Rossa și Anthurium

Introducere

Istorie

Genul Roşa este, din punctul de vedere al evoluţiei, destul de tânăr, dar totuşi mult mai vechi decât istoria omenirii. Nu se ştie exact când a început omul să-şi aducă trandafirii în grădină, începutul cultivării trandafirilor fiind probabil legat de delimitarea teritoriului cu ajutorul arbuştilor spinoşi sau de utilizarea lor medicinală.

Se presupune că primii trandafiri de grădină au fost crescuţi în China, unde cultura aranjamentelor florale datează aproximativ din anul 2700 î.e.n. în jurul anului 500 î.e.n, Confucius descrie trandafirii din grădinile imperiale. Herodot menţionează trandafirul cu 60 de petale al legendarului rege Midas. Theophrastus descrie diverse culori şi modalităţi de înmulţire ale trandafirului, iar Epicur ar fi deţinut în Atena o grădină particulară de trandafiri, pentru a-şi asigura în permanenţă flori proaspete.

Din Grecia, trandafirii au ajuns la Roma. Există nenumărate rapoarte despre folosirea lor în număr deosebit de mare.

După căderea Romei, folosirea pe scară largă a trandafirilor a reînceput în timpul lui Carol cel Mare, care, într-o listă de circa 100 plante, alcătuită în anul 794, a aşezat trandafirul pe locul al doilea, după crin. Din cărţile secolului XVI reiese că se foloseau doar puţine soiuri şi cunoştinţele despre trandafiri erau foarte limitate, aşadar trebuie să fi fost o adevărată atracţie grădina familiei Fugger, care deţinea în anul 1580 peste 770 tufe de trandafiri.

Cultivarea trandafirilor pentru creşterea diversităţii a început de-abia în secolul 19. înmulţirea prin rădăcini, butaşi sau marcotaj nu permitea o răspândire prea mare. Cuvintele lui Heinrich Hesse din 1740 ne arată ce raritate era, pe atunci, un trandafir obţinut prin oculaţie (altoirea în ochi):

"La Brabant în Briissel, în grădina unui neguţător, zis domnul Weywos, am altoit un astfel de trandafir, care a căpătat în trei ani un aspect atât de deosebit, încât chiar guvernatorul spaniol mi-a oferit pentru el o sută de ducaţi, pe care i-am refuzat. Am altoit imediat alţi tran¬dafiri, care au crescut bine, însă am pornit în călătorie şi nu pot să ştiu cum s-au dezvoltat; pentru osteneala mea am primit o duzină de taleri."

De-abia în cea de-a doua jumătate a secolului trecut, tehnicile de altoire dezvoltate în paralel în Saxonia şi Schleswig-Holstein au permis reproducerea în număr mare şi răspândirea trandafirului ca plantă decorativă.

Atunci a devenit posibilă folosirea trandafirilor în număr mare. în noua sa postură de "rege al florilor" a fost plantat pretutindeni în straturi închise. Curând a devenit clar că aceasta nu era soluţia potrivită. Unul dintre cei care sugerau o utilizare mai variată a trandafirilor a fost Karl Foerster. în mare parte, îndemnurile lui sunt valabile şi astăzi, după mai mult de 60 de ani. în anul 1934 scria, sub titlul "Erezia trandafirilor":

"De cele mai multe ori sunt cultivate binecunoscutele straturi de trandafiri, care preocupă mult prea puţin ochiul omenesc. O singură privire şi gata... Nu cred că va mai dăinui mult vechiul strat de trandafiri, cu folosirea în masă a unui singur sortiment, înconjurat doar de pietriş şi gazon. Este o "soluţie" mult prea simplă."

Privind înainte, el scrie în alt capitol:

"Pentru cunoscătorii acestui minunat fluid al vieţii, suspansul legat de viitorul trandafirilor creşte în fiecare zi.

Viata alături de trandafiri nu este numai fericire spirituală, ci ne intră într-un anumit fel în sânge, precum ambrozia, aducând cu sine o stare de spirit unică."

Clasele principale de trandafiri

Trandafirii prezintă o diversitate incredibilă. Nu este vorba numai de numărul soiurilor (care se ridică la peste 35000) ci de toate caracteristicile posibile - culoarea florilor, mărimea şi forma acestora, viteza şi forma de creştere sau aspectul frunzelor. Pentru o mai bună înţelegere este necesar un sistem de clasificare. Nici unul dintre cele existente nu poate satisface toate cerinţele, unele sortimente neputând fi încadrate clar în nici o categorie. Este recomandabil un sistem de clasificare în funcţie de utilizarea diferitelor sortimente.

Hibrizi de ceai (TH)

Această clasă denumită şi a "trandafirilor nobili" sau "de grădină" cuprinde sortimente cu flori mari, "nobile" care se dezvoltă din boboci mai mult sau mai puţin ascuţiţi şi sunt foarte bogate.

Prin ilustraţiile din cataloage s-a răspândit convingerea că florile acestor sortimente sunt întotdeauna individuale pe tulpină. Aceasta este, de regulă, o impresie incorectă. Lângă inflorescenţa principală se află mai multe flori secundare, după ruperea cărora se obţine tulpina cu o singură floare.

Aceste sortimente sunt cultivate datorită florii individuale, deseori pentru tăiere. Este falsă şi ideea că trandafirii Thea au numai culoarea galbenă. Trandafirii de ceai (Thea) sunt o clasă veche de trandafiri, care astăzi nu se mai găseşte în comerţ. Galbenul intens, astăzi obişnuit, nici nu a existat la primii trandafiri de ceai.

Trandafirii pentru straturi

Prin acest termen înţelegem sortimentele de trandafiri care se plantează în grupe mari, adică în straturi. Există soiuri cu o mare varietate în ceea ce priveşte mărimea şi forma florilor. Florile sunt numeroase şi apar la capătul ramurilor crescute în anul respectiv. Floarea individuală are un rol mai puţin important decât plantele şi straturile de trandafiri luate în ansamblu. Clasificarea între trandafirii Floribunda (FI), hibrizii Polyantha (PH) şi trandafirii Polyantha (Pol) propriu-zişi este neimportantă şi foarte dificil de realizat, căci numeroasele forme intermediare împiedică o delimitare clară.

Trandafirii urcători

Trandafirii urcători sunt specii care dezvoltă ramuri foarte lungi. Necesită un reazem de care să fie legaţi. Există sortimente care înfloresc o singură dată pe an sau mai des. Cele care înfloresc o singură dată pe an, au de obicei flori foarte bogate şi cresc repede. într-un an îşi dezvoltă ramuri foarte lungi, pe care în anul următor apar

florile.

Soiurile care înfloresc de mai multe ori pe an au o creştere mai lentă, pentru că florile se ivesc pe ramurile din acelaşi an. Din acest motiv, aceşti trandafiri nu ating înălţimi deosebite decât după mai mulţi ani. Folosirea termenului de "trandafir agăţător" este greşită, pentru că trandafirul nu se poate înfăşură în jurul unui suport, ca fasolea, şi nu se poate agăţa de el precum viţa de vie.

Trandafirii-arbuşti

Şi în această categorie de trandafiri există soiuri care înfloresc o singură dată pe an şi soiuri care înfloresc de mai multe ori. Soiurile de trandafir care înfloresc o singură dată sunt denumite deseori "trandafiri de parc", celelalte sunt folosite ca arbuşti decorativi şi sunt plantate individual sau în grupe foarte mici. Trandafirii-arbuşti pot avea flori simple sau multiple, mici sau mari, pot creşte vertical sau pot avea o formă "plângătoare". înălţimea lor depăşeşte un metru şi poate atinge deseori chiar 2 metri. Statura finală a plantei depinde de soi, de amplasare, de temperatura mediului şi de metoda de tăiere.