diferite de determinare a indicatorilor în diferitele categorii de surse;

- modificarea metodologiei de determinare a indicatorilor de la o perioadă la alta etc.