Standarde de calitate și comercializare pentru pepenele galben

Pepenele galben face parte din ordinul Curcubitalis ,familia Curcubitaceae ,genul Cucumis, specia melo. El prezintă numeroase soiuri ,care se deosebesc intre ele după caracterele morfologice .

Pepenele galben se aseamănă cu castravetele, dar unele diferențe sunt notabile.Sistemul radicular este puternic ramnificat (masa principală a rădăcinilor se dezvoltă în stratul arabil al solului), fiind mai sărac decât la castravete. (fig. 1)

Cotiledoanele sunt de formă ovală ,mai mult sau mai puțin groase,cărnoase ; mărimea lor depinde de regulă de mărimea semințelor din care provin , fiind în raport direct proporțional cu acestea. Frunzele cotiledoanelor au marginea dreaptă și o nervură centrală intermediară de la care pleacă altele laterale .

Tulpina este erbacee, târâtoare, aproape cilindrică, mai subțire ca la castraveți, acoperită cu peri fini și deși. Se ramifică puternic, formând tulpini de ordinul I, II, și III și emite cu ușurință rădăcini adventive.

Frunzele sunt alterne, lung pețiolate, palmate sau reniforme, cu marginile întregi sau lobate (cu 3-4 lobi rotunjiți), acoperie cu perișori fini. La subsuoara frunzelor apar ramificațiile tulpinii, florile și cârceii.

Pețiolul frunzei este aproape rotund ,cu un șanț pe latura care este in continuarea nervurii principale . Este de culoare verde ,acoperit cu perișori albi,așezați mai des și mai regulat pe muchii. Lungimea și grosimea lui depind de particularitațile soiului,de mărimea limbului și de condițiile de cultură. Grosimea poate fi de 5-10 mm, iar lungimea de 10-20 cm .

Plantele sunt monoice și poartă flori unisexuate, de culoare galbenă care apar la 60-65 de zile de la răsărire. Cele mascule sunt grupate câte 3-4 la un loc, iar cele femele se deosebesc de florile mascule prin avarul inferior globulos sau alungit și acoperit cu perișori fini și deși. Proporția florilor bărbătești și femeiești, ordinea apariției și repartizarea ramificațiile tulpinii sunt asemănătoare cu cele ale castraveților. Polenizarea este alogamă, entomofilă.

Fructul este o melonidă (peponidă), de formă ovoidă, elipsoidală, uneori longitudinal costat, cu suprafața netedă sau reticulară ( în funcție de soi). Grosimea cojii variază de la 5-15 mm și chiar mai mult la cantalupi. Pulpa fructului este suculentă sau făinoasă, de culoare albă, galbenă, portocalie sau verde, crocantă sau fondată, mai mult sau mai puțin parfumată. Semintele sunt asemănătoare cu cele de castraveți, dar sunt mai mari și mai rotunjite și auculoarea mai galbenă. Fructele costate se numesc cantalupi.

4

Fig .1 - Pepene galben : Frunze ,flori și fructe

Forma fructelor variază foarte mult de la un soi la altul și chiar pe aceeași plantă. Ea este determinată în primul rând de soi și în al doilea rând de condițiile de hrană ,de polenizare si de vârstă a plantei . La unele soiuri fructele sunt rotunde ,mult turtite ,ca de exemplu la soiul de cantalupi Prescott alb ,la altele sunt sferice sau aproape sferice ,ca de exemplu la Turkestan . Fructele ovale pot fi mai mult sau mai puțin alungite.

Suprafața fructului variază și se schimbă o dată cu vârsta . La maturitate,suprafața fructului poate fi complet netedă sau cu asperități de forme și mărimi variabile . Suprafața poate fi acoperită cu o broderie in felul unei rețele de ață sau plasă, cu firul mai gros sau mai subțire .

Culoarea fructului variază de la galben-deschis la portocaliu-închis sau cărămiziu .Între aceste extreme se întâlnesc diferite nuanțe . La unele soiuri ,deși fac parte din specia pepenelui galben ,culoarea lor de fond este verzuie în diferite nuanțe ,spre galben sau portocaliu . La unele soiuri ,culoarea este uniform pe toată suprafața fructului , pe când la altele se prezintă sub formă de dungi longitudinale .

Carnea sau miezul fructului este partea pepenelui care prezintă cea mai mare importanță .Adesea,in lucrările de specialitate ,la descrierea soiurilor ,se face numai caracterizarea acestei părți . Dacă un pepene se taie in două , longitudinal , se observă coaja , miezul și învelișul lor. Coaja la unele soiuri este groasă , și la toate soiurile este mai groasă la fructele ce nu sunt bine coapte. La carnea pepenelui se apreciază grosimea ,culoarea ,consistența , finețea , gustul si aroma.

Grosimea miezului variază foarte mult cu soiul ,ritmul de vegetație se așezarea fuctelor pe plantă. Fructele recoltate de pe plante viguroase ,cultivate in condiții optime , au carnea mai groasă decât a fructelor din același soi , cultivate însă pe terenuri sărace . Cu cât forma fructelor devine mai sferică sau ovală , cu atât miezul are o grosime mai uniform.

Culoarea miezului este o particularitate a soiului și ea poate fi albă, galbenă sau portocalie, mai mult sau mai puțin închisă. La unele soiuri ,carnea este de culoare verde , în diferite nuanțe spre galben sau portocaliu . La același fruct , intensitatea culorii variază de la periferie spre interior . Sunt cazuri însă când culoarea este mai intensă la exterior .

5

Aroma sau parfumul intregește gustul , cu toate că ele sunt particularități deosebite . Aroma se datorează unor substanțe eterice ,care apar numai când fructul ajunge la coacere

Capitolul I: Răspândire la nivel global și național

Originea pepenelui galbem este neclară. Se crede că formele cultivate s-au format în Asia Mică, Asia Centrală și China ( Jukovski, 1950). Unii cred că pepenele galben este originar din Africa, unde s-a descoperit forma sălbatică și unde există alte 25-30 specii de Cucumis. Această plantă se cultivă din cele mai vechi timpuri . Grecii și romanii cunoșteau foarte bine cultura pepenilor galbeni; de la aceștia s-au răspândit ( în primul secol după Hristos) și în celelalte țări ale Europei.

În prezent, pepenele galben este răspândit în toate regiunile în care condițiile favorabile pentru cultura lui și chiar în zonele mai puțin favorabile, în culturi adăpostite, atingând paralela de 47°. Este mult cultivat în India, Iran, Iordania, Rusia, China, țările mediteraneene, țările balcanice și în America. La noi se cultivă pe circa 2.500- 3.000 ha, în zonele din sudul și vestul țării, iar în ultimii 20 de ani s-a extins cultura protejată