Proprietăți nutritionale. Activitatea funcțională și biologică a feniculului

1. Generalități

Feniculul este fructul, diachena prelungită, a plantei perene care este comestibilă și face parte din familia Umbelliferae. Se cultivă atât în Dobrogea cât și în regiunile mediteraneene și sud-vestul Asiei.

Este o plantă erbecee cu tulpina dreaptă, cilindrică, fin strată longitudinal, înaltă până la doi metrii și ramificată începând de la bază. Radăcina feniculului este pivotantă, pătrunde în sol până la adâncimea de 80-100 cm și dezvoltă numeroase rădăcini adventive. Bulbul de fenicul este alb, uneori cu nuanțe de verde deschis, cu un gust asemănător cu cel al țelinei. Frunzele, prevăzute la bază cu o teacă dezvoltată, sunt alungit-triunghiulare și multipenat-partite. Florile sunt mici, galben-aurii, dispuse în umbele mari, terminale. Fructele mature sunt de culoare cenușie sau brun-verzuie, au miros plăcut și gust dulceag. Se aseamănă cu mărarul, cu care poate poleniza încrucișat, rezultând semințe lipsite de aromă. Uleiul volatil determină acțiunea farmacologică:antiseptică, sedativă, carminativă și expectorantă.

Semințele de fenicul au un miros specific și un gust dulceag, puțin arzător, datorită uleiului eteric, care conține:50-60% anetol precum și terpenele camfen, dipenten, d-limomen, alfa-felandren, d-alfa-pinen, aldehida anisica și cetonele anisica și d-fenconica. Semințele de fenicul au o aromă apropiată de cea a anasonului, din cauza asemănării compoziției chimice a uleiurilor eterice respective.

Semințele de fenicul sunt utilizate în industria panificației și a lichiorului și pentru anumite preparate dietetice(mierea cu feniculul).

Fructele de fenicul exercită efecte aperitive, digestive, antispasmodice, expctorante, slab laxative, fiind recomandate ca digestiv, carminativ, galactogog, expectorant și vermifug. Infuzia obținută din fructele de fenicul și de chimion se recomandă în special copiilor pentru prevenirea colicilor și mamelor pentru a stimula producerea laptelui. Un amestec de ulei de fenicul și miere previne tusea la copii și persoane în vârstă. Semințele de fenicul se mestecă pentru profilaxia gripei.

Semențele și uleiul volatil de semințe de fenicul intră în compoziția a numeroase lichioruri, celebre: Genepi, Ratafia.

Fructele de fenicul, ca și cele de chimen, reduc spasmele digestive și balonările, favorizează evacuarea gazelor intestinale și calmează durerile abdominale.

2. Compoziția chimică a semințelor de fenicul

Compoziția chimică a semințelor de fenicul variază mult cu proveniența lor și este, în medie, următoarea:apa-10-16%, ulei eteric 3-6%, substanțe azotoase 16-17%, substanțe solubile neazotoase 4-5%, substanțe grase 9-12%, celuloza 10-16% și cenușa 0,4-5,6%.

Fructele de fenicul, numite și fructe de anason dulce, conțin 2-7% ulei volatil format din anetol, transanetol și cisanetol, limonen, alfa-pinen, fenconă, metilcarvicol, extragol; lipide, aleuronă, derivați cumarinici, flavonoide (cvercitin, camferoglicozid, flavonol-3-glucuronid), zaharuri, substanțe minerale, ceruri, mucilagii, stigmasterină.

Feniculul (Foeniculum vulgare) este folosit în tratarea a numeroase afecțiuni datorită proprietăților acestuia: antispastic, tonic nervos, dezinfectant. În medicina populară, feniculul era utilizat pentru vindecarea constipației, balonărilor, calmarea colicilor.

Există câteva preparate pe bază de fenicul apreciate ca excelente remedii naturale: ceaiul de fenicul, necesar în vindecarea bronșitei, laringitei, amigdalitei, faringitei, oboselii fizice și psihice. Pulberea preparată din semințe de fenicul ajută la tratarea celulitei, depresiilor, amenoreei, digestiei lente, durerilor de cap. Vinul preparat din fructele de fenicul reprezintă un remediu natural excelent. Fructele de fenicul au proprietatea de a calma și alina durerile de orice natură și se pot utiliza sub forma de diverse preparate.

Printre componentele uleiului volatil se numără și metilchavicolul (estragol), anisaldehida, hidrocarburi terpenice ca: α pinen, α felandren, limonen. În compoziția fructelor de fenicul au mai fost puse în evidență: furanocumarine (xantotoxină, bergapten, imperatorină), acizi polifenolcarboxilici (acid cafeic, acid clorogenic), flavonoide, glucide, proteine (14 22%), precum și un ulei gras (9 20%), format din gliceride ale acizilor petroselinic, oleic, linolic. Uleiul volatil de fenicul care se utilizează în aromaterapie trebuie să corespundă anumitor cerințe în ceea ce privește compoziția chimică: să aibă eteri monoterpenici 55 85%, între care să predomine trans anetolul; hidrocarburi monoterpenice între 15 și 30%, în principal α pinen și limonen, mai puțin de 5% monoterpen cetone (fenconă), monoterpenoli până la 3% (fencol), oxizi până la 4% (mai ales 1,8 cineol).