Optimizarea alimentației la puii broiler

Teoria optimizarii

Optimizarea reprezinta ansamblul de lucrări de cercetare operațională care urmărește găsirea celei mai bune soluții pentru rezolvarea unei anumite probleme, cum ar fi raționamentul, calculul care permite a găsi valorile unuia sau mai multor parametri ce corespund maximului unei funcții.

Optimizarea reprezintă activitatea de selectare, din mulțimea soluțiilor posibile unei probleme, a acelei soluții care este cea mai bună în raport cu un criteriu predefinit. Această definiție implică existența următoarelor componente:

1. O problemă tehnică constând în calculul matematic al unei soluții;

2. Existența mai multor soluții pentru aceeași problemă;

3. Un criteriu de selectare a soluției optime.

Funcția obiectiv reprezintă expresia matematică a criteriului de optimizare. Aceasta trebuie să reflecte eficiența economică a procesului și în același timp să răspundă obiectivelor funcționării oricărui proces chimic: siguranța în exploatare și respectarea condițiilor de calitate.

Problema de optimizare reprezintă o aplicație matematică de selectare a unei soluții, dintr-o mulțime posibilă, pe baza evaluării funcției obiectiv. Foarte multe probleme din domeniile matematicii, statisticii, ingineriei, economiei și științelor aplicate se pot formula ca probleme de optimizare.

Cercetarea operationala a aparut în timpul celui de-al doilea razboi mondial, când liderii militari au cerut inginerilor si matematicienilor sa studieze probleme legate de securitatea convoaielor militare de nave împotriva submarinelor si a operatiilor de bombardare. În prezent, cercetarea operationala este numita adesea si

„Stiinta managementului”, deoarece furnizeaza metode stiintifice si tehnice de luare a deciziilor optime în management, prin care se pot determina cele mai bune cai de operare ale unui sistem.

Programarea liniara (PL) este o metoda matematica de optimizare cu aplicatii în diverse domenii ca: industrie, agricultura, probleme de transport si repartitie, investitii, reclame, finante. Scopul principal consta în determinarea alocarii optime a unor resurse, de care se dispune în cantitati limitate, pentru a se

obtine valoarea optima a unui anumit obiectiv, de exemplu minimizarea costurilor de productie sau maximizarea profitului. Pentru rezolvarea oricarei probleme de programare liniara trebuie creat un model matematic.

Metode de rezolvare a problemelor de programare liniara

Dupa crearea modelului matematic al problemei urmeaza rezolvarea ei adica determinarea solutiei optime.

Exista mai multe metode de aflare a solutiei optime, printre care:

• Metoda grafica, ce se poate aplica doar pentru cazul în

care modelul are doar doua variabile de decizie x1 si x2.

• Algoritmul simplex, aplicabil la orice numar finit de VD, elaborat si aplicat de George B Dantzig în 1947.

Studiu de caz a alimentatiei pasarilor

Creşterea păsărilor domestice reprezintă o sursă importantă de acoperire a cerinţelor omului în proteine animale cu o înaltă valoare biologică, în special aminoacizi. Carnea de pasăre şi-a căştigat o poziţie foarte importantă între alimentele de origine animală, datorită atât calităţilor ei nutritive, cât şi costurilor de producţie reduse cu care se realizează faţă de alte alimente de origine animală. Valoarea alimentară a cărnii de pasăre se datorează prezenţei în compoziţia ei chimică a principalelor grupe de substanţe necesare vieţii: proteinele cu rol plastic şi lipidele cu rol energetic. În plus oligoelementele şi vitaminele conţinute îi conferă remarcabile proprietăţi nutriţionale şi organoliptice.

Spre deosebire de carnea de mamifere, carnea de pasăre este mai gustoasă şi în plus are sarcolema fibrelor musculare mai subţire, bobul mai fin şi o cantitate mai redusă de ţesuturi conjuctive; de asemenea carnea de pasăre este superioară cărnurilor provenite de la alte specii de animale domestice şi prin compoziţia ei chimică, conţinând mai multe proteine şi în unele cazuri (la palmipedele îngrăşate) chiar mai multe grăsimi de cea mai bună calitate. La grăsimile din carnea de pasăre se remarcă o participare mai mare a acidului oleic, ceea ce face ca punctul lor de topire să fie mai coborât (+33...+40ºC la găină, faţă de +41...+49ºC la taurine şi +44...+51ºC la ovine).

De asemenea şi randamentul la sacrificare este superior celui înregistrat la mamifere, de peste 80%, comparativ cu 55-70% la taurine sau cu 45-56,5% la ovine.

În ţara noastră, cât şi în celelalte ţări cu o avicultură avansată, cea mai însemnată cantitate de carne de pasăre se obţine pe seama creşterii hibrizilor comerciali de găină, curcă, raţă şi gâscă, specializaţi în această direcţie, dar în producerea de carne de pasăre prezintă interes şi alte specii de păsării domestice, aşa cum sunt: bibilicile, fazanii, prepeliţele, porumbeii şi mai recent, struţii. În timp ce, carnea de bibilică, fazan, prepeliţă sau porumbel face parte din categoria ,,delicatese", carnea provenită de la găină şi curcă este considerată a fi un produs dietetic, întrucât are o foarte mare digestibilitate a componentelor, un conţinut optim de grăsimi, o cantitate mică de ţesuturi conjuctive şi o pondere ridicată a ţesutului muscular de cea mai bună calitate.