Piata Agricola Comuna. Aquis-ul Comunitar in Domeniul Agriculturii

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Piata Agricola Comuna. Aquis-ul Comunitar in Domeniul Agriculturii.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 22 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Gheorghe Cretoiu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domenii: Agronomie, Stiinta Administratiei, Stiinte Politice

Extras din document

Capitolul 1

Introducere

Politica Agricola Comuna (PAC) este printre primele politici comune adoptate de Uniunea Europeana – pe atunci, Comunitatea Economica Europeana. Geneza ei a fost o reactie la problemele alimentare care au urmat celui de-al doilea razboi mondial.

Trebuie precizat de la bun început ca termenul de “politica comuna” reflecta în mod fidel una dintre trasaturile definitorii ale PAC, si anume aceea ca, pentru circa 90% din produsele agricole, decizia nu mai apartine statelor membre, ci Uniunii Europene. De ce, asadar, statele europene au considerat necesar sa cedeze din prerogativele suveranitatii într-un domeniu asa de sensibil cum este cel agricol?

În linii mari, sunt doua motive care au condus la aparitia acestei politici.

Primul, a fost nevoia unei “fluidizari” a comertului european cu produse agricole, si mai ales dorinta tarilor exportatoare de a se asigura de certitudinea plasamentului produselor lor.

La sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial, productia agricola a cunoscut o scadere accentuata în Europa. Problema era grava în special în Franta si Germania. Pentru a asigura continuitatea aprovizionarii, guvernele au început sa apeleze la importuri din America de Nord. Situatia a început sa se amelioreze în anii 50, când mecanizarea si exodul unei parti însemnate a fortei de munca agricole înspre industrie au determinat cresterea productivitatii si productiei agricole si a veniturilor fermierilor. Însa, pe fundalul unei importante crescânde a sectorului industrial si a inelasticitatii la pret a cererii pentru produse agricole, veniturile care se puteau obtine din agricultura au ramas în urma celor din industrie. În acest context, pentru a evita redeschiderea unor conflicte sociale mai vechi, guvernele au început sa adopte masuri de protectie vamala si sprijinire a productiei, variabile ca forma si intensitate de la o tara la alta. La adapostul protectiei, productia agricola a crescut independent de cerere, ceea ce a generat surplusuri, care trebuiau exportate. Problema era pronuntata în special în Franta, pentru productia de grâu. În cautarea unor debusee la export, comertul între tarile europene se realiza pe baza de acorduri bilaterale. La nivel european, comertul cu produse agricole era puternic distorsionat.

Ideea unei reglementari europene a pietei pentru produsele agricole a fost a Olandei, ale carei exporturi de carne si produse lactate, îndeosebi pe piata germana, erau amenintate de concurenta daneza. Asezarea cadrului comercial pe baze unitare era, pentru olandezi, singura solutie care putea sa garanteze stabilitatea si continuitatea exporturilor olandeze de produse agricole. Ideea a fost bine primita si de Franta, care se confrunta cu mari surplusuri la productia de grâu.

Al doilea motiv, a fost o anumita temere fata de situatia în care forta de munca eliberata din agricultura ca urmare a mecanizarii n-ar fi putut fi absorbita în acelasi ritm de celelalte sectoare ale economiei, caz în care veniturile agricole ar fi scazut si mai mult relativ la cele din industrie. Dezvoltarea unei viziuni comune, la nivel european, de protejare a veniturilor fermierilor ar fi putut preveni o astfel de situatie. Iata cum conjunctura economica, împreuna cu vointa politica, au dat nastere politicii agricole comune. Prima reflectare a acesteia se regaseste în Tratatul de la Roma (1957).

Politica agricola comuna este nu numai una dintre primele politici comune, dar este si printre cele mai importante. Importanta ei deosebita în cadrul constructiei comunitare este reflectata prin câteva trasaturi distincte:

Este o politica prin excelenta integrationista, în mai mare masura chiar decât Piata Interna, unde standardele armonizate le-au înlocuit doar în proportie de circa 10% pe cele nationale. În ce priveste PAC, politicile agricole nationale au fost înlocuite, pentru marea majoritate a productiei agricole, de reglementari comune de functionare a pietelor si comercializare a produselor

Este o politica mare consumatoare de resurse financiare. Politica agricola consuma, prin sistemul complex de subventii si alte stimulente financiare, circa jumatate din bugetul comun.

Manifesta un grad sporit de vulnerabilitate la presiunile de lobby, altele decât cele economice prevalând adesea în luarea deciziei de politica agricola. Trei sunt ratiunile mjore care justifica de ce factorii politici sunt foarte sensibil la lobby-ul exercitat de producatorii agricoli. Pe de o parte, sectorul agricol este cel care furnizeaza una din resursele indispensabile existentei umane, si anume hrana. Pe de alta parte, agricultura este un sector traditional, cu radacini adânci în istorie, si simbolistici - sub forma traditiilor, cutumelor, legendelor - ce reprezinta izvoare fundamentale în conturarea identitatilor nationale. În sfârsit, organizatiile producatorilor agricoli au capatat o influenta foarte puternica în timpul razboiului, pe care ulterior si-au pastrat-o, iar pe parcursul dezvoltarii PAC, si-au consolidat-o. Conceptia însasi a PAC, de protejare a veniturilor producatorilor agricoli, a avut o contributie însemnata la consolidarea pozitiei acestor organizatii.

Fisiere in arhiva (1):

  • Piata Agricola Comuna. Aquis-ul Comunitar in Domeniul Agriculturii.doc

Alte informatii

Referatul a fost prezentat la cursul Integrare Europeana si Politici comunitare