Standardele și cerințele minime de calitate pentru specia piersic (Prunus Persica)

INTRODUCERE

Piersicul (Prunus persica) este o specie a genului Prunus, familia Rosaceae. Chiar dacă numele său științific sugerează că piersica este originară din Persia, țara unde romanii l-au întâlnit și de unde l-au și adus în Europa, piersicul este de fapt nativ Asiei, mai precis Chinei.

Dovada că țara de origine a piersicului este China o reprezintă multitudinea de forme sălbatice existente aici. Tipurile sălbatice ale acestei specii se regăsesc în regiunile semi-aride ale Chinei, ceea ce se regăsește în caracterul adaptiv al piersicului: comportament bun în climate uscate și însorite.

În prezent, datorită soiurilor nou create, piersicul s-a răspândit pe tot mapamondul, fiind un pom fructifer destul de comun.

CAP. 1. RĂSPÂNDIREA LA NIVEL GLOBAL ȘI NAȚIONAL

Cultura piersicului pe plan mondial

Pe plan mondial s-a extins cultura piersicului propriu-zis și a nectarinelor, constatându-se o creștere a culturii de nectarine a căror recoltă a crescut în ultimii ani cu 55%. La nivelul anului 2011, ca pondere în producția globală de fructe, piersicile, alături de nectarine, se situau, cu o producție de 21,5 mil. t, pe locul 6, după citrice, banane, mere, struguri și pere (FAOSTAT, 2012).

La nivel de producție Asia este pe primul loc în cultura piersicului și a nectarinelor urmată de: Europa și Africa. Țări importante care cultivă piersicul sunt: China (10,5 mil. t), Italia (1,64 mil. t), Spania (1,34 mil. t), SUA (1,18 mil. t), Grecia (0,69 mil. t), Franța, Iran, Canada, Australia etc.

Cultura piersicului în România

Deși relativ recentă, cultura piersicului a luat amploare mare în țara noastră, datorită calității deosebite a fructelor, compoziției chimice foarte complexe și producțiilor mari care se pot obține fără eforturi deosebite. Piersicul este o specie puțin adaptată la condițiile climatice, suferă iarna de pe urma gerului, dar poate asigura producții constante și mari vreme de 10-15 ani. Este foarte precoce, intră pe rod din anul 2-3 de la plantare, are o fertilitate mare, se diferențiază foarte bine.

În țara noastră, piersicul este a cincea specie horticolă ca importanță economică, după măr, struguri de masă, păr și cais. Suprafața cultivată este de aproximativ 1759 ha, cu o producție de circa 15 mii t/an (INS, 2013).

Pe primul loc în producția noastră de piersici se situează județul Constanța, urmat de județele Bihor, Dolj, Timiș, Arad, de zona Municipiului București, de județul Satu-Mare etc. Cultura piersicului este practic absentă în partea de est și nord-est a Transilvaniei și în nordul Moldovei, unde clima este prea rece pentru această specie.