Risc și Incertitudine în Agricultură

1.1 Conceptualizare

Producţia constituie condiţia esenţială a existenţei societăţii omeneşti.

Pentru a putea trăi, omul trebuie să producă neîncetat, să creeze bunuri materiale. În procesul muncii, omul foloseşte uneltele de muncă şi acţionează asupra naturii, asupra obiectelor muncii. Între om şi natură se stabileşte un contact permanent, se creează raporturi de intercondiţionare. Omul nu se adaptează în mod pasiv la condiţiile existente în natură, ci caută să supună natura înconjurătoare să o adapteze la nevoile vieţii sale.

Producerea unor fenomene sau evenimente poate să provoace pierderi materiale, să stânjenească activitatea economică, să pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a oamenilor. Pericolele la care omul este supus sunt generatoare de pagube, şi de aceea el trebuie să le cunoască pentru a se pune la adăpost de efectele lor, pentru a acţiona împotriva lor. Forţele naturii declanşează calamităţi cu efecte distructive puternice, printre care se numără : seceta, îngheţul, ploile torenţiale, uraganele, inundaţiile, cutremurele de pământ, trăsnetul, incendiile prăbuşirile şi alunecările de teren, avalanşele de zăpadă, etc.

În asemenea condiţii riscurile agricole produc adevărate dezastre. Lanuri care trebuie să fie recoltate, livezi sau vii pe rod, grădini de legume pot fi distruse de o grindină puternică, lăsând în urma ei pierderi materiale şi pierderi financiare ridicate.

Animalele care sunt uneori singurul mijloc de muncă sau animalele de producţie, destinate tăierii sau vânzării pot fi răpuse într-un timp scurt de un accident sau de o boală care lasă în urmă pierderi ireparabile. Clădiri care constituie adăpostul unei familii de agricultori, uneori chiar singurul loc de muncă, cu tot ce se cuprinde în ele, averea greu agonisită, uneori cu privaţiuni, sau recolte strânse în şire sau locuri de depozit, pot să fie distruse de flăcări lăsând posesorii lor săraci, fără adăpost şi chiar fără posibilitatea de a le reface.

Particularităţile producţiei agricole, dependenţa acesteia de complexitatea condiţiilor naturale, economice, tehnice, sociale, politice, imprimă procesului dezvoltării acestei ramuri vitale a economiei naţionale o evoluţie sinusoidală, chiar dacă pe termen lung se constată o creştere. Producţia agricolă, prin specificul ei, se află sub influenţa acţiunii unor factori naturali, care îşi pun amprenta asupra nivelului rezultatelor economico-financiare. În perioada contemporană, aplicarea ştiinţei agricole, a tehnicilor şi tehnologiilor moderne, limitează acţiunea negativă a factorilor naturali. Inundaţiile pot fi parţial prevenite prin regularizarea râurilor, prin îndiguiri şi drenaje, brumele timpurii de toamnă şi târzii de primăvară pot fi combătute prin utilizarea unor soiuri rezistente la îngheţ, cu o perioadă scurtă de înflorire, epizootiile sunt combătute prin tratamente profilactice, etc.

Cu toate realizările în domeniul tehnic, oscilaţiile producţiei agricole nu au fost eliminate, ci doar limitate sub aspect cantitativ. Mai mult chiar, în condiţiile modernizării agriculturii, efectul unor riscuri generate de factorii naturali poate să crească. Într-o agricultură intensivă orice deviere anormală a condiţiilor naturale are un efect determinant asupra producţiei.

Starea de probabilitate în derularea ciclică a condiţiilor de climă determină, cu toată dezvoltarea tehnologică nerealizarea producţiei, ceea ce are consecinţe negative asupra rezultatelor financiare programate. Fiecare proces de producţie poate determina o sumă de rezultate necunoscute, chiar dacă statistic se cunosc probabilităţile de apariţie a unor fenomene.

Adăugând la situaţia creată de factorii naturali, factorii de risc conjuncturali (speculativi), rezultă mărimea totală a riscului total final ce poate apare în activitatea întreprinzătorului.

Chiar dacă modul de manifestare şi urmările unor riscuri pot fi măsurate, nu se poate însă prevedea timpul şi spaţiul în care se vor produce. Când riscul este determinat de factorii care privesc raportul producţie – spaţiu – timp, el poate fi încadrat în categoria riscurilor economice, cu singura dificultate în ceea ce priveşte determinarea variabilităţii climei. Extinderea teoretică a ariei şi a timpului în care poate surveni un risc ar impune producătorului agricol să ia măsuri preventive pe o suprafaţă mare şi pe termen lung, ducând în final la o creştere a costurilor şi la o pierdere financiară nejustificată economic. Practic însă, prin acţiunea unor factori naturali, economici, tehnici etc., certitudinea în sfera riscurilor speculative poate deveni incertitudine.

Comparativ cu riscul, incertitudinea în agricultură îmbracă o multitudine de forme şi este determinată de caracterul aleatoriu al producerii unor evenimente naturale (climatice).

Riscul agricol este un risc natural care îşi are arealul de manifestare în agricultură şi care ameninţă un patrimoniu agricol.

În general prin „risc” se înţelege posibilitatea de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă.