Strategii Non-Poluante de Combatere a Patogenilor si Daunatorilor din Plantatia de Mar

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Strategii Non-Poluante de Combatere a Patogenilor si Daunatorilor din Plantatia de Mar.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 34 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Simeria G.

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domenii: Agronomie, Ecologie

Extras din document

CAP I. Particularităţile ecologice ale culturii

1.1 Alegerea terenului,amplasarea culturii

Mărul este cea mai cunoscuta şi importantă specie pomicolă din climatul temperat,cu călduri moderate,dar suficient de umed.

Alegerea terenului se face in strânsă corelaţie cu cerinţele speciei faţă de factorii de vegetaţie.Pentru livezile comerciale se aleg cele mai favorabile terenuri în bazinele cunoscute de cultură.Terenul trebuie să poată fi lucrat mecanizat,cu panta uşoara,fertile profund,eventual irigabil în zone cu precipitaţii sub 600 mm.

Alegerea terenului pentru o livada de măr se face ţinând seama de relieful locului,de natura solului precum şi de expunerea terenului la vârfurile dominante.De asemenea ,la alegrea locului pentru livezile de măr prezintă mare importanţă apropierea faţă de căile de comunicaţie,şosele ,linii de cale ferată,apropierea faţă de fabricile de marmeladă si de centrele mucitoreşti.

Terenul destinat plantării pomilor poate fi plan sau în pantă, situaţii care trebuie tratate diferenţiat, în sensul modului de executare a lucrărilor.

Astfel, pe terenurile în pantă se pot executa terase individuale pentru prevenirea erodării sau drenate în cazul unor infiltraţii de apă

În general, atunci când se urmăreşte înfiinţarea unei plantaţii moderne, de mare randament şi eficienţă, se aleg terenuri plane, bine drenate, cu sol fertil şi uşor accesibile.

Amplasarea pepinierei.

Pepiniera pomicolă reprezintă o exploataţie comercială distinctă care se amplasează într-o zonă pomicolă importantă ,cu tradiţie în cultivarea speciilor pomicole şi care să corespundă anumitor cerinţe privind creşterea şi dezvoltarea pomilor,precum şi a cerinţelor privind latura social-economică.

Amplasarea pepinierei va ţine cont de condiţiile climatice ale zonei,respective de fertilitatea naturală a terenului ,de expoziţie,posibilităţile de irigare,posibilitatea asigurării forţei de muncă.

Temperatura trebuie să corespundă din punct de vedere al mediilor anuale,a minimului şi maximului absolute,suma gradelor de temperatură.Foarte important la alegerea terenului este predispoziţia zonei la brumele şi îngheţurile târzii de primăvară.

Precipitaţiile trebuie să corespundă cerinţelor speciilor atât cantitativ,cât şi în privinţa repartizărilor lor anuale.

Relieful .Mărul reuşeşte mult mai bine în zona dealurilor decât în câmpie.Merii cultivaţi pe pantele dealurilor au în general o viaţă mai lungă,produc fructe de calitate superioară şi sunt mai puţini sensibili la atacul bolilor criptogamice.În ceea ce priveşte panta,cea mai favorabilă pentru livezile de măr este pana la 4-5˚; se consideră favorabile coastele cu panta până la 15˚ şi mai puţin favorabile cele cu peste 15˚,întrucât la acestea din urmă fenomenul eroziunii este accentuat.

Mărul suportă orice expoziţie a terenului ,dar în funcţie de zona de cultură:în zonele de sud,călduroase se poate cultiva pe terenuri cu expozităţie nord-estică,nord-vestică sau chiar nordică.În zonele nordice,mai reci,mărul preferă expoziţiile sudice,sud-estice şi sud-vestice.

Este preferabil ca panta să fie expusă spre sud,deoarece pomii plantaţi în asemenea condiţii produc fructe mai intens colorate.Această expoziţie prezintă totuşi şi inconveniente ,ce decurg din faptul că variaţiile de temperatură dintre zi şi noapte sunt mari.Mărul ,fiind o specie pretenţioasa faţă de umiditatea solului,se plantează pe treimea inferioara a pantei sau chiar la poalele ei,întrucât pe coaste locurile cele mai bine aprovizionate cu apa sunt tocmai cele de bază.

Solul. Cerinţele mărului fată de sol sunt destul de mari,reuşind bine pe soluri fertile,profunde,reavene cu textură mijlocie,luto-argiloasă (până la 30-35% argilă chiar 40% în zonele secetoase) şi cu pH-ul 6,5-7,3 favorabile fiind solurile:aluviunile,brune,brun-roşcate de pădure,cernoziomurile,luvisolurile relative fertile şi chiar nisipurile ameliorate.Cerinţele fată de sol sunt în funcţie de altitudine şi precipitaţii.Astfel în zone mai înalte necesită soluri calde,uşoare,drenate,chiar cu fragmente de rocă. Locul ales pentru o livadă de măr trebuie să aibă un subsol cel puţin până la 3-4 m adâncime.Faptul că un sol este sau nu potrivit pentru o livadă de măr se poate judeca după vegetaţia lemnoasă spontană.În această privinţă s-a stabilit că mărul reuşeşte bine acolo unde fagul,stejarul,carpenul şi arţarul formează masive păduroase.În aceste condiţii mărul păduret creşte spontan.Acolo unde apare mesteacănul,începe limita superioară a culturii mărului.

Fisiere in arhiva (1):

  • Strategii Non-Poluante de Combatere a Patogenilor si Daunatorilor din Plantatia de Mar.doc