Problema Agrara - Doctrine Economice

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Problema Agrara - Doctrine Economice.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 8 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domenii: Agronomie, Geografie

Extras din document

Istoria poporului nostru atestă cu puterea de convingere a faptelor că agricultura a reprezentat pe parcursul a lungi perioade istorice ocupaţia de bază a locuitorilor meleagurilor noastre şi de asemenea ca ţăranul român a avut un rol important în dezvoltarea economico-socială şi politică a ţării; ţărănimea a avut din cele mai vechi timpuri şi pe parcursul unor întregi şi întinse epoci istorice, o misiune grea şi complexă, a fost mereu categoria socială cea mai defavorizată, cea mai supusă la sacrificii şi jertfe. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, începutul secolului XX, alături de problema desavârşirii unităţii naţionale, se pune în discuţie şi existenţa unei probleme agrare în teritoriul românesc.

Perioada 1864-1921 este marcată de două dintre reformele agrare foarte importante pentru evoluţia economiei, agriculturii şi chiar a situaţiei economico-sociale a ţărănimii înspre mai bine. Măsurile luate şi reformele făcute au generat destul de palid, un pas înainte în direcţia unor modificări ale raporturilor de proprietate şi ale relaţiilor de muncă.

Marea răscoală din primăvara anului 1907 a constituit, prin amploarea acţiunilor desfăşurate, prin durata şi intensitatea ei, ca şi prin aria sa de răspândire, cea mai impresionantă ridicare la luptă a ţăranilor, din istoria modernă a României. Declanşată la capătul unui neîntrerupt lanţ de mişcări ţărăneşti, desfăşurate începând din 1888, răscoala din 1907 constituie corolarul firesc al situaţiei ţărănimii române de la cumpăna secolelor al XIX-lea – al XX-lea.

1. Problema agrară în România, la cumpăna secolelor al XIX-lea – al XX-lea

Transformările survenite în economia românească, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, şi-a pus amprenta şi asupra dezvoltării agriculturii, care continuă să fie baza economiei româneşti. Predominarea agriculturii, în ansamblul economiei naţionale şi afirmarea deschisă a contradicţiilor din cadrul său - a generat, în societatea românească, o veritabilă problemă agrară care, după anul 1878, a urmat o evoluţie lentă, către o relaţie impusă de realităţile din lumea satului românesc.

Efectele reformei agrare din 1864 au fost mult sub aşteptări. Deşi ţăranii au fost împroprietăriţi, nu s-a dezvoltat o categorie prosperă de mici proprietari funciari, de ţărani independenţi, acea „coloana vertebrală economică şi socială a unei monarhii constituţionale.” În schimb, un mare număr de ţărani au rămas dependenţi de foştii lor moşieri. Pentru ca efectele reformei să fi fost pozitive, erau necesare investiţii considerabile şi, îndeosebi, îmbunătăţirea stării materiale, morale şi intelectuale ale ţărănimii, schimbarea mentalităţilor, înzestrarea cu mijloace de producţie la cerinţele epocii. Cu alte cuvinte, trebuiau pregătite acele condiţii pe care, la iniţierea reformei, liberalii radicali le considerau necesare pentru ca reforma să poată da rezultatele scontate. Din păcate, nici una dintre aceste condiţii nu au putut fi îndeplinite. Ele urmau să se materializeze în timp. Reforma a fost adoptată în lipsa acestor pregătiri probabile. Dar aşa cum observa academicianul Gh. Platon, „evoluţia particulară a situaţiei din agricultură nu este o consecinţă a lipsei de interes a claselor conducătoare (a elitelor) faţă de agricultură, de ţărănime şi de problemele sale. Alături de celelalte probleme legate de constituirea societăţii moderne (româneşti) şi de rezolvarea opţiunilor naţionale, acestea au fost percepute tot timpul ca forme de găsire a soluţiilor capabile să amelioreze problemele economice legate de agricultură şi cele sociale, generate de situaţia în care se afla ţărănimea: interesele erau şi cele ale claselor – dar şi cele superioare, naţionale. Rezolvările nu puteau depăşi, însă, mijloacele existente. Ele trebuiau înscrise în limitele consemnate de legea din 1864 şi de Constituţia din 1866. Proprietatea sacră şi inviolabilă a fost consacrată de actul fundamental în proporţiile stabilite de reforma din 1864. Organizarea agriculturii şi transformările ulterioare trebuiau realizate pornindu-se de la această stare de lucruri.”

În linii generale, politica agrară urmărită şi aplicată de cele două partide de guvernământ – liberal şi conservator – nu se deosebeau, în punctele sale esenţiale. Şi unul, şi celalalt, se pronunţau pentru menţinerea marii proprietăţi şi pentru constituirea unei proprietăţi ţărăneşti mici, capabile să realizeze echilibrul economic, social şi politic în lumea satelor. Aceasta cu atât mai mult cu cât s-a constituit şi o nouă categorie de proprietari funciari, ridicaţi din rândurile burgheziei, care a alimentat rândurile vechii moşierimi. În timp ce, în general, conservatorii se situau pe poziţia intransigentă a apărării proprietăţii, constatând că era reformelor se încheiase odată cu domnia lui Cuza, dezvoltarea societăţii urmând a se face pornindu-se de la realităţile existente – liberalii apreciau dezvoltarea într-un orizont mai larg şi într-o alta dinamică

Fisiere in arhiva (1):

  • Problema Agrara - Doctrine Economice.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREŞTI FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ