Politica agricolă comună - întrarea României în UE

1 „PAC reprezintă un set de politici menite să crească veniturile fermierilor din UE. Reprezintă aproape jumătate din bugetul UE, dar fermierii continuă să părăsească pământul.

PAC a zilelor noastre e o matrice extrem de complexă de politici, dar nu întotdeauna a fost aşa.

Politica a adus o serie de probleme care au declanşat o serie de reforme.

Reforma PAC – în particular reducerea „ price-floor” al UE către nivelurile preţurilor mondiale – a rezolvat o serie dintre problemele PAC anterioare.

La reuniunea de la Berlin din martie 1999, liderii UE au căzut de acord asupra viitoarei reforme a PAC în contextul planificării bugetare pe termen mediu pentru 2000-2006. Reformele vor continua reducerea „price- floor” şi compensarea fermierilor pentru o parte a pierderilor prin creşterea plăţilor directe. Important de notat este faptul că reforma propusă prin Agenda 2000 a angajat UE să fixeze cheltuielile totale ale PAC în termeni reali.

În ciuda preţurilor ridicate şi a subvenţiilor masive, populaţia agricolă a UE continuă să scadă pentru că sprijinul PAC e distribuit într-o manieră extrem de neobişnuită. Cele mai mari ferme, care reprezintă doar 5% din numărul total al fermelor UE15, primesc jumătate din bani în timp ce fermele mici, care reprezintă peste 50% dintre fermele UE15 primesc doar 4 procente.

Plăţile PAC către cele mai mici ferme UE sunt prea mici pentru a-i ajuta.

Mărimea plăţilor directe a fost astfel calculată încât să compenseze pierderile din scăderea preţurilor. Deoarece fermierii mari, bogaţi obţineau cea mai mare parte a câştigurilor din preţurile ridicate în condiţiile PAC fără reformă, este natural că plăţile compensatorii directe sunt cel puţin la fel de inechitabile.

Doar 65% din cheltuielile PAC reprezintă plăţi directe, deci cifrele nu surprind tot, dar ceea ce arată ele este ca un deschizător de ochi.

În ciuda reformelor de până acum, PAC continuă să consume jumătate din bugetul UE, continuă să aplice taxe ridicate la importurile de alimente şi să subvenţioneze exportul unor alimente.

Într-adevăr, chiar dacă reformele din iunie 2003 sunt suficiente pentru a permite finalizarea actualelor negocieri în cadrul OMC, presiunea pentru reformă nu va înceta.”

Intrarea României în UE- o nouă provocare

La 1 ianuarie 2007, România a aderat la UE alături de Bulgaria şi a marcat o etapă istorică în reconstruirea Europei. Astfel, Europa beneficiază de până la 500 milioane de consumatori datorită stabilităţii şi securităţii politice garantate. România trebuie să îşi adapteze rapid economia agricolă şi de dezvoltare rurală pentru a se putea integra în piaţa internă a Uniunii Europene şi a adopta în totalitate Politica Agricolă Comună (PAC).

Agricultorii din România au acces la piaţa unică a UE şi beneficiază de preţurile ei relativ stabile, precum şi de plăţi directe (introduse treptat pentru a atinge nivelul complet al UE) şi de măsuri de dezvoltare rurală.