Politica agricolă comună

1. Introducere

Dupa cel de-al doilea razboi mondial sau format doua opinii diametral opuse cu privire la cooperarea europeana. Prima consta in a realize o simpla zona vasta de liber schimb prin eliminarea barierelor vamale si a altor restrictii din calea schimburilor reciproce. A doua opinie presupunea constituirea unei uniuni economice, a carei prima etapa ar fi fost “ afirmarea unei personalitati proprii prin realizarea unei uniuni vamale”, opinie aflata intr-o dubla divergenta fata de prima: privind supranationalitatea si privind deschiderea catre restul lumii occidentale (Pierre Guillaume “ Nouvelle histoire economique” ). Ca urmare a acestor doua conceptii diferite, europa occidentala s-a scindat in doua: tari care au semnat la 4 ianuarie 1960 la Stockholm Conventia de creare a Asociatiei Europene a Liberului Schimb (Marea Britanie, Austria, Danemarca, Norvegia, Portugalia, Suedia, Elvetia) si tari care au format Comunitatea Economica Europeana (Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg).

Prin formarea Comunitatii Economice Europene, statele member si-au propus coordonarea eforturilor pentru promovarea dezvoltarii economice si ridicarea accelerata a nivelului de viata; stabilirea unei piete comune si apropierea progresiva a politicilor lor economice au fost considerate directiile principale de actiune.

2. Debutul politicii agricole comune

Interese politice si economice au determinat includerea agriculturii in procesul constructiei europene si aplicarea unei politici comune prin care agricultura avea sa devina expresia cea mai fidela a principiilor de functionare si existenta a unui sistem integrat.

Principalii factori care au determinat includerea agriculturii in procesul de integrare prin aplicarea unei politici comune au fost: diversitatea politicilor agricole nationale, disparitatile structurale si randamentele scazute in agriculturile europene, importanta politica a agricultorilor si contextul international.

Politica Agricola Comuna este considerate o continuare la nivel comunitar a politicilor existente in tarile europene in anii ’50, un fel de “ cel mai mic multiplu comun al politicilor nationale”. Debutul unor veritabile politici agricole in Europa se datoreaza crizei agricole din secolul trecut. Reactia tarilor europene a fost diferita; unele au preferat liberul – schimb (Marea Britanie, Olanda , Belgia, Danemarca) in timp ce altele au optat pentru protectionism (Franta si Germania).

Obiectivele si principiile PAC

Prin Politica Agricola Comuna tarile membre si-au dorit atingerea urmatoarelor obiective:

1) Cresterea productivitatii in agricultura, promovarea progresului tehnic, asigurand dezvoltarea rationala a productiei agricole si utilizarea optima a factorilor de productie, indeosebi a muncii;

2) Asigurarea unui nivel de viata echitabil populatiei agricole, in special prin ridicarea venitului individual al celor ce lucreaza in agricultura;

3) Stabilizarea pietelor;

4) Garantarea securitatii in aprovizionare;

5) Asigurarea de preturi rezonabile pentru consumatori.

Tratatul de la Roma propunea in fact elaborarea unui program Comun de dezvoltare a agriculturii tarilor membre care sa tina cont de:

a) caracterul particular al activitatii agricole decurgand din structura sociala a agriculturii si disparitatile structurale si naturale intre diversele regiuni agricole;

b) necesitatea de a opera gradual ajustarile oportune;

c) faptul ca, in statele membre, agricultura constitue un sector intim legat de ansamblul economiei.