Obținerea și valorificarea cepei în sistem ecologic

INTRODUCERE

Ceapa (Allium cepa, Fam, Liliaceae) ocupă suprafețele cele mai mari în cultură, dintre toate speciile grupei. Aceasta importanță o datorează modului diversificat de folosire în alimentatie, a posibilitaților de consum în tot timpul anului, precum si a utilizării ei în industria alimentară și farmaceutică.

Pe langa valoarea alimentară, ceapa asigura si o bună igiena a alimentației, datorită acțiunii antibiotice. Ea este eficientă în tratarea unor boli ca: astenie, litiaze biliare, afecțiuni respiratorii, gripă, arteroscleroză, diabet, cicatrizarea rănilor.

Grecii foloseau ceapa pentru atleti înaintea jocurilor olimpice. Ei mâncau ceapa, beau sucul de ceapă sau se frecau cu ceapa pe corp. Romanii foloseau des ceapa si o avea cu ei în călătorii. Astfel multe afecțiuni erau vindecate cu ceapă.

Învațatul roman Plinius cel batran descrie cum ceapa poate dezinfecta rani si mușcaturi de caine, cum poate vindeca vederea slabă, cum poate induce somnul si alina durerile de dinti. In evul mediu, ceapa ajunsese una dintre cele mai apreciate legume. Era folosita pentru o serie intreaga de intrebuintari medicinale: arsuri, răni, muscături de șarpe, paraziți, dureri de cap, caderea parului, dureri de stomac.

Particularități biologice ale cepei

La ceapă, ciclul de viaţă durează doi ani când se practică cultura prin semănat direct şi răsad sau trei ani, în cazul cultivării prin arpagic. Ceapa este o plantă de zi lungă, datorită faptului că formarea bulbului se declanşează la o durată de 14-16 ore iluminare zilnic. Datorită acestei particularităţi fiziologice se pot obţine bulbi pentru consum într-un singur an.

Principalele faze pe care le parcurg plantele în primul an de vegetaţie şi durata lor sunt următoarele: în timpul germinaţiei şi răsăririi apare mai întâi radicela şi apoi frunza cotiledonală care străbate stratul de pământ având forma de cot, datorită unei zone foarte active de creştere deasupra muguraşului şi alta înspre vârful frunzei cotiledonale, cu un ritm de creştere mai redus. Diferenţa dintre ritmurile de creştere ale celor două zone face ca vârful frunzelor cotiledonale şi tegumentul seminţei să iasă la suprafaţa solului.

Rădăcina este fasciculată. După germinarea seminţelor se formează o rădăcină primară care trăieşte până la apariţia primelor frunze adevărate, timp în care se formează şi tulpina adevărată, sub forma unui disc. În continuare încep să apară noi rădăcini adventive, iar rădăcina primară se usucă şi piere. Numărul de rădăcini care se formează în primul an variază între 30 şi 70. După intrarea în repaus a bulbului aceste rădăcini mor şi în primăvara anului următor, din partea inferioară a discului apar altele, în număr de 70-120. Înrădăcinarea este superficială, cea mai mare parte din rădăcini fiind răspândite până la 18-20 cm.

Bulbul de ceapă, are formă apropiată de cea sferică, fiind alcătuit din frunze modificate, îngroşate şi suprapuse, frunze care pornesc din discul aflat la partea inferioară a bulbului şi care reprezintă adevărata tulpină a plantei. La partea inferioară a discului cresc rădăcinile, iar la partea superioară, central, mugurii acoperiţi de frunze mai puţin îngroşate cu care formează conuri. Deasupra conurilor se dezvoltă suprapus frunzele groase ale bulbului, organe de rezervă.

Frunzele bulbului cresc deasupra solului tot suprapuse, au culoarea albă (falsă tulpină) la partea inferioară, se separă şi sunt verzi la partea superioară a plantei, sediul fotosintezei şi al biosintezei glucidelor de rezervă. În faza de maturare a bulbilor frunzele verzi încep să se usuce de la vârf. La exterior bulbii maturi au o pojghiţă alcătuită din frunze subţiri, uscate de culoare şi formă în funcţie de soi.

Inflorescenţa este o umbelă globuloasă alcătuită din 300-800 flori care se formează în vârful tulpinii florale, care este fistuloasă, fusiformă cu înălţimi 0,8-1,5 m. Inflorescenţa este protejată la început de o membrană de culoare alb-verzuie care crapă şi se desface înaintea înfloririi apoi se usucă şi cade.

Fructul este o capsulă triloculară, având în fiecare lojă maxim două seminţe. Seminţele sunt mici, de culoare neagră, au formă triedrică cu tegumentul tare şi zbârcit. Facultatea germinativă se păstrează 3-4 ani.

Soiuri cultivate. La noi în ţară se cultivă în principal soiuri care au bulbul de culoare galben-maronie sau roşie-violacee.